

În luna februarie a.c. Tribunalul Harghita a admis acțiunea Asociației Civice pentru Demnitate în Europa (ADEC) și l-a obligat pe primarul UDMR al comunei Corund, Katona Mihály, să îndepărteze inscripția în limba maghiară „Kozseghaza” amplasată nelegal pe fațada primăriei și să plătească cheltuieli de judecată.
Soluția pe scurt a Tribunalului Harghita: „Respinge excepţia lipsei de interes al reclamantei, invocată de pârâta Consiliul Local al Comunei Corund. Admite acţiunea formulată de reclamanta Asociaţia Civică pentru Demnitate în Europa, în contradictoriu cu pârâţii Primarul Comunei Corund şi Consiliul Local al Comunei Corund şi în consecinţă Obligă pârâţii să îndepărteze de pe sediul Primăriei comunei Corund inscripţia „Kozseghaza”. Obligă pârâţii să plătească în solidar reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 1050 lei reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu avocat. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Harghita. Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 Februarie 2016”.
Primarul UDMR din Corund a formulat recurs împotriva sentinței Tribunalului Harghita însă Curtea de Apel Târgu Mureș i-a respins acțiunea (detalii aici). Katona are la dispoziție 30 de zile să execute sentința, în caz contrar riscând amenda.
În mod halucinant, prefectul județului Harghita, Jean-Adrian Andrei, a susținut într-un document oficial din februarie 2014 faptul că această inscripție respectă Constituția României și este amplasată legal pe fațada Primăriei Corund.
În mod normal, într-o țară cu apă caldă la robinet, acest individ ar fi fost destituit din funcția publică pentru care este plătit atât de gras pentru refuzul de a asigura respectarea legilor și a Constituției României. Andrei nu doar că a refuzat să acționeze legal în acest caz, deși era obligat legal, ci a emis un document ticălos în care a susținut că în acest caz legea este respectată. Cred că locul acestui individ este mai potrivit în administrația publică din Ungaria, având în vedere că apără public inscripții specifice administrației din țara vecină.
FOTO: sediul Primăriei Corund
"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc
„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell