Revista presei maghiare din România, 16 octombrie – 15 noiembrie 2017

December 20, 2017 • presa maghiară • Views: 2435

Revista presei de limbă maghiară din județele Covasna și Harghita în traducerea Centrului European de Studii Covasna – Harghita.

Centrul European de Studii Covasna – Harghita 

Revista Presei Maghiare

Nr. 20 / 16-31.10.2017

Nr. 21 / 01-15.11.2017

Nu trebuie să se mizeze neapărat pe vizitatori de opoziţie în timpul campaniei / Jobbik a renunţat la Transilvania.

Nu trebuie să se mizeze neapărat pe vizitatori de opoziţie în timpul campaniei / Jobbik a renunţat la Transilvania – traducere – Extras Faptul că în sistemul de relaţii de peste hotare al Jobbik a ajuns un fir de nisip a fost semnalat în special de tabăra EMI din august, deoarece că anul acesta, Tinerii Maghiari din Transilvania nu s-au mai amestecat cu Vona şi adepţii săi, care până acum au fost ani la rând coorganizatori ai taberei din Gheorgheni, iar Vona era unul dintre principalii oratori. Între timp, Jobbik a fost parcă măturată din Transilvania. Partidul, la rândul său, comunică din ce în ce mai puţin despre părţile de naţiune din afara graniţelor, iar atunci când o face, nu foloseşte cuvinte prea frumoase. La finele lunii septembrie, Porzse Sandor (n.t. – Deputat Jobbik) afirma pe postul Hir TV, referindu-se la cei de peste hotare: Cel care a fost deseori în Ţinutul Secuiesc ştie bine că oamenii de acolo sunt la fel ca maghiarii de la noi din ţară – din păcate, trebuie să recunoaştem acest lucru. Sunt la fel de puţin informaţi, majoritatea preferă rock-ul şi aşa mai departe. Iar acest lucru trebuie să-l spunem, deşi este dureros. Declaraţia nu a fost urmată de scuze, ceea ce semnalează că de când Jobbik a început să se îndrepte în direcţia liberală, a devenit un trend să loveşti în maghiarii de peste hotare, să îi tratezi astfel din cauza atitudinii lor prea proFidesz-iste. Se pare că în dansul dictat de preşedintele său de partid şi de propria sa prostie, Jobbik se străduieşte să-i câştige de partea sa pe alegătorii care se opun dublei cetăţenii şi dreptului de vot al maghiarilor de peste hotare, intrând în competiţie pentru ei cu restul partidelor din opoziţie. Pe de altă parte, nu putem să nu observăm că liderii formaţiunii care concurează pentru titlul cel mai adorabil partid sunt deranjaţi de vizitele întreprinse peste hotare ale lui Orban Viktor şi membrii guvernului, cel puţin la fel de mult pe cât este deranjat Bucureştiul, de exemplu. Cine s-ar fi gândit că după pasul făcut de Jobbik, Karacsony Gergely şi Parbeszed (n.t. – Este vorba despre formaţiunea ungară Parbeszed Magyarorszagert şi copreşedintele acesteia) vor încerca să umple vidul apărut în Transilvania la nivel de opoziţie! Karacsony a efectuat de curând un turneu de studii de două zile la Cluj şi Arad, ocazie cu care s-a străduit să îşi convingă gazdele că FIDESZ îi trage după sine pe maghiari ca pe nişte ostatici. Şi a adăugat şi faptul că în Transilvania soseşte nefondat de mult sprijin din partea guvernului. Nici că putea să-şi facă o intrare mai bună. Cu alte cuvinte, poţi să faci prost pe cineva şi fără să foloseşti cuvinte vulgare sau mărgele de sticlă. De altfel, nu trebuie să se mizeze neapărat pe vizite ale opoziţiei în Transilvania, în timpul campaniei. Ce-i drept, Karacsony a promis că va reveni, ba mai mult, că va vizita şi Ţinutul Secuiesc. Vona Gabor şi adepţii săi vor încerca, bineînţeles, şi ei să demonstreze cu fotografii spectaculoase că încă mai au prieteni transilvani şi că relaţiile de peste hotare ale Jobbik nu că au dispărut, ci dimpotrivă, sunt şi mai puternice. Întrebarea este cine îi va crede.

Sursa: Szekely Hirmondo din 16.10.2017

Să se ridice din nou flacăra focurilor de strajă

Partidul Civic Maghiar, respectiv deputatul Kulcsa-Terza Jozsef aderă la apelul lansat de Izsak Balazs, liderul Consiliului Naţional Secuiesc, sub titlul Să se ridice din nou flacăra focurilor de strajă!, şi cer tuturor să susţină iniţiativa şi să participe, în număr cât mai mare, la mişcare. Potrivit deputatului, este vorba de o acţiune care slujeşte înfăptuirea autonomiei teritoriale, ca atare, toţi din Ţinutul Secuiesc trebuie să şi-o asume, trebuie depăşite insultele suferite şi să se confirme: în această problemă există unitate, nu sunt divergenţe. Reprezentanţii PCM vor fi prezenţi în diversele locaţii, şi speră că vor proceda la fel şi reprezentanţii UDMR şi ai Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT). Împotriva antimaghiarismului ce se intensifică din ce în ce mai mult putem adopta poziţie doar împreună, demonstrându-ne forţa. Să acţionăm ca atare pe 29 octombrie, peste tot în Ţinutul Secuiesc! – A formulat Kulcsar-Terza Jozsef.

Sursa: Haromszek din 20.10.2017

Revoluţiile noastre cotidiene

Libertatea noastră e ameninţată şi în prezent de o serie de pericole. Dacă vrem să trăim astfel încât drepturile noastre să nu fie ştirbite, să ne putem folosi liber propria limbă maternă, să ne păstrăm identitatea culturală şi cea naţională, demnitatea umană să nu ne fie lezată, avem multe sarcini de îndeplinit. Revoluţiile noastre cotidiene includ şi lupta pentru suveranitate purtată de guvernul de la Budapesta – cu împuternicirea cetăţenilor ungari – împotriva factorilor decizionali de la Bruxelles. Criza imigranţilor poartă, pe termen lung, pericolul transformării radicale a continentului, una din consecinţele acesteia fiind tocmai pierderea libertăţii. În şirul revoluţiilor noastre cotidiene putem pomeni şi de lupta juridică pe care maghiarii de dincolo de graniţe – răsfiraţi în diferitele ţări din Bazinul Carpatic şi ajunşi în situaţie minoritară – poartă pentru menţinerea propriei identităţi lingvistice, culturale şi naţionale. Cu cea mai grea situaţie se confruntă, fără niciun dubiu, maghiarii din Ucraina Subcarpatică, puterea de la Kiev a lansat un atac josnic împotriva şcolilor, limbii materne a comunităţii. Nu avem însă prea multe motive de bucurie nici noi, cei din Transilvania. România va fi cuprinsă treptat de euforia centenarului, se instigă la antimaghiarism, scade gradul de acceptare a comunităţii noastre în rândul românilor, care nu vor nici să audă de extinderea drepturilor noastre, mătură de pe masă orice iniţiativă venită din partea noastră, a cărei scop este doar să ne simţim acasă în această ţară. Ce putem face, într-o astfel de situaţie, în interesul libertăţii noastre? Înseamnă ceva şi simplul fapt că ne ducem, prin propriile mijloace, revoluţiile noastre cotidiene. În aşa fel, încât, de exemplu, susţinem guvernul de la Budapesta, care este dispus şi capabil să adopte poziţie în interesul susţinerii noastre, a maghiarilor de peste hotare – ne folosim de dreptul nostru de vot şi sprijinim forţele care gândesc în naţiune. Dar putem face un bine şi dacă semnăm iniţiativa Minority SafePack sau participăm la acţiunea de iluminare a hotarelor Ţinutului Secuiesc. Sunt şi acestea revoluţiile noastre cotidiene.

Sursa: Haromszek din 23.10.2017, autor Farcadi Botond

Trebuie să luptăm pentru autonomie

În ziua autonomiei Ţinutului Secuiesc (29.10), la statuia păsării turul din Sfântu Gheorghe s-au adunat aproximativ 100 de persoane. Gazda Zoltan, preşedintele Consiliului Secuiesc scaunul Sepsi, li s-a adresat celor prezenţi. I-a cerut guvernului României să nu urmeze exemplul spaniol, care duce la otrăvirea situaţiei, ci exemplul italian, adept al dialogului, şi să iniţieze negocieri pe tema autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc. După cum a mai spus, nu se poate, nu este voie să ne jucăm cu autodeterminarea popoarelor, deoarece într-o ţară înjghebată din teritorii furate, acest lucru poate avea efect de bumerang! Le-a atras atenţia secuilor asupra pericolului indiferenţei, deoarece în felul acesta le dau curaj celor care îi calcă în picioare, însă care, dacă ar vedea o masă de oameni cu determinare, ar chibzui cum să acţioneze. Chiar dacă ne urăsc, vor să ne destrame, să ne bătătorească la pământ şi să ne alunge de pe pământul nostru natal. Vor chibzui, pentru că se tem că undeva, cândva, va veni vorba de partea de ţară furată. În final, a atenţionat că noi, maghiarii, nu primim nimic în dar, a trebuit să luptăm pentru tot, în general cu vântul potrivnic al lumii întregi în faţă. Aşa stau lucrurile şi cu autonomia Ţinutului Secuiesc. Să facem totul pentru a atinge acest obiectiv, deoarece este singura garanţie a dăinuirii noastre şi a propăşirii economice a regiunii noastre. Autonomie Ţinutului Secuiesc, libertate poporului secui! – astfel şi-a încheiat discursul preşedintele scăunal.

Sursa: Szekely Hirmondo din 31.10.2017

Statutul autonomiei trebuie înaintat

Statutul autonomiei trebuie înaintat legislativului încă în acest an, în măsura posibilităţilor, înainte de ziua de 1 decembrie – insistă preşedinţii organizaţiilor teritoriale ale Partidului Civic Maghiar (PCM). În cadrul conferinţei de presă susţinută ieri (n.t. – 06.11), la Sfântu Gheorghe, liderii PCM au accentuat că partidul lor este devotat cauzei autonomiei, şi ei îşi susţin deputaţii să înainteze în parlament documentul. Comitetul PCM s-a întrunit pe 9 septembrie, la Gheorgheni, ocazie cu care a fost adoptată o decizie în problema respectivă, partidul având doi reprezentanţi în fracţiunea UDMR, împuterniciţi să îndeplinească sarcina amintită – a menţionat, ieri, Petho Istvan. Vicepreşedintele din Trei Scaune al formaţiunii şi-a exprimat speranţa că înaintarea statutului autonomiei va fi susţinută şi de restul membrilor fracţiunilor din Senat şi Camera Deputaţilor. În aprecierea mea, a trecut vremea conferinţelor, ar trebui acţionat, şi, evident, ar trebui clarificat şi faptul că demersul respectiv vizează autonomia, nu trebuie confundat cu actualele aspiraţii catalane – a precizat Petho. Întrebat fiind de jurnalişti, Petho Istvan a menţionat că ar fi preferat să existe doar un singur statut, având în vedere că, în momentul de faţă, două documente reprezintă subiectul discuţiilor: statutul elaborat de CNS, respectiv documentul comun al PCM şi UDMR. Primul se bazează pe scaunele secuieşti, iar celălalt, pe structura judeţelor – a reflectat Petho asupra diferenţelor. În fond, ar putea fi înaintat oricare din cele două documente – a spus vicepreşedintele -, însă se poate miza pe faptul că statutul autonomiei elaborat în comun va fi susţinut şi de UDMR, ca atare, acesta va fi înaintat. Nagy Gabor Levente, liderul organizaţiei din Sfântu Gheorghe, a subliniat: se folosesc de orice ocazie în interesul înregistrării progreselor în cauza autonomiei. Unii politicieni, lideri din viaţa politică încearcă, prin toate mijloacele posibile – indiferent dacă e vorba de şantaj, negocieri sau presiuni exercitate de politicieni – să împiedice îndeplinirea obiectivului propus, însă în cauza autonomiei nu există negocieri, nu există compromisuri – a conchis Nagy Gabor. Atâta timp cât nu există autonomie, înaintarea statutului prezintă actualitate – a opinat Roman Attila, reprezentant din Bazinul Baraolt. Acesta a adăugat: în pragul anului centenar, trebuie amintit românilor de promisiunile făcute în 1918, la Alba Iulia, şi respectivul proiect de hotărâre trebuie înaintat încă înainte de 2018, ca documentul să nu fie considerat drept provocare de către comunitatea română. Populaţia maghiară din Ţinutul Secueisc sunt într-o permanentă descreştere numerică. Considerăm că autonomia reprezintă singura soluţie ca noi să ne stabilim destinul. Tinerii noştri pleacă, trebuie întreprinse măsuri în interesul faptului ca cei plecaţi să se întoarcă, iar cei care intenţionează să ne părăsească, să rămână acasă – a menţionat Ferencz Botond, reprezentantul scaunului Orbai.

Sursa: Haromszek din 07.11.2017

După unificarea naţiunii urmează construirea acesteia

Conferinţa Permanentă Maghiară / După unificarea naţiunii urmează construirea acesteia Perioada precedentă s-a referit la unificarea naţiunii, următorii ani se vor referi la edificarea naţiunii – a declarat, ieri (n.t. 10.11), premierul ungar Orban Viktor, în cadrul celei de-a XVI sesiuni plenare a Conferinţei Permanente Maghiare (MAERT) care a avut loc la Budapesta. Premierul a reamintit declaraţia făcută recent la Cluj Napoca, potrivit căreia În Bazinul carpatic, viitorul maghiar se scrie în limba maghiară. Orban a accentuat că propoziţia exprimă intenţia unui guvern deoarece Bazinul Carpatic este văzut spaţiul expansiunii naţiunii şi culturii maghiare. Nu doar că trebuie să ne apărăm drepturile şi comunitatea ci trebuie să contribuim la gândurile, planurile şi proiectele privind viitorul Bazinului Carpatic, potrivit logicii, mentalităţii şi intereselor proprii ale maghiarilor. Orban a adăugat că este convins că vor reuşi să influenţeze viitorul Bazinului Carpatic prin unirea părţilor de naţiune maghiară. Orban a afirmat că oricine poate vedea în regiune că dacă colaborează cu maghiarii atunci o va duce bine. Orban a făcut referire şi la legea educaţiei din Ucraina despre care a afirmat că guvernul ungar nu îşi schimbă punctul de vedere potrivit căruia drepturile minorităţilor nu pot fi retrase. Solicită ca şi partea ucraineană să recunoască că dacă nu acceptă normele fundamentale atunci relaţia dintre Kiev şi Uniunea Europeană va avea altă calitate. Orban Viktor a vorbit şi despre faptul că fără o ţară mamă puternică nu se poate duce o politică externă de succes. Ţara mamă s-a consolidat, amintind drept exemplu crearea reţelei de învăţământ care cuprinde întreg Bazinul Carpatic. Am peticit stofa naţiunii ruptă în bucăţele a afirmat premierul, exprimându-şi bucuria că a luat naştere un consens în probleme importante precum cetăţenia maghiarilor de peste hotare, dreptul la vot şi strădaniile privind autonomia. Orban a făcut referire şi la iniţiativa lui Gyurcsany Ferenc al cărei scop este de a-i priva de dreptul la vot pe maghiarii de peste hotare. Există o dezbatere în care este corect ca şi guvernul să-şi exprime opinia. În legătură cu aceasta, Orban a declarat că actualul sistem electoral este corect şi drept din punct de vedere moral. Din punctul de vedere al ungurilor, actuala stare este corectă şi dreaptă, şi reflectă foarte bine adevărul: aparţinem aceleiaşi naţii dar suntem în situaţii diferite. De aceea au ales această soluţie prin care ungurii dau două voturi iar maghiarii de peste hotare doar unul. Nu se doreşte modificarea acestui lucru, iar cel care atacă acest lucru, se poate aştepta să fie respins – a declarat Orban. Premierul i-a îndemnat pe maghiarii de peste hotare să se înscrie în număr cât mai mare în registrul electoral şi să participe la vot. Totodată le-a solicitat liderilor politici de peste hotare să-şi îndemne comunitatea să meargă la vot. Orban a mai solicitat să se acorde sprijin iniţiativei Minority SafePack, lansată în colaborare cu UDMR. Esenţa acestei iniţiative este ca Bruxelles să se ocupe de minoritatea băştinaşă europeană. Aceasta nu este o problemă de partid ci o problemă naţională, a declarat Orban. Premierul a mai declarat că interesul naţiunii maghiare este ca România, Serbia, Croaţia, Slovacia şi Ucraina să fie puternice, şi tot în calitate de ţară puternică, Ungaria să întreţină relaţii fructuoase cu acestea. Premierul a menţionat că în ţările din regiune – în funcţie de temperament – au acceptat şi adoptat programele de dezvoltare economică transfrontalieră. Premierul a făcut referire la faptul că este o realizarea naţională stoparea valului de imigranţi la graniţele de sud. Le-a mulţumit în special maghiarilor din Voivodina deoarece a fost necesară construirea unui zid unde nu s-ar fi dorit deloc acest lucru.

Sursa: Haromszek din 11.11.2017

Dare de seamă privind politica naţională

Nu există un colţ al Bazinului Carpatic în care maghiarimea să fie lipsită de probleme, privare de drepturi, greutăţi – totuşi, după evaluarea politicii naţionale realizată vineri (n.t. – 10.11) de Consfătuirea Permanentă Maghiară (n.t. – MAERT), ne putem confrunta cu puţin mai mult optimism cu actualele provocări. Conform comunicatului final adoptat la şedinţa MAERT, în Ucraina Subcarpatică, legea educaţiei, ce evocă vremurile staliniste, creează agitaţie, în Slovacia, aplicarea drepturilor lingvistice întâmpină diverse piedici, iar în Voivodina, trebuie luptat tot pentru învăţământul în limba maternă. Problemele din Transilvania le cunoaştem din propria experienţă: stoparea restituţiei, generarea isteriei antimaghiare, dirijarea campaniilor de ură, aducerea într-o situaţie imposibilă a gimnaziului romano-catolic, respingerea dialogului vizând extinderea drepturilor noastre etc. Mai mult de atât, Ungaria trebuie să se menţină pe poziţie aflându-se în permanenţă într-un foc încrucişat: din cauza susţinerii luptei pentru suveranitate, a valorilor naţionale creştine şi tradiţionale, a devenit ţinta unor atacuri periodice. De ce ar trebui să fim optimişti în astfel de circumstanţe? Pentru că, instituţia Consfătuirii Permanente Maghiare în sine, de exemplu, ne întăreşte forţele. Simplul fapt că există un forum, în cadrul căruia se întrunesc reprezentanţii maghiarimii din Bazinul Carpatic şi discută despre problemele noastre comune, semnalează: maghiarimea are lideri care gândesc nu în ţări, ci în naţiune. Ne poate da speranţe şi faptul că, în pofida atacurilor permanente, Ungaria se edifică, economia sa creşte, dispune de suveranitate intactă, guvernul său este dispus şi capabil – şi cu preţul conflictelor – să adopte poziţie pentru susţinerea intereselor maghiarimii. Mai mult de atât, politica naţională vizează nu numai lupta pentru identitatea naţională şi cea culturală, ci, în mod tot mai accentuat, şi dezvoltarea economică. Budapesta iniţiază din ce în ce mai multe programe care vizează sprijinirea, inclusiv prin mijloace economice, a familiilor maghiare de peste hotare ca acestea să-şi croiască pe pământul natal propriul drum în viaţă. Dincolo de toate acestea, reprezintă o satisfacţie şi consensul la care au ajuns participanţii în problemele mai importante. Nu numai liderii maghiarilor de dincolo de graniţe, ci inclusiv reprezentanţii guvernului de la Budapesta şi majoritatea partidelor de opoziţie din Ungaria au ajuns la un acord în ceea ce priveşte principalele obiective de politică naţională: începând de la adoptarea poziţiei împotriva legii ucrainene privind utilizarea limbii până la susţinerea iniţiativei Minority SafePack privind protecţia minorităţilor la nivel european. Este demn de atenţie şi faptul că atât partidele guvernamentale ungare, cât şi formaţiunile de opoziţie au condamnat iniţiativa antidemocratică, instigatoare, divizatoare a lui Gyurcsany Ferenc vizând revocarea dreptului la vot al maghiarimii de dincolo de graniţe. Ca atare, îndrăznim să credem că acţiunea premierului eşuat rămâne un fenomen izolat, care nu poate dăuna cauzei solidarităţii naţionale.

Sursa: Haromszek din 13.11.2017, autor Farcadi Botond

Statutul autonomiei / PCM îl va înainta oricum

Decizia adoptată de comitetul Partidului Civic Maghiar obligă deputaţii din cadrul formaţiunii să înainteze, încă în acest an, statutul autonomiei, şi ei îşi vor îndeplini acest angajament – a precizat Kulcsar-Terza Jozsef, preşedintele judeţean al partidului. Deputatul a menţionat: politicienii PCM şi ai UDMR vor purta discuţii, în cursul acestei săptămâni, despre înaintarea statutului. Indiferent de rezultatul negocierilor, politicienii PCM vor înainta proiectul înainte de finalul anului – a subliniat Kulcsar-Terza, adăugând: acest demers nu poate întâmpina piedici nici din punctul de vedere al uniunii. A existat un acord, potrivit căruia, atâta timp cât modificările asupra legii administraţiei publice vizând utilizarea limbi materne se află în dezbatere în parlament, nu se va pomeni de statutul autonomiei. Dat fiind faptul că aceste iniţiative au eşuat, acordul nu mai e valabil, ca atare, amânarea nu mai are niciun rost – a opinat Kulcsar-Terza. În aprecierea politicianului, înaintarea statutului va contribui cu siguranţă la înregistrarea de progrese în cauza autodeterminării.

Sursa: Haromszek din 15.11.2017

Sf. Gheorghe

20.12.2017

Biroul de presă al

Centrului European de Studii Covasna – Harghita

Tags: , , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Nu rata noutățile! Conectează-te!

Send this to a friend