Consiliul National Secuiesc nu exista!

Distribuie acest articol!

Mai tineti minte stirea asta:

Propunere de referendum pentru autonomia Ţinutului Secuiesc

31 Aug 2008 Cristina Velicu

Consiliul Naţional Secuiesc solicită unui număr de 150 de Consilii Locale din Secuime organizarea de referendumuri oficiale pentru autonomie regională.
Conducerea CNS, reunită sâmbătă la Sfântu Gheorghe, a cerut primarilor din Secuime să organizeze referendumuri locale pe tema autonomiei Ţinutului Secuiesc în 30 noiembrie, data alegerilor parlamentare.

Preşedintele CNS, Balazs Izsak, susţine că org anizarea unui referendum se impune pentru a verifica voinţa cetăţenilor din zonă. Ulterior acestui demers, propunerea de modificare a hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale se înaintează Parlamentului. „Pentru 30 noiembrie cerem un referendum necesar înaintării în Parlament a unei iniţiative legislative care propune şi modificarea limitelor administrativ-teritoriale ale judeţelor, iar referendumul trebuie făcut înainte de depunerea acestei iniţiative legislative”, a declarat Balazs, citat de MEDIAFAX. Totodată, liderul CNS a spus că proiectul de lege prin care Ţinutul Secuiesc devine o entitate administrativ-teritorială autonomă nu lezează integritatea teritorială a României.

Acesta a adăugat că întrebarea care va fi adresată cetăţenilor prin acest referendum va fi formulată în aşa fel încât aceştia să răspundă dacă sunt sau nu de acord cu modificarea limitelor teritoriale ale judeţelor Harghita, Covasna şi Mureş.

Consiliul Naţional Secuiesc, organizaţie care reprezintă drepturile comunităţii secuieşti, a mai solicitat sâmbătă primarilor din Secuime arborarea drapelului secuiesc pe sediile primăriilor din regiune.

Daca s-a mai pomenit asa ceva: o asociatie care nu exista solicita autoritatilor publice locale ale Statului Roman sa organizeze referendumuri pentru autonomia pe criterii etnice in Covasna si Harghita. De ce Consiliul National Secuiesc nu are personalitate juridica? Poate pentru ca membrii acesteia sa nu poate fi trasi la raspundere pentru instigare la destabilizarea ordinii constitutionale? Daca intentiile elitei maghiare din Romania sunt atat de oneste si legale de ce CNS nu are personalitate juridica? Ce ascunde? Sau de cine se ascunde? Intreb: cam cat de profi este pentru un ziarist sa citeze o asociatie care nu exista din punct de vedere juridic? Si ma refer aici la toata presa, nu doar la cei de la Cotidianul…

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

    Distribuie acest articol!

    Urmărește alte articole

    EXCLUSIV. Sentință DEFINITIVĂ: primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, AMENDAT de CNCD pentru discriminarea pe criterii etnice a românilor / ȘASE dosare în care primarul UDMR din Sfântu Gheorghe a fost găsit vinovat de discriminarea pe criterii etnice a românilor

    Înalta Curte de Casație și Justiție a respins miercuri, 26 noiembrie a.c., recursul primarului UDMR din Sfântu Gheorghe împotriva sentinței Curții de Apel București care a constatat că primarul Antal…
    Citește

    Dan Tanasă

    "Din zei de-am fi scoborâtori,
    C-o moarte tot suntem datori!
    Totuna e dac-ai murit
    Flăcău ori moș îngârbovit;
    Dar nu-i totuna leu să mori
    Ori câine-nlănțuit."
    Titlul poeziei: Decebal către popor
    Autor: George Coșbuc

    „Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
    meriți ceea ce ai.”
    John C. Maxwell

    © 2025 dantanasa.ro. All rights reserved.
    Despre mine Blog Partidul AUR