EXCLUSIV. Monitorul Oficial al României editat în LIMBA MAGHIARĂ, la CCR

June 5, 2017 •justitie •Views: 3806

Curtea Constituțională a stabilit termen pentru marți, 6 iunie, în dosarul privind constituționalitatea editării Monitorului Oficial al României în limba maghiară.

Vezi și EXCLUSIV. Primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, OBLIGAT din nou, DEFINITIV, să respecte limba oficială de stat

La începutul lunii aprilie 2015, Asociația Civică pentru Demnitate în Europa (ADEC), condusă de subsemnatul, a sesizat Guvernul României cu privire la ilegalitatea editării Monitorului Oficial al României. publicația oficială a statului român, în limba maghiară (detalii aici).

Baza legală a solicitării ADEC este dată de prevederile art. 13 din Constituția României și de faptul că limba maghiară nu are niciun statut oficial în România.

Cum era de așteptat, Guvernul României, condus la acea dată de Victor Ponta (PSD), a refuzat să dea curs solicitării ADEC, motiv pentru care în luna noiembrie 2015 ADEC a acționat în judecată Guvernul României și pe Primul-ministru.

Prin acțiunea înaintată Curții de Apel București, ADEC a solicitat pe fond obligarea Guvernului României să înceteze a mai edita Monitorul Oficial al României în limba maghiară. Pe cale de excepție, ADEC a solicitat sesizarea Curții Constituționale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art.II pct.9 din OUG nr.36/2012 şi art.21 din legea nr.2002/1998, adică a acelor articole de lege care stau acum la baza editării Monitorului Oficial al României în limba maghiară.

În luna martie 2016, Curtea de Apel București a admis cererea ADEC de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.II pct.9 din OUG nr.36/2012 şi art.21 din legea nr.2002/1998, adică a prevederilor legale în baza cărora Guvernul României editează Monitorul Oficial al României într-o altă limbă decât limba oficială de stat, limba română.

Soluția pe scurt a Curții de Apel București: „Admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Sesizează Curtea Constituţională în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art.II pct.9 din OUG nr.36/2012 şi art.21 din legea nr.2002/1998. Potrivit art.9 alin.2 din legea nr.554/2004, suspendă judecata cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi 10.03.2016” (detalii despre dosar aici).

Vezi și EXCLUSIV. REVOLTĂTOR. Cât cheltuie Guvernul României pentru varianta în limba MAGHIARĂ a Monitorului Oficial

Este evident așadar faptul că instanța a găsit că există temei legal suficient pentru a da curs solicitării ADEC de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate.

După un an în care dosarul a zăcut la Curtea Constituțională fără niciun fel de reacție din partea Curții, mâine, 6 iunie 2017, Curtea Constituțională a stabilit termen în vederea judecării excepției ridicate de ADEC în dosarul nr. 1094D/2016 (detalii despre dosar aici).

Avocatul Poporului a refuzat să acționeze legal

Victor Ciorbea. FOTO: evz.ro

Asociația Civică pentru Demnitate în Europa (ADEC), a sesizat anterior și instituția Avocatului Poporului, condusă de Victor Ciorbea, cu solicitarea ca în baza prevederilor legale și a prerogativelor ce îi revin să sesizeze Curtea Constituțională a României pe acest subiect.

Din păcate, instituția condusă de Victor Ciorbea a acționat în mod ticălos și a refuzat să dea curs sesizării ADEC. Răspunsul Avocatului Poporului, de la finalul anului 2014, semnat de doamna Erszebet Dane, constituie o adevărată pledoarie împotriva statului național unitar român.

Practic, Avocatul Poporului a refuzat să acționeze legal în acest caz, pronunțându-se mai degrabă pentru federalizare României prin impunerea mai multor limbi oficiale, ignorând astfel prevederile Constituției României.

Faptul că onorata Curte de Apel București a admis cererea ADEC de sesizarea Curții Constituționale, cerere care a fost refuzată anterior de către Avocatul Poporului, este dovada indubitabilă a ticăloșiei instituției condusă de Victor Ciorbea.

Rămâne de văzut dacă Curtea Constituțională a României se va pronunța pentru sau împotriva Constituției României.

FOTO: cotidianul.ro

Voi ce părere aveți? Vă aștept comentariile.

Tags: , , , , ,

Voi ce părere aveți? Aștept comentariile voastre.

DISCLAIMER Atenție! Postați pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiți aici regulamentul: Termeni legali și Condiții

2 Responses to EXCLUSIV. Monitorul Oficial al României editat în LIMBA MAGHIARĂ, la CCR

  1. Domnule Tanasa, s-a specificat ca, citez: ”mâine, 6 iunie 2017, Curtea Constituțională a stabilit termen în vederea judecării excepției ridicate de ADEC în dosarul nr. 1094D/2016”, deci termenul a trecut, azi fiind 8 iunie. Ne puteti spune care este rezultatul?

Leave a Reply to Dan Tanasa Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Send this to a friend
Salutare! Cred că asta te-ar putea interesa: "EXCLUSIV. Monitorul Oficial al României editat în LIMBA MAGHIARĂ, la CCR"! Acesta este linkul: https://www.dantanasa.ro/exclusiv-monitorul-oficial-al-romaniei-editat-in-limba-maghiara-la-ccr/