BASARABIA. Președintele de la Chișinău, Nicolae Timofti, îi răspunde ambasadorului SUA: „Sunt român și vorbesc limba română”

Distribuie acest articol!

Limba română este limba oficială a Republicii Moldova, iar cei care susțin că vorbesc limba moldovenească nu fac decât să scindeze și mai mult societatea, a declarat președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, în timpul unui discurs susținut cu prilejul Zilei Naționale a Limbii Române la Academia de Științe din Chișinău, informează MoldNova preluată de ActiveNews.

Vezi și NOAPTEA MINȚII. Ambasadorul SUA la Chișinău, propagandist al teoriei sovietice: „Moldova nu este România”. REPLICA de bun simț a fostului deputat Vlad Cubreacov

Șeful statului cu capitala la Chișinău a amintit istoria adoptării limbii române ca limbă oficială a Republicii Moldova.

„Piața Marii Adunări Naționale era atunci o mare de suflete însetate de libertate și democrație. Am avut de ales între limba română sau o variantă a limbii române. Atunci s-a pus problema dualității acestui aspect. În declarația de independență se ține cont de opinia scriitorilor, lingviștilor, această opinie fiind susținută și de sutele de mii de scrisori ajunse la redacțiile ziarelor de limbă română și într-un final declarația de independență consimțește limba română ca limbă de stat”, a precizat Nicolae Timofti.

Președintele Timofti a spus că se consideră român.

 „În discuțiile mele cu președinții altor țări am spus mereu că sunt de origine română, așa cum au fost părinții, buneii mei și toți cei care trăiesc pe acest pământ. Îndemnul meu este să nu ne abatem din drum și să urmăm vectorul european de dezvoltare. Trebuie să avem un sistem al cercetării științifice și inovațiilor racordat la nivelul european, să avem un sistem de ocrotire al sănătății pe potriva cerințelor actuale, un sistem judiciar profesionist în care cetățenii să aibă încredere, să punem economia în funcțiune. Să readucem încrederea cetățenilor în stat și să fim exigenți cu clasa politică. Avem multe de făcut”, a concluzionat Timofti. „Vă adresez felicitări și sincere urări de bine. Să fim mândri de înaintașii noștri și să le ducem idealurile spre împlinire”, a fost mesajul președintelui.

Ambasadorul SUA de la Chișinău, James Pettit, afirmase săptămâna trecută că “Moldova nu este România” și că “Moldova își are propria sa istorie”.

FOTO: trm.md

Voi ce părere aveți? Vă aștept comentariile.

 

  1. Grava atitudinea Ambasadorului SUA. Sa ne amintimca vorbeste un dimplomat instruit cu privire la situatia din RM. Asemenea afirmatii ar trebui catalogate mult mai grav.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Distribuie acest articol!

Urmărește alte articole

Dan Tanasă

"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc

„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell

© 2025 dantanasa.ro. All rights reserved.
Despre mine Blog Partidul AUR