Lucia Hossu Longin: Nu e nevoie de clarificări, e nevoie doar de o minimă onestitate

April 29, 2013 •Ion Gavrilă Ogoranu •Views: 1650

Lucia Hossu Longin (FOTO: antena3.ro)

Lucia Hossu Longin (FOTO: antena3.ro)

Apelul la clarificare pe care ni-l trimit reprezentanţii Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” şi ai IICCR nu atinge fondul disputei.

România, aşa cum „a decretat” „Elie Wiesel”: n-a avut rezistenţă armată în munţi, câtă ar fi existat a fost xenofobă şi antisemită, iar un erou ca Ion Gavrilă Ogoranu ar fi fascist. Aceasta nu e deloc o interpretare academică chiar dacă instituţiile care mi se adresează ar trebui să cultive interpretări strict ştiinţifice.

Dar distinşii semnatari ai Apelului vor să ştie (aceasta ar fi clarificarea) dacă opiniile exprimate aparţin calităţii mele de membru al C.A. al TVR. O cerere mai absurdă ca aceasta n-am văzut. Se clarifică de la sine prin ridicolul ei.

Am dreptul la opinie ca realizator al „Memorialului Durerii” pentru că, spre deosebire de distinşii semnatari, de 20 de ani am consultat arhivele Fostei Poliţii Politice şi am înregistrat supravieţuitorii din toate grupările importante: din Banat, Moldova, Munţii Apuseni, Făgăraş, Vrancea, sute de martori şi membri ai rezistenţei din munţi. Nicăieri n-am regăsit ideea că partizanii din munţi s-ar fi înfruntat cu evreii, i-ar fi prigonit. Lupta lor a avut în vedere securitatea şi regimul comunist. Afilierea politică a acestor grupuri era conform Direcţiei Generale a Securităţii Poporului următoarea: Din cei 804 arestaţi în mai 1949 (grupuri de partizani şi simpatizanţi) 56% erau neîncadraţi politic, 11% din PNŢ Maniu, 3% simpatizanţi Maniu, 10% Frontul Plugarilor, 2% din PNL – Brătianu şi 9% din mişcarea legionară (cifre publicate de Dorin Dobrincu în Rezistenţa armată anticomunistă la începutul Republicii Populare – Analele Sighet 1998, pag. 233). Şi pe care le-am folosit şi noi în cele 30 de filme consacrate rezistenţei din munţi.

Să ne amintim că în acea perioadă în care munţii României se transformaseră într-un front de luptă împotriva ocupaţiei sovietice, nicăieri în estul european, în nicio ţară din Estul European nu a existat o acţiune de protest de asemenea proporţii împotriva regimului comunist.

Gruparea din Făgăraş număra studenţi şi elevi: Andrei Haşu, student, Victor Metea, elev, Remus Sofonea, elev, Ion Gavrilă, student, Gelu Novac, student, Gh. Haşu, ţăran, Gh. Şovăială, student, Ion Chiuşdea, student, Ion Novac, student, Laurian Haşu, student, Ion Ilioiu, elev, Ioan Pop, pădurar.

Toţi aveau în jur de 20 de ani. În anul 1941, când mişcarea legionară a fost decapitată de Ion Antonescu, ei aveau 11 ani…

În concluzie, nu cred că precizările noastre au discreditat dezbaterea în chestiune; zecile de luări de poziţii au demonstrat că „Reconsiderarea critică a luptei din munţi” a fost un eşec, nefiind susţinută de argumente bazate pe realităţi istorice.

Se întâmplă asemenea erori şi la case mari. E nevoie doar de o minimă onestitate să le recunoaşti.

Sursa: Cotidianul.ro

Vezi și Despre Ion Gavrilă Ogoranu şi rezistenţa armată anticomunistă din România



Tags: , , , , ,

Voi ce părere aveți? Aștept comentariile voastre.

DISCLAIMER Atenție! Postați pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiți aici regulamentul: Termeni legali și Condiții

2 Responses to Lucia Hossu Longin: Nu e nevoie de clarificări, e nevoie doar de o minimă onestitate

  1. constantin says:

    sursa cotidianul… sant 33 de filme in seria “memorialul durerii”. este adevarat nu toate au ca subiect rezistenta armata din munti. luati filme din seria “rez arm din munti” si studiati documentele din arhivele securitatii prezentate in ele cadru cu cadru, se citesc perfect, daca veti gasi un singur partizan pnt Maniu, pnl Bratianu, frontul plugarilor(mai mare rasul , cele doua mari partide istorice mai reprezentau ceva dar fr plugarilor pus in procent cu cele doua este o rusine) etc, inseamna ca cei de la cotidianul au vazut alt ‘memorial”.in cel care s-a prezentat cam aproape toti au fost inscrisi, cu rost si fara rost, intr-o anumita miscare.interesant cazul preotilor trecuti absolut toti in documentele din “memorial” in ml, cand se stie ca daca ar fi fost in ml dupa ian 1941, n-ar fi avut decat parohie in zeghe. daca am deranjat prin aceasta postare
    imi cer scuze.

  2. Ca de obicei iarasi se aplica dubla masura: cei care-s cu brici si cei fara brici!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Send this to a friend
Salutare! Cred că asta te-ar putea interesa: "Lucia Hossu Longin: Nu e nevoie de clarificări, e nevoie doar de o minimă onestitate"! Acesta este linkul: https://www.dantanasa.ro/lucia-hossu-longin-nu-e-nevoie-de-clarificari-e-nevoie-doar-de-o-minima-onestitate/