Vizita Președintelui Iohannis în Covasna și Harghita în presa de limbă maghiară

August 8, 2017 • Președintele României • Views: 1365

Vizita Președintelui Klaus Iohannis în județele Covasna și Harghita, ce a avut loc în data de 18 iulie a.c., a fost relatată și în presa de limbă maghiară din cele două județe.

Vezi și Forumul Civic al Românilor: Am rămas cu sentimentul abandonării în urma vizitei președintelui Iohannis în Covasna și Harghita

Redau mai jos câteva articole pe aceast subiect din presa de limbă maghiară din județele Covasna și Harghita în traducerea Centrului European de Studii Covasna-Harghita.

Șef de stat în Ţinutul Secuiesc

Preşedintele Klaus Johannis va efectua, în data de 18 iulie, o vizită în judeţele Harghita şi Covasna – a anunţat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei. Întrebarea este din ce considerente efectuează această vizită. Ar dori să se informeze la faţa locului cu privire la problemele locuitorilor de aici, sau vrea să îmbunătăţească imaginea externă a ţării? Nu este indiferent nici cu cine va sta de vorbă aici. Prefecţii nu-i vor prezenta situaţia reală, după cum nu o vor face nici instigatorii la ură, autointitulaţi reprezentanţi ai românilor din Ţinutul Secuiesc. Si, să recunoaştem, nici despre aleşii noştri nu se poate spune că toţi reprezintă cu adevărat interesele comunităţii care i-a mandatat. Este inutil să avem speranţe exagerate în legătură cu această vizită, deoarece nici Johannis nu dă dovadă de mai multă înţelegere sau sensibilitate faţă de noi decât predecesorii lui. Vizita preşedintelui în Ţinutul Secuiesc are, în schimb, un aport pentru noi, dacă vom şti să profităm de această oportunitate. Prezenţa lui ne asigură ocazia de a ne exprima opinia, ideile şi propunerile vizând viitorul nostru. Trebuie să formulăm clar şi ferm, pentru ca nu numai el, ci şi slugile secrete, demnitarii şi consilierii care se învârt în jurul lui să înţeleagă că noi ţinem neclintiţi şi cu orice preţ la pământul nostru natal şi la identitatea noastră de maghiari-secui.

Sursa: Szekely hirmondo nr. 131 din 13.07.2017, autor Bedo Zoltan

Iohannis în Ţinutul Secuiesc / Șeful statului, salutat în propria limbă maternă

Reprezentanţii MINTA – organizaţia de tineret a Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) – au lansat un apel în care le solicită secuilor să arboreze drapelul secuiesc pe zidul caselor cu prilejul vizitei preşedintelui Klaus Iohannis, preconizate a avea loc marţi, Potrivit reprezentanţilor organizaţiei, printr-un astfel de gest, pe de o parte, i-ar putea transmite şefului statului spiritul ospitalier al secuilor, iar pe de altă parte, ar putea arăta că Ţinutul Secuiesc există cu adevărat, şi secuii vor să-şi clădească, în calitate de comunitate autonomă, un viitor pe propriul pământ natal. Drapelul secuiesc nu este doar simbolul nostru naţional, ci întruchipează ideea de autonomie, faptul că vrem să rămânem aici, acasă, şi aici vrem să ne creăm mediul în care să ne afirmăm şi edificăm – a afirmat Toke Ervin, preşedintele MINTA. Acesta a adăugat: mulţi politicieni români consideră că scopul sloganului autonomiei îl reprezintă obţinerea de voturi în Ţinutul Secuiesc de către liderii maghiari, fără să existe însă o reală pretenţie socială în acest sens. Prin arborarea drapelelor am putea semnala că şi locuitorii acestei regiuni aspiră la autonomie – a precizat politicianul care activează şi în calitate de consilier local în Miercurea Ciuc. Toke Ervin a menţionat: în apel a scris în limba germană Bine aţi venit în Ţinutul Secuiesc!, ca să-i amintească lui Iohannis de identitatea sa germană, minoritară. In mai multe cazuri, Iohannis a dorit să demonstreze, prin manifestări antimaghiare, cât de puternică este identitatea sa de român – a mai adăugat preşedintele MINTA.

Sursa: Haromszek nr. 8148 din 15.07.2017

Klaus Iohannis, în Ţinutul Secuiesc

Speranţă pentru dialog după vizita de la Miercurea Ciuc, Klaus Iohannis a sosit la Sfântu Gheorghe. Preşedintele a fost întâmpinat, în piaţa centrală, cu aplauzele sporadice ale celor câţiva pietoni, apoi a traversat piaţa fiind însoţit de Antal Arpad şi Tamas Sandor. La sediul consiliului judeţean, şeful statului a participat la o consfătuire cu uşile închise cu preşedinţii administraţiilor judeţene din Harghita, Covasna şi Mureş, respectiv cu primarii din cinci oraşe cu rang de municipiu, urmând o întâlnire cu reprezentanţii clusterelor. In urma evenimentului, apreciind vizita şefului statului, Antal Arpad a precizat: i-au spus clar preşedintelui că comunitatea transilvăneană se confruntă cu multe probleme, printre care sunt şi unele specifice, pentru care soluţii de fond pot fi găsite doar prin înfăptuirea autonomiei teritoriale. Aceasta nu înseamnă hotare, separare, având în vedere că ţara este nu numai a românilor. Este nevoie de garanţii că, în ţara asta, comunitatea îşi va putea menţine identitatea etnică. S-a pomenit – în prezentarea susţinută de Peter Ferenc, preşedintele administraţiei judeţene Mureş – şi de cazul, devenit deja intolerabil, al şcolii romano-catolice din Târgu Mureş, totodată, s-a reproşat şi faptul că România a adoptat poziţie împotriva iniţiativei pentru protecţia minorităţilor Minority Safe Pack. Cu ocazia plimbării în piaţa centrală, Antal Arpad a atras atenţia preşedintelui şi asupra cazului privind renaţionalizarea Colegiului Szekely Miko, respectiv asupra obstrucţionărilor – cum este, de exemplu, problema vizând denumirea străzilor – venite din partea prefectului. Seful statului a fost atenţionat şi asupra faptului că, în urma aderării la NATO şi UE, a început ştirbirea drepturilor minoritare. Antal Arpad a constatat sinceritate şi atitudine deschisă din partea preşedintelui, şi speră că ar putea demara şi dialogul pentru care nu s-a dovedit să fie până acum partener. Tamas Sandor a apreciat faptul că Klaus Iohannis este primul preşedinte care, în cadrul unei vizite oficiale, a tratat cele două judeţe ca pe unul singur, mai mult de atât, fusese inclus şi judeţul Mureş. Tamas a apreciat ca fiind un aspect pozitiv şi acela că Iohannis este primul preşedinte care a acceptat să primească drapelul secuiesc. In ceea ce priveşte posibilele beneficii ale vizitei preşedintelui, Tamas a menţionat: şeful statului a fost în mod vizibil pus pe gânduri de anumite probleme ridicate, şi crede că există speranţă pentru continuarea dialogului.

Sursa: Haromszek nr. 8151 din 19.07.2017, autor Nagy D. Istvan

FOTO: revista22.ro

Voi ce părere aveți? Vă aștept comentariile.

Tags: , , , ,

2 Responses to Vizita Președintelui Iohannis în Covasna și Harghita în presa de limbă maghiară

  1. Oare Johannis ar fi ascultat la fel un cintec anti-german intr-un land? says:

    Oare Klaus Johannis ar fi ascultat la fel in pozitie de drepti un cintec anti-german separatist intr-un land din Germania? sau chiar intr-o strada din comunitatea sasa din tara?
    Oare lui Klaus Johannis iar place sa asculte la fel in pozitie de drepti un cintec anti-german al ocupantilor romi ale locuintelor sase din Sibiu? Sigur romii cinta intr-adevar din suflet (asa cum Klaus Johannis i-a apreciat pe separatistii din Harghita) de bucurie ca huzuresc in casele sasilor!!!

  2. Tinut Secuiesc fara Secui! Toti Secuii s-au declarat Maghiari! says:

    In ultimul recesamant nu s-a mai declarat nimeni secui (informatie ce ar trebui verificata)!

    Prin urmare totii spun ca sunt Secui (pentru ca exista Tirgu Secuiesc!) dar in acte au etnie Maghiara!!!!

    Si dupa cum stim Secuii au luptat contra Ungurilor pe vremea lui Mihai Viteazu!
    Mai mult secuii au dorit Unirea cu Romania in 1918!

    Iar steagul pe care ei il numesc al secuilor trebui verificat de specialisti daca este intr-adevar steagul secuiesc original (sau chiar este o fata de perna asa cum se aude)!

    Dar dupa cum se precizeaza in reportajul respectiv ei se recreeaza ca natiune aparte!

    https://www.youtube.com/watch?v=lvMkzPItQ9A

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Nu rata noutățile! Conectează-te!

Send this to a friend