PS Siluan și imnul secuiesc din Parlamentul de la Budapesta

May 29, 2012 • extremism maghiar, iredentism, PS Siluan, sovinism maghiar, Ungaria • Views: 1663

PS Siluan și Ader Janos (Foto: www.ortodoxia.hu)

De curând piața zvonurilor mi-a facilitat o informație care m-a tulburat și îngrijorat în acelați timp. M-a tulburat pentru că nu am înțeles de ce ar face cineva așa ceva și m-a îngrijorat pentru că este vorba de o față bisericească, păstorul românilor din Ungaria, atât de greu încercați de vremuri.

La începutul lunii mai a.c. cotidianul Jurnalul Național a relatat despre scandalul iscat la Budapesta după ce, la ceremonia de numire a noului Președinte al Ungariei, Ader Janos, a fost intonat imnul secuiesc, pe lângă imnul național al Ungariei.

”Membrii partidului de opoziţie LMP au refuzat să cânte imnul în Parlament şi şi-au exprimat dezaprobarea faţă de iniţiativa lui Leszak de a include acest moment pe ordinea de zi a ceremoniei. Liderul LMP, Javor Benedek, a precizat că într-o astfel de ceremonie nu are ce căuta intonarea unui cântec popular iredentist”, titra Jurnalul Național.

Gura târgului spune că oficialitățile române prezente la ceremonie au sancționat și ele acest gest iredentist și au refuzat să îl felicite pe noul Președinte al Ungariei.

Singurul care l-a felicitat pe proaspătul Președinte care și-a început mandatul cu un gest iredentist a fost nimeni altul decât reprezentantul Bisericii Ortodoxe Române în Ungaria, PS Siluan, care a dat mâna cu noul oficialul ungar și l-a felicitat. Urât, zic eu!

Să zicem că de fapt nu a fost așa și lucrurile stau total altfel iar toate oficialitățile românești l-au felicitat pe noul Președinte. Mă întreb atunci de ce și-ar pune un episcop o poza în care dă mâna cu un iredentist pe pagina oficială a Episcopiei? E vreo fală pentru o față bisericească să apară în poze cu un iredentist? Dacă totuși exista această poză, nu era mai bine să fie păstrată în arhivă fără să fie făcută publică? De ce să faci așa ceva când o retragere discretă ar fi fost mai demnă?




6 Responses to PS Siluan și imnul secuiesc din Parlamentul de la Budapesta

  1. Székely János says:

    Si la noi sunt tradatori. De exemplu. Szasz Jeno, cine a sarbatorit cu Basescu la 1. decembrie.

    Ungaria are o strategie mai buna de asimilare, ca romanii :). Daca nu discriminezi minoritatea, atunci se va asimila automat:).
    Maghiarul daca nu are inamic exterior atunci se va asimila automat.

    Draga Dan!
    Tu esti salvatorul maghiarilor si secuilor din Ardeal. In fiecare zii ne amintesti ca suntem maghiari. Asa nu vom uita niciodata de originea si cultura noastra ;).

    Dupa cateva decenii vei fi numit “St. Dan Tanasa, salvatorul maghiarilor din Ardeal”. Vei avea si statuie.

    Tu esti eroul nostru,
    multumesc in numele secuilor si maghiarilor din Ardeal.
    Dumnezeul sa te binecuvinteze.

  2. Gabriela Moldovan says:

    Coada de topor, acest preot.

  3. dan says:

    este vreun spil ascuns p-acolo:)si mai e otreaba, pana la urma siluan trebuie sa aiba grija de enoriasii sai,nu uita ca pana si papa de la roma a colaborat cu hitler in zilele negre ale nazismului. nu este o scuza dar uneori cam tre sa te faci frate cu dracu pentru a trece lacu’ 🙂

    • Dan Tanasa says:

      Aici e și problema mea! De ani de zile nu se face nimic pentru românii din Ungaria. De ce faci așa ceva? Ce-a căștigat? A câștigat drepturi pentru românii din Ungaria? Este evident că Ader și Viktor Orban nu dau doi bani pe românii din Ungaria!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Nu rata noutățile! Conectează-te!

Send this to a friend