ÎN AȘA-ZISUL ȚINUT SECUIESC. Colan dacic torsadat din argint, vechi de 2.000 ani, găsit în comuna Siculeni

April 13, 2017 • Harghita • Views: 1545

Un colan dacic torsadat (torques) din argint, care are aproximativ 2.000 ani, a fost găsit în comuna harghiteană Siculeni, de către un căutător de comori, aceasta fiind una dintre cele mai importante descoperiri arheologice făcute în zonă în ultimii ani, transmite Agerpres.

Vezi și ÎN AȘA-ZISUL ȚINUT SECUIESC. 40 de cetăţi atribuite dacilor, în Sud-Estul şi Estul Transilvaniei, amintite în repertoriile arheologice

Directorul Direcției Județene pentru Cultură Harghita, Bakos Laszlo, a declarat joi, pentru AGERPRES, că artefactul a fost descoperit cu ajutorul unui detector de metale într-o zonă agricolă și a fost predat inițial Primăriei Siculeni, pe raza căreia s-a găsit, după care conducerea primăriei l-a predat instituției pe care o conduce.

Bakos Laszlo a explicat că, potrivit specialistului Direcției pentru Cultură Harghita în probleme de patrimoniu arheologic, este una dintre cele mai importante descoperiri făcute în zonă după 1989. Potrivit sursei citate, colanul dacic este foarte frumos și este foarte valoros, mai existând numai patru astfel de exemplare în întreaga țară.

“E din argint și are 206 grame, este în stare foarte bună, e o lucrare foarte frumoasă (…) În țară mai sunt patru astfel de colane, se făceau și din bronz și din aur cândva”, a spus Bakos Laszlo.

El a mai arătat că arheologii urmează să analizeze dacă este cazul ca în zona respectivă să fie deschis un șantier, iar dacă în urma săpăturilor s-ar mai găsi și alte piese, cum ar fi monede, ar fi mai ușor de apreciat de când datează colanul, însă estimarea aproximativă este că acesta a fost realizat în urmă cu 2.000 de ani, în perioada de afirmare a civilizației dacice.

FOTO: agerpres.ro

Voi ce părere aveți? Vă aștept comentariile.

Tags: , , ,

One Response to ÎN AȘA-ZISUL ȚINUT SECUIESC. Colan dacic torsadat din argint, vechi de 2.000 ani, găsit în comuna Siculeni

  1. Constantin says:

    Pai cel mai potrivit comentariu este : QED (quod erat demonstrandum)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Nu rata noutățile! Conectează-te!

Send this to a friend