CULMEA UMILINȚEI ARMATEI ROMÂNE. Premierul Victor Ponta și ministrul Mircea Dușa cedează 70 de hectare din propietatea Armatei Române către UDMR. Pe teren va fi ridicat un obelisc SOVIETIC!

October 24, 2014 • Guvernul Victor Ponta • Views: 2665

Mircea Dușa, ministrul Apărării

Mircea Dușa, ministrul Apărării, fost prefect al județului Harghita

Pentru că de la publicarea materialului legat de transferarea unui teren de 70 de hectare din propietatea Armatei Române către extremiștii care conduc orașul Sfântu Gheorghe, Ministerul Apărării și guvernul României nu au avut nicio reacție, Romanian Global News reia publicarea acestui material atrăgând atenția Parchetului Militar, dar și DNA, să cerceteze modul în care o astfel de tranzacție prin care circa 70 de hectare de pământ aparținând Armatei se transferă, prin presiuni politice, către Consiliul local Sfântu Gheorghe.

Cerem deasemenea DNA să constate dacă în cazul retrocedării unor suprafețe uriașe de pădure și teren către urmașii fostului grof maghiar Urmanczy, retrocedări arătate ca fiind ilegale de către diverse apariții în presă, fostul prefect de Harghita, Mircea Dușa, a încălcat sau nu legea în timpul mandatului său de prefect.

Culmea umilinței pentru Armata Română! Extremiștii maghiari vor ca pe terenul cedat de Ponta și Dușa să ampaseze obeliscul sovietic din Sfântu Gherghe. Axa Budapesta- Moscova ajutată de Ponta și Dușa să se întâlnească pe terenul Armatei Române la Sfântu Gheorghe!

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, a declarat joi, în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului local, că autorităţile locale au în vedere amenajarea unui parc memorial dedicat eroilor căzuţi în cele două războaie mondiale, în care să fie mutat şi obeliscul sovietic din centrul oraşului.

Parcul ar urma să fie amenajat în fostul poligon militar aflat în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, după trecerea acestuia în proprietatea oraşului. Antal Árpád a precizat că s-au purtat discuţii cu reprezentanţii Ambasadei Rusiei la Bucureşti pentru a-şi da acceptul în vederea mutării obeliscului şi speră ca răspunsul să fie pozitiv, scrie covasnamedia.ro, preluat de Romanian Global News.

Conducerea Primăriei va continua, de asemenea, demersurile pentru transferarea poligonului din proprietatea statului şi administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al municipiului. În acest scop, autorităţile locale au adoptat un document ce va fi adresat Executivului în vederea promovării unei hotărâri de Guvern.

Integral pe rgnpress.ro

Tags: , , , , , , , ,

4 Responses to CULMEA UMILINȚEI ARMATEI ROMÂNE. Premierul Victor Ponta și ministrul Mircea Dușa cedează 70 de hectare din propietatea Armatei Române către UDMR. Pe teren va fi ridicat un obelisc SOVIETIC!

  1. yo says:

    La militarii care s-au expus pericolelor in teatrele de operatii ,nu le da teren sa-si faca o casa!???! …

  2. Ion Corbu says:

    A ajuns cuţitul la os.
    Numai o mişcare de renaştere naţională în context european ne mai poate salva.

  3. maria toma says:

    suntem in epoca sclavagismului modern,cand ni se serveste pe tava mizerii si asa rabdatori cum suntem ,le servim dar nu stim pana cand.toleranta are limita…sa nu uitam asta!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Nu rata noutățile! Conectează-te!

Send this to a friend