Am fost agresat și amenințat de soțul directoarei Teatrului „Andrei Mureșanu” chiar în incinta instituției

December 5, 2018 •Sfantu Gheorghe •Views: 4571

Soțul directoarei Teatrului „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe, Anna Popa, m-a agresat fizic și verbal aseară, cu puțin timp înainte de începerea piesei „Ziditori ai Marii Uniri”.

Vezi și Despre intelectuali de mucava deghizați în oameni de cultură

Pentru că mi-am permis să critic activitatea instituției publice condusă de soția lui, Marius Popa, care potrivit Wikipedia este un muzician (solist vocal, compozitor, instrumentist) ce a făcut parte din trupe românești precum Foișorul de Foc, Spin, Latin Expres, Jukebox, Popas Band, a încercat aseară să-mi aplice o corecție fizică chiar în incinta Teatrului Andrei Mureșanu, cu puțin timp înainte de începerea piesei „Ziditori ai Marii Uniri”.

Care a fost fapta deosebit gravă pe care am comis-o? Am opinat public despre o piesă de teatru, opera unui dramaturg ungur, având ca subiect anul 1918, ce urmează să fie pusă în scenă la Teatrul „Andrei Mureșanu”. În anul Centenarului Marii Uniri, chiar de Ziua Națională, pe scena singurului teatrul românesc din județele Covasna și Harghita nu se va juca vreo piesă de teatru care să evidențieze momentul istoric de la 1 decembrie 1918. Conducerea TAM a considerat nedemn să elogieze în acest fel momentul 1 decembrie 1918. În schimb, pe scena TAM se va juca, pe foarte mulți bani publici,  o comedie despre anul 1918 cu drapelul Ungariei pe afiș, a unui producător de etnie maghiară care s-a remarcat deja la Târgu Mureș cu o piesă de teatru în care batjocorește simbolul marelui voievod Mihai Viteazul (detalii aici). Conducerea TAM nu a comunicat care este legătura între comedie cu anul 1918, un an atât de important în istoria românilor.

Nu am atacat pe nimeni la persoană. Nu am jignit pe nimeni. Nu am proferat injurii la adresa vreunui actor, la adresa managerului și nu am intrat în viața persoanlă a nimănui. Mi-am permis doar să „atac” o piesă de teatru. Mi-am permis doar să-mi exprim public opinia cu privire la o piesă de teatru care, în opinia mea, reprezintă o batjocorire a momentului istoric al Centenarului. Opinia mea a fost împărtășită și de Prefectura Covasna care a luat decizia să nu promoveze această piesă de teatru în programul oficial al Zilei Naționale.

Cu ce m-am ales în schimb? Atacul meu la adresa unei piese de teatru mi-a adus în schimb replici suburbane din partea actorilor și a soțului managerului Anna Popa, Marius Popa. Am fost jignit și s-a intrat cu bocancii în viața mea personală.

Vezi și INACCEPTABIL. Soțul managerului Teatrului „Andrei Mureșanu” continuă atacurile abjecte la adresa mea

După semnalul meu de alarmă, membrii asociațiilor Calea Neamului și Frăția Ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe au protestat pașnic în chiar de Ziua Națională în foaierul Teatrului „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe față de această piesă. Nu au existat incidente, nu a fost nimeni agresat.

Aseară, după ce a fost anunțat de soția sa că am venit să vizionez piesa de teatru, Marius Popa a venit în incinta teatrului nu ca să vizioneze piesa de teatru ci ca să îmi aplice o corecție fizică. Individul a venit direct la mine cu intenția de a mă lovi. M-am ferit, am încercat să evit agresiunea fizică și l-am apostrofat. În tot acest timp managerul TAM, Anna Popa, a asistat la întrega scenă încântată că soțul ei încearcă să aplice o corecție fizică unui cetățean care a îndrăznit să critice activitatea instituției publice pe care o conduce. Marius Popa a părăsit incinta teatrului abia după ce eu am sunat la 112, nu înainte de a mă amenința că nu voi scăpa și că abia așteaptă să nu întâlnim în alte circumstanțe. Singurul motiv pentru care nu m-a lovit a fost acela că la scenă au asistat câteva zeci de persoane.

Urmează să depun o plângere la Poliția municipiului Sfântu Gheorghe.

FOTO: Anna Popa, managerul TAM, romanianactors.com

Voi ce părere aveți? Aștept comentariile voastre.

Tags: , , ,

Voi ce părere aveți? Aștept comentariile voastre.

DISCLAIMER Atenție! Postați pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiți aici regulamentul: Termeni legali și Condiții

18 Responses to Am fost agresat și amenințat de soțul directoarei Teatrului „Andrei Mureșanu” chiar în incinta instituției

  1. vasi antonescu says:

    RESPECT DAN TANASA!!! Nu te obosii sa raspunzi tampitilor ! ROMANII TE IUBESC, Resturile nu conteaza.

  2. una ca toți says:

    Uite Dan am fost de față la faza cu haita de romani pe care ai adus.o la teatru înaintea piesei ,,Din nou in 1918″
    Nu știu ce tâmpenie ai crezut despre acea piesa dar din vina ta copii care erau da față s.au speriat și nu știau ce de întâmplă plus trebuia să ne bage prin spate la piesa
    Piesa nu a luat în batjocură de loc evenimentul din 1918…Era o piesa amuzanta la care au ras cu pofta români si unguri , copii și adulți
    Daca nu mă crezi dute și uitate la el

    Am fost de față și la cearta între tine și Marius Popa și el nu te.a agresat fizic
    Și bineînțeles că vine la tine și îți urlă daca tu ti.ai bătut joc de soția lui
    Și foarte deștept sa înjuri in fata copiilor

    oamenii au dreptul să stea în România și să o iubească cum o iubim noi
    și dacă vrei să te certi cu cineva te rog nu cu familia Popa
    Ei nu au greșit cu nimic tu ai inceput cearta asta tâmpită

    • Dan Tanasa says:

      :))) Nu polemizez cu proștii și nici cu cei care au opinii în anonimat.

      • Stefan Ciursas says:

        “Haita de romani” – vai de mama și educația ta !!! 🤬🤬🤬Ungurii nu umblă în haită ? Mută-te cu toată “haita voastră” daca nu îți place iar cât despre dragostea față România, mai bine abtine-te. Dacă te-ar iubi Dumnezeu cum iubești România … Sunt sensibilă la obrăznicie gratuită și lipsa de respect. Așa am fost educată. Și așa mi-am educat și copiii. O fi rău ?!

    • emil says:

      In haita ați venit voi, maghiarii, din Ural și stepa euroasiatică.

    • oleg says:

      misterioasă anonimă antiromâna se victimizeaza impunând copii în fața…. wow, enorm curaj

  3. Dorina Guta says:

    Incredibil ….ce patriotism ..de poveste .

  4. plm says:

    Bai boule, teatrul nu e o institutie publia, e o institutie culturala. Iar ca tu n-ai jignit pe nimeni? Nu faci altceva decat sa jignesti oamenii: unguri, romani etc. Esti ultimul jeg uman.

  5. kermit says:

    Anna cu doi de NN, directoare intr-un Teatru de limba romana? Scuzati-ma dar se incalca principiile udmr acelea prin care intr-o regiune de tip Tarc, inconjurat cu sarma ghimpata ( asemenea HarCov) , nu competenta este factorul primordial ci criteriul etnic. Banuiesc ca nefericitul sot este sclavul iar duduia “misstreassa” care-l altoieste peste poponet.

  6. Dorel says:

    Mare pacat ca nu ai primit corectia cuvenita…:))))

  7. xftgfgfdnfgn says:

    No, da’ fii pe pace, daca lui nu i-a reusit sa-ti remodeleze moaca ta jegoasa, sigur va fi cineva sa “remedieze” situatia. Jeg penibil.

Leave a Reply to Dorina Guta Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Send this to a friend
Salutare! Cred că asta te-ar putea interesa: "Am fost agresat și amenințat de soțul directoarei Teatrului „Andrei Mureșanu” chiar în incinta instituției"! Acesta este linkul: https://www.dantanasa.ro/am-fost-agresat-si-amenintat-de-sotul-directoarei-teatrului-andrei-muresanu-chiar-in-incinta-institutiei/