CNCD a amendat cu 2.000 de lei Ministerul Educaţiei pentru că elevii maghiari nu-și înșusesc limba oficială de stat. 18 minorități naționale în România, una singură are probleme cu limba oficială de stat

March 2, 2020 •discriminare •Views: 1140

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a apreciat că Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN) „nu a oferit soluţii”, reţinând totodată „lipsa manualelor adaptate”, Limba şi literatura română fiind predată „după cărţi şi programe utilizate în şcolile cu predare în limba română”. CNCD a stabilit un termen de şase luni pentru ca ministerul să înlăture fapta de discriminare, transmite cotidianul Informația Harghitei.

Citește și Președintele CNCD, demnitar al statului român numit de Parlament, prezent în Ambasada Ungariei la decorarea lui Lucian Boia

În 26 iulie 2018, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, Uniunea Cadrelor Didactice Maghiare din România, Asociaţia pentru Judeţul Harghita şi trei elevi de etnie maghiară care nu au promovat proba de Limba română a examenului de Bacalaureat, au depus o sesizare la CNCD, reclamând lipsa manualelor şcolare „specifice de limba română pentru elevii care aparţin minorităţii maghiare, lipsa noilor programe şcolare pentru aceşti elevi, precum şi lipsa unei îmbunătăţiri a modalităţii de evaluare” la disciplina Limba şi literatura română la Evaluarea Naţională şi la Examenul de maturitate. În aceste condiţii, au arătat petiţionarii, elevii maghiari au fost „dezavantajaţi” atât la examenele naţionale, cât şi la admiterea la facultate.

Citește și NOAPTEA MINȚII. Președintele CNCD: Hai ținutul secuiesc!

La rândul său, Ministerul Educaţiei Naţionale a susţinut că nu se poate vorbi despre o situaţie de discriminare, deoarece nimeni nu beneficiază de un tratament preferenţial, „legea fiind aplicată tuturor în acelaşi mod”. În susţinerile MEN s-a mai precizat că elevii de la şcolile sau secţiile cu predare în limba maghiară studiază disciplina Limba şi literatura română pe baza unei programe specifice, pe tot parcursul învăţământului preuniversitar, aplicarea noilor programe făcându-se progresiv.

Colegiul director al CNCD s-a pronunţat cu privire la faptele sesizate în data de 2 octombrie 2019, dar Hotărârea cu nr. 681 a fost adusă la cunoştinţa preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Harghita abia miercuri, când Borboly Csaba a făcut-o publică, în cadrul unei conferinţe de presă, convocată în regim de urgenţă.

„Totul a plecat din două motive: unul este acela că pe piaţa forţei de muncă, copiii de etnie maghiară, nevorbind limba română, nu au aceleaşi şanse, nu au aceleaşi posibilităţi de carieră. Nu se pot angaja la foarte multe locuri de muncă unde vorbirea limbii române este obligatorie, foarte mulţi copiii merg la universităţi unde lipsa acestei abilităţi nu îi lasă să intre – la Poliţie, la SRI, în magistratură şi în alte locuri unde vorbirea imperfectă şi cunoştinţele de folosire a limbii române sunt slabe, acolo nu au şanse. Şi chiar sunt foarte multe locuri de muncă unde examenul se face în limba română, şi la noi, la Consiliul Judeţean. (…) Al doilea motiv este legat de problemele identificate începând cu 2015, când ne-am axat pe această tematică, când jumătate dintre copiii maghiari din Harghita care au terminat liceul, au picat la Bacalaureat; şi cam de atunci, în fiecare an, se repetă acest lucru”, a explicat preşedintele CJ Harghita.

Citiți știrea integral în Informația Harghitei.

Nota mea: În România locuiesc 18 minorități naționale recunoscute oficial de statul român, toate tratate în mod egal, fără deosebire. Toate au, printre multe altele, acces la fonduri publice, au învățământ și presă în limba lor, au reprezentanți în Parlament. Una singură însă, cea maghiară, are probleme cu însușirea limbii oficiale a statului în care se nasc membrii acestei minorități etnice. Iar pentru asta este vinovat tot statul român, nu elita comunității maghiare care promovează iredentismul și ura față de tot ceea ce este românesc. Elevii maghiari sunt victime ale unei politici iredentiste și antiromânești promovate de elita politică și civică a comunității maghiare care transmite în mod public ură față de limba română, față de simbolurile naționale ale României și față de români.

Liderii UDMR, PCM sau PPMT, dar și elita civică, promovează în spațiul public doar retorica urii și a intoleranței, a șovinismului și a revizionismului. Ce să înțeleagă elevii din discursul liderilor comunității? Ce să înțeleagă părinții din mesajul elitei politice și civice a comunității? Elevii și părinții înțeleg în mod evident ceea ce li se transmite la TV, pe zecile de canale în limba maghiară, și în presa de limbă maghiară, ceea ce li se transmite de către elita politică și civică și ceea ce li se transmite de preoții maghiari: aversiune față de România, față de români și față de limba română. Elevii maghiari sunt victimele unei politici iresponsabile orchestrată de politicieni frustrați și nostalgici ai Ungariei Mari.

Toți cetățenii români, indiferent de etnie, învață limba oficială de stat doar elevii maghiari trebuie să o învețe altfel, după manuale diferite, la fel ca o limbă străină. Adică elevii maghiari să învețe limba oficială a statului în care s-au născut ca pe o limba străină. În nicio țară din lume nu există așa ceva.

Nicio altă minoritate națională din România nu are problemele pe care le are minoritatea maghiară. Niciun alt lider al unei minorități naționale din România nu își permite să facă ceea ce face elita politică și civică maghiară. Asta pentru că, în realitate, nu este vorba despre drepturi ci drespre ceva mult mai mare, mare cam cât Ungaria Mare.

Prin comparație, există în România și lideri politici responsabili, loiali statului român, care nu ezită să spună lucrurilor pe nume. Spre exemplu, Amet Aledin, reprezentant al minorității tătare din România, a declarat în 2018 că tătarii pot exista drept comunitate şi şi-au putut afirma identitatea cel mai bine în România şi că nici în ţările de origine turcă nu a existat şi nu există această posibilitate de afirmare a tătarilor (detalii aici).

FOTO: Președintele CNCD, Csaba Asztalos Ferenc, editiadedimineata.ro

Voi ce părere aveți? Aștept comentariile voastre.

DISCLAIMER Atenție! Postați pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiți aici regulamentul: Termeni legali și Condiții

Tags: , , , , ,

Voi ce părere aveți? Aștept comentariile voastre.

DISCLAIMER Atenție! Postați pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiți aici regulamentul: Termeni legali și Condiții

7 Responses to CNCD a amendat cu 2.000 de lei Ministerul Educaţiei pentru că elevii maghiari nu-și înșusesc limba oficială de stat. 18 minorități naționale în România, una singură are probleme cu limba oficială de stat

  1. FORD says:

    E CIUDAT CA IN TULCEA BUNAOARA SUNT 21 DE ETNII (+norvegieni, vietnamezi si pachistanezi)

  2. IANCU says:

    Buna ziua,
    Tare come’die ….intereresanta piesa: dupa CE UNGURII au epurarat entic a invatamantul in anii ’90 al carui debut official este HOLOCAUSTUL ROMANESC din Martie 1990 de la Targu Mures (MAI EXISTA PROFESOR ETNIC ROMAN IN COVASNA, HARGHITA S.A. ?) vin tot UNGURII in 2020(Dupa 30 de ani- ca-n filme) si dau amenda Ministerului Educatiei pentru ca elevii unguri din Romania nu stiu limba romana. ‘CURAT-MURDAR”vorba lui Pristanda, amicul conului Iancu Caragiale….si colegul Farfuridi”Tradare sa fie dar s-o stim si noi”.

  3. Gery says:

    Una dintre problemele articolului este că o problemă de ordin metodologic (însușirea unei limbi, alta decât limba maternă) este transformată într-o problemă politică.
    Nu cred că este foarte clar ce se cere din partea comunității maghiare. Comunitatea maghiară, elevii maghiari sunt aduși în situația aceasta tocmai din cauza faptului că nu se ia în considerație, că limba lor maternă este cea maghiară.
    Să clarificăm un lucru. Pentru comunitatea maghiară este un desiderat ca acești copii să-și însușească limba română. A cunoaște o limbă, alta decât cea maternă, mai ales atunci când este vorba de limba oficială a statului nu poate avea decât efecte benefice.
    Din punct de vedere metodologic însă trebuie făcută o distincție între ”foreign language” (limbă străină) și „second language” ( a doua limbă, alta decât cea maternă). Și această distincție se face în foarte multe state din lume.
    Dacă intenția statului român este ca acești copii să-și însușească limba română trebuie făcută o distincție între elevii de etnie română și de celelalte etnii (toate cele 18). Repet, este o chestiune de ordin metodologic nu politic. Un copil de etnie română în România ajunge după cei șase ani de acasă la școală cunoscând cât se poate de bine limba română. Un copil de altă etnie folosește limba maternă în familie în acești șase ani și ajunge la școală având cunoștințe minime de limba română. Deși există manuale diferențiate în primii ani de școală de la un moment dat sistemul actual pune toți acești copii în aceași oală și sunt supuși la examene identice.
    Este un adevăr binecunoscut în pedagogie că atunci când pui un copil să învețe ceva ce este peste puterile sale și el nu reușește ori cât de tare ar încerca, va dezvolta o aversiune (plictiseală, stres, dezgust etc.) față de aceea materie. Deci faptul că elevii de altă etnie decât cea română dezvoltă aversiunea față de limba română nu provine dintr-un discurs iredentist sau antiromânesc ci dintr-o problemă metodologică.
    Există desigur două posibilități.
    Asigurăm copiilor de altă etnie un alt cadru de însușire a limbii române, dându-le asftel o șansă să și-o însueșască și creând astfel posibilitatea să facă cunoștință cu și să aprecieze valorile culturii române.
    Sau, amestecăm probleme de metodologie și politică. Susținem că toții elevii din România (și cei de altă etnie) trebuie să-și însușească limba română după aceeași programă, punându-i pe elevii de altă etnie într-o situație aproape imposibilă, și creem noi înșine o stare de aversiune față de limba română pe care am dorii cu toții să o evităm.

    • Tobias says:

      Draga Gery,
      De Holocaustul facut de unguri de la 1848 pana azi, sistematic si in valuri successive ai auzit ceva ?
      Dar de purificarea etnica a invatamantului din cateva judete ale Romaniei (unde sunt azi doar profesori unguri ) ?
      Cum sa invete un profesor ungur care la randul lui, el insusi nu vorbeste limba romana decat la nivel de incepator, pe un elev limba romana ? Daca gasesti o explicatie metodologica, pesrsonal imi scot caciula.

  4. un om says:

    cum se face ca toate minoritatile nationale din romania vorbesc fluent romana, cu exceptia maghiarilor? or fi maghiarii mai inceti la minte si decat rromii?

  5. Constantin says:

    Bascalie “amenda” asta.

  6. Cetățean says:

    2000 lei amendă?
    Doar atât? Și unul în piață primește mai mult.

Leave a Reply to Constantin Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Send this to a friend
Salutare! Cred că asta te-ar putea interesa: "CNCD a amendat cu 2.000 de lei Ministerul Educaţiei pentru că elevii maghiari nu-și înșusesc limba oficială de stat. 18 minorități naționale în România, una singură are probleme cu limba oficială de stat"! Acesta este linkul: https://www.dantanasa.ro/cncd-a-amendat-cu-2-000-de-lei-ministerul-educatiei-pentru-ca-elevii-maghiari-nu-si-insusesc-limba-oficiala-de-stat-18-minoritati-nationale-in-romania-una-singura-are-probleme-cu-limba-oficiala-de-s/