
Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş informează opinia publică cu privire la admiterea de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a reclamaţiei noastre privind condiţionarea ocupării unei funcţii de manager de spital din judeţul Harghita de cunoaşterea limbii maghiare.
Condiţia discriminatorie de cunoaştere a limbii maghiare, prin care s-a îngrădit persoanelor de naţionalitate română ori aparţinând altor minorităţi naţionale decât cea maghiară, participarea la concursul de ocuparea funcţiei de manager de spital a fost stabilită prin Dispoziţie a Preşedintelui Consiliului Judeţean Harghita.
Prin Hotărârea C.N.C.D. nr. 197/2012 s-a stabilit că această condiţionare constituie discriminare iar dl. Borboly Csaba, Preşedintele CJ Harghita, a fost sancţionat cu avertisment.
În contradictoriu cu CJ Harghita sau cu unele instituţii din subordine acestuia C.N.C.D. a mai constat în trecut săvârşirea unor fapte discriminatorii. Numărul total al hotărârilor C.N.C.D. privind discriminarea românilor de către autorităţi publice din judeţele Covasna şi Harghita este de peste 12 asemenea hotărâri, cele mai multe fiind înregistrate în ultimii 3 ani.
F.C.R.C.H.M. cere Instituţiei Prefectului – judeţul Harghita să solicite în contencios administrativ anularea Dispoziţiei 1413/2011 a Preşedintelui CJ Harghita, prin care s-a stabilit condiţia discriminatorie şi a concursului organizat în condiţii discriminatorii.
Cu stimă,
Preşedinte
Dorin Suciu
FCRCHM – 17 Comunicat Manager Spital
Presedintele CJ Harghita, Borboly Csaba, antiroman cu patalama
"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc
„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell
Ciocan says:
JUSTITIE! BRAVO!