Ideea unităţii – fie a Ţării Româneşti cu Moldova, fie a acestora cu Transilvania – a fost exprimată tot mai frecvent şi hotărît în secolele XVII-XIX, ceea ce pune în evidenţă viabilitatea conştiinţei naţionale. Ea a fost susţinută prin argumente de ordin istoric, prin argumente politice, lingvistice, spirituale, religioase – adesea conjugate.
Proiectul reconstituirii unui regat al Daciei, apărut în negocieri ale diplomaţiei secrete la sfîrşitul secolului XVIII, izvorît neîndoielnic din realităţile româneşti, proiectele de unire a Moldovei cu Ţara Românească, ale unor boieri din primul deceniu al secolului XIX, preocuparea lui Tudor Vladimirescu pentru o strînsă conlucrare politică cu Moldova, includerea în Regulamentele Organice a cîte unei secţiuni consacrate procesului de sprijinire a procesului de unificare etc. sînt tot atîtea dovezi că realizarea unităţii naţionale a reprezentat obiectivul fundamental în principalele momente ale istoriei acestei perioade, cu particularităţi de la o provincie la alta.

 

Integral in Faclia de Cluj