Antal Arpad, respectul și Ziua Națională

December 6, 2017 • UDMR • Views: 478

Din păcate am fost cu toții nevoiți, și în acest an, să-l ascultăm pe primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, radicalul Antal Arpad, cum ne-a povestit el despre respect și Ziua Națională a României. Pe care, zice el, o respectă.

„Nu voi lua parte la festivități, cunoașteți motivele. Aștept momentul în care ziua națională a României poate să fie o sărbătoare pentru toți cetățenii României. 1 Decembrie nu este o asemenea zi (…) Eu respect, deci vreau să fie foarte clar, că noi respectăm ziua de 1 Decembrie, respectăm faptul că 90 la sută din populația României consideră că această zi este zi de sărbătoare, însă nu considerăm că trebuie să sărbătorim alături, în condițiile în care pentru noi nu este o zi de sărbătoare”, a declarat Antal anul acesta înaintea Zilei Naționale, citat de Agerpres.

Dar ce știe oare un etnic maghiar, fanatizat de visul Ungariei Mari, despre respect?

Haideți să luam spre exemplu vizita Președintelui Klaus Iohannis la Sfântu Gheorghe din data de 18 iulie 2017. Întâlnire oficială între Președintele României, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, și președintele Consiliului Județean Covasna, Tamas Sandor. Cum era de așteptat, Antal nu a putut rata o nouă ocazie pentru a-și manifesta public disprețul față de drapelul României, simbolul național, refuzând din nou să poarte eșarfa tricoloră, așa cum îl obligă legea.

Primarul UDMR Antal Arpad mi-a comunicat chiar și în scris faptul că a refuzat pur și simplu să poarte eșarfa tricoloră, așa cum îl obligă legea. În opinia lui, nu era obligat să respecte legea.

Dar care este atitudinea față de eșarfa tricoloră a unui alt primar care aparține unei minorități naționale?

Să luăm spre exemplu cazul primarului din Sibiu, doamna Astrid Cora Fodor.

La câteva zile după ce a vizitat oficial județele Covasna și Harghita, unde a fost întâmpinat de primarul radical din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, fără eșarfa tricoloră, Președintele Klaus Iohnnis participat la o adunare a sașilor la Sibiu. Acolo este întâmpinat de primarul municipiului Sibiu, Astrid Cora Fodor, care, ce să vezi, purta eșarfa tricoloră, conform legii (detalii aici).

FOTO: tribuna.ro

De fiecare dată când îl aud pe radicalul maghiar Antal Arpad vorbind despre respect mă gândesc, nu știu de ce, la capacități intelectuale alterate sever. Nu cred că Antal Arpad înțelege faptul că niciodată, dar absolut niciodată, un șovin nu va putea înțelege sensul noțiunii de „respect”. Va pronunța cuvântul dar nu-i va înțelege sensul.

FOTO: Antal Árpád, facebook.com

Voi ce părere aveți? Vă aștept comentariile.

Tags: , , , , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Nu rata noutățile! Conectează-te!

Send this to a friend