Indolența spaniolilor și fățărnicia Guvernului Victor Ponta în cazul tragediei din Muntenegru

July 9, 2013 •Guvernul Victor Ponta •Views: 1630

dan-tanasa

de Dan Tanasă

6 iulie, anul 2000. 22 de elevi, cu vârste între 14 și 16 ani, și cinci adulți mor după ce un autocar se lovește frontal cu un camion. Cumplita tragedie are loc în Spania, în apropierea localității Soria. Autocarul venea din Catalunia, avea 43 de persoane la bord și se îndrepta către Aranda de Duero (Burgos), unde elevii urmau să petreacă câteva săptâmâni într-o tabără. În apropierea localității Soria, la doar 80 km de destinație, din motive necunoscute, un camion intră pe contrasens și lovește frontal autocarul plin de elevi. Președintele provinciei Catalunia (provincia din care proveneau cei 22 de elevi) și președintele provinciei Castilla y Leon (provincia în care a avut loc teribilul accident) au decretat trei zile de doliu local (detalii aici). Familiile victimelor nu au primit niciun ajutor din fonduri publice. La cinci luni de la producerea accidentului compania de asigurări a plătit familiilor victimelor 400 de milioane de pesetas (aproximativ 2,5 milioane de euro) (detalii aici).

23 iunie, anul 2013. 18 persoane mor în Muntenegru după ce autocarul în care se aflau intră pe contrasens, părăsește partea carosabilă și cade în gol aproximativ 40 de metri. Accidentul s-a produs în jurul orei 18, ora României, la ieşirea dintr-un tunel, pe vreme ploioasă. Autocarul, care avea la bord 44 de turişti, cei doi şoferi şi un ghid, se îndrepta spre o staţiune de la Marea Adriatică. Primul ministrul al României, Victor Ponta, declară ziua de 26 iunie (Ziua Drapelului) zi de doliu național. Corpurile celor decedați în aceast tragic accident sunt repatriate în România iar la aeroport sunt prezenți primul ministru, ministrul Apărării și ministrul de Externe. Deputatii au tinut, marti, un moment de reculegere în memoria victimelor accidentului din Muntenegru, iar președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a anuntat că va dona o suma din fondul Camerei pentru familiile victimelor. Ministrul delegat pentru IMM și Turism, Maria Grapini, a declarat că a cerut în scris Autorității Naționale pentru Turism (ANT) să verifice agentia de turism care a organizat circuitul în Muntenegru și că asteapta concluziile până la sfârșitul zilei. Un numar de 11 dintre rănitii care au fost aduși din Muntenegru au fost duși la Spitalul Universitar, 10 la Floreasca, cinci la Elias, iar patru la Bagdasar-Arseni, a declarat marți, pentru Mediafax, ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu. Secretarul de stat în Ministerul Sănătății Raed Arafat s-a aflat la spitalul din Podgorica, unde împreuna cu medicii locali a făcut o evaluare amanunțită a stării de sănătate a pacienților.

Două tragedii, două modalități total diferite de reacție.

Pe de o parte indolența guvernului spaniol, insensibil la drama acestor familii distruse. 22 de elevi morți. Plus alți cinci adulți morți. Fără miniștrii implicați, fără deplasări la locul tragediei, fără onoruri militare, fără implicarea primului ministru spaniol. Fără doliu național. Fără bani din fonduri publice pentru familiiile victimelor. Revoltătoare indolența spaniolilor față de această tragedie.

De cealaltă parte Guvernul Victor Ponta. 18 adulți morți. Guvernul Victor Ponta se mișcă spirt. În poză se bagă cine vrea. Și Primul Ministru, și ministrul de Externe, și ministrul Apărării, și ministrul Turismului, și ministul Sănătății. Doliu național de Ziua Drapelului, zi de sărbătoare națională. Onoruri militare. Bani publici pentru victime. Totul pentru a mima preocuparea și interesul. Totul pentu a poza în guvernul care se interesează de cetățeni.

Dacă tot e vorba de români și străinătățuri, despre milioanele de români care locuiesc în afara țării și care au nevoie de Guvernul Victor Ponta nu se aude nimic. Unii mor și nu are nimeni bani să-i aducă acasă și stau cu lunile prin frigiderele medico-legale din străinătățuri. ”Ghinion”, le zice Guvernul Victor Ponta. ”N-ai murit cu alți 13 lângă tine”. Alții mor nevinovați prin pușcării în străinătate fără ca autoritățile românești să le acorde asistență juridică. Alții sunt victimele traficanților de carne vie fără ca guvernul să miște un degent pentru ei. Alții sunt victimele patronilor care îi exploatează până la epuizare pe salarii mizere fără ca guvernul să mimeze măcar interesul pentru soarta lor. Alții sunt dicriminați pentru simplul motiv că sunt români. Pentru toți aceștia nu se mai bagă nimeni în poză. Nici Primul Ministru, nici ministrul de Externe, nici ministrul Apărării, nici ministrul Turismului, nici ministul Sănătății. Mesajul Guvernului Ponta pentru români este unul cât se poate de clar: vă  ajutăm cu plăcere, dacă sunteți morți.

P.S.: Nu mi-ar fi fost absolut deloc rușine dacă Muntenegru decreta doliu național iar România nu. Îmi este infinit mai rușine de faptul că România este condusă în acest moment de un președinte infractor demis cu 7,4 milioane de voturi. Îmi este infinit mai rușine de faptul că Guvernul Ponta a profitat această tragedie (pe care o regret profund) pentru a mima preocuparea și interesul. Îmi este infinit mai rușine de faptul că România este guvernată de 23 de ani într-un mod mizerabil de către o gașcă de trădători de neam.



Tags: , , , , , , , , , ,

Voi ce părere aveți? Aștept comentariile voastre.

DISCLAIMER Atenție! Postați pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiți aici regulamentul: Termeni legali și Condiții

One Response to Indolența spaniolilor și fățărnicia Guvernului Victor Ponta în cazul tragediei din Muntenegru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Send this to a friend
Salutare! Cred că asta te-ar putea interesa: "Indolența spaniolilor și fățărnicia Guvernului Victor Ponta în cazul tragediei din Muntenegru"! Acesta este linkul: https://www.dantanasa.ro/indolenta-spaniolilor-si-fatarnicia-guvernului-victor-ponta-in-cazul-tragediei-din-muntenegru/