Dosarele X: retrocedările ilegale pornesc din arhive

October 14, 2014 • retrocedări • Views: 1001

 

retrocedari

de Ioana Lucacel si Mircea Crisan

Zeci de hectare de pădure, imobile şi moşii întinse. Ne retrocedăm ţara, pe „bucăţi”, în mod ilegal

În ultimii 25 de ani, dintr-un act de reparaţie, retrocedările au devenit un flagel al abuzurilor

O afacere imensă, cu consecinţe economice şi politice pe măsură, care pleacă de la hârtii pe care nu le cunoaştem sau nu vrem să le cercetăm. 

Retrocedări ilegale care contestă, practic, Tratatul de Trianon şi restituiri de proprietăţi în baza unor documente cel puţin controversate. Maramureşul are o bulină mare şi roşie pe harta retrocedărilor post-decembriste prin amploarea fenomenului, dar mai ales prin natura sa ilegală. Iar acest flagel porneşte de la documente. Hârtii din arhive pe care românii nu vor sau nu pot să le cerceteze.

Se ştie că documentele de fond funciar ale Maramureşului au fost „risipite” de-a lungul vremii dincolo de Tisa, în Budapesta şi chiar prin ţară. De exemplu, prin 1992, două sute de metri liniari de document au fost mutate la Alba şi Vâlcea şi s-au „întors” la Arhivele maramureşene abia prin 2008.

Una dintre cele mai spinoase probleme din categoria retrocedărilor o reprezintă cazurile optanţilor unguri, care, deşi au fost despăgubiţi în aur de Statul român, acum îşi reprimesc proprietăţile. Multe primării, neavând avocaţi angajaţi, n-au ştiut cum să se apere, alţii, deşi vor, nu găsesc documentele necesare. Surse din domeniu ne-au declarat că aceste dosare pot fi găsite eventual „întâmplător” sau pe localităţi şi căutarea lor devine o muncă sisifică: „Le consultă şmecherii care sunt interesaţi. Nimeni nu se leagă la cap, se găsesc în dosar, dar nu cu titlul acesta. Se găsesc întâmplător. Am văzut listele cu optanţi din câteva localităţi şi m-am îngrozit. Ca să poţi să-i contracarezi trebuie să vrei şi să vezi arhivele dacă s-au retras nobilii respectivi sau nu. E un proces foarte laborios. Erau echipe de unguri şi evrei care veneau şi cercetau în arhive, ziceau că cercetează nu ştiu ce, dar ei căutau un registru, un indiciu despre un fost proprietar şi cumpărau drepturi litigioase”. Dintre „grofii unguri”, cel mai cunoscut caz este domeniul Teleki, proprietăţi care au aparţinut contelui Adam Teleki, membru în guvernul Ungariei în perioada hortystă. În 1945, Teleki a fost considerat trădător de ţară, dar actele prin care i s-au expropriat bunurile, cum se întâmplă în astfel de cazuri, nu au fost găsite. Aşa că moştenitorii contelui şi-au revendicat bunurile, întinse pe mai multe judeţe: Maramureş, Mureş, Sălaj. În total, familia a deschis vreo 20 de procese, dintre care unul pentru 100 de hectare de pădure în Ardusat. Castelele din Coltău şi Satulung nu au fost revendicate.

Integral pe gazetademaramures.ro

Tags: , , , , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Nu rata noutățile! Conectează-te!

Send this to a friend