Cum arată o mică parte dintre zecile de mesaje pe care le primesc de la cetățeni români de etnie maghiară. ATENȚIE! DOAR PENTRU CEI CU STOMACUL TARE

February 21, 2020 •opinie •Views: 612

Pentru că s-au adunat deja foarte multe, am decis să aduc în atenția opiniei publice o parte dintre zecile de mesaje pe care le primesc zilnic de la cetățeni români de etnie maghiară.

Ce poate fi mai democratic într-o societate civilizată decât să acționezi în mod democratic și legal pentru respectarea unor prevederi legale? Există o altă cale mai dezirabilă de a acționa în societate decât prin justiție, în litera și spiritul legii? În societățile civilizate, libertatea opiniei și a conștiinței și respectarea legii sunt principii fundamentale. Nu și în România.

În România, eu, un simplu cetățean care urmăresc respectarea legii și acționez în mod democratic și prin justiție, sunt amenințat cu moartea, sunt batjocorit, insultat, îmi este atacată familia și viața privată, sunt agresat verbal în plină stradă și sunt demonizat de politicieni și presa de limbă maghiară. În orice societate civilizată activitatea mea ar fi respectată iar statul m-ar apăra în fața acestor atacuri, mi-ar garanta atât integritate fizică cât și libertatea de a acționa conform conținței mele.

Am decis așadar să fac publice o mică parte dintre zecile de mesaje pe care le primesc zilnic de la cetățeni români de etnie maghiară. Autorii mesajelor sunt cetățeni români de diferite vârste, bărbați și femei, oameni educați, cu locuri de muncă și familii. Îmi cer scuze celor care vor lectura acest articol pentru că unele dintre aceste mesaje sunt extrem de dezgustătoare. Mă văd nevoit să repet că mai jos sunt doar o mică parte din ceea ce primesc zilnic.

Înainte însă de a arunca o privire peste aceste mesaje pe care electoratul lui Kelemen Hunor mi le trimite vă rog frumos să accesați și aceste câteva linkuri de mai jos:

  1. Declarații INCALIFICABILE ale primarului UDMR din Miercurea Ciuc la adresa mea
  2. Declarații INCALIFICABILE ale liderului UDMR Covasna la adresa mea
  3. Etnic maghiar din Brașov, mesaj de amințare cu moartea la adresa mea
  4. Ce mesaj „de bine” îmi transmite un preot reformat din Mureș
  5. Mesajul primit de la un cetățean ungur: Locul tău era la Auschwitz
  6. RUȘINE JUDICIARĂ. Final în dosarul amenințării cu moartea: potrivit justiției covăsnene omul de afaceri Csató Kovács Imre a vrut SĂ-MI TAIE BEREGATA în GLUMĂ!

Așadar, redau mai jos o mică parte dintre mesajele pe care le primesc zilnic de la cetățeni români de etnie maghiară. Concluziile le trage fiecare. Nu mă aștept însă la nicio reacție din partea statului român sau a politicienilor de la București.

FOTO SUS: Unul dintre zecile de mesaje pe care le primesc pe Facebook

Voi ce părere aveți? Aștept comentariile voastre.

DISCLAIMER Atenție! Postați pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiți aici regulamentul: Termeni legali și Condiții

Tags: ,

Voi ce părere aveți? Aștept comentariile voastre.

DISCLAIMER Atenție! Postați pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiți aici regulamentul: Termeni legali și Condiții

20 Responses to Cum arată o mică parte dintre zecile de mesaje pe care le primesc de la cetățeni români de etnie maghiară. ATENȚIE! DOAR PENTRU CEI CU STOMACUL TARE

  1. alex says:

    Sunt doar jigniri ale unor spalati pe creieri de propaganda hortista, oricum daca primiti asemenea mesaje de la alogeni, insemana ca ceea ce faceti, faceti bine! La unele mesaje cred ca puteti hiar face plangere penala pentru amenintare precum cel al lui Jano Janod, Rudolf…ca daca stau baietii putin la racorica ii apara si de coronavirus si paote se mai si indreapta! 🙂

    Bafta multa!

  2. dorel says:

    da, alcatuirea unui dosar cu aceste mizerii este necesar si pus pe masa guvernantilor din Ro. si justitiei ; nu ca vor lua masuri, dar pentru istorie…

  3. Lev says:

    Sunt pe jumate maghiar, nu simpatizez cu Tănasă și frustrările lui, dar nici cu comportamentul ăstora nu am cum sa fiu de acord. Puteți să încercați să-l opriți pe căi legale, dar daca numai să-l injurați și amenințați ştiți, îi legitimați cauzele, just saying…

    • Dan Tanasa says:

      Nu e mare diferență în ei și tine. În principiu aveți aceeași mentalitate. Care frustrări ale mele? Justiția e frustrarea mea personală? Legea e frustrarea mea personală?

    • Iulian says:

      Lev, nu conteaza ca esti ungur complet sau in orice alt procent! Nu etnia determina comportamentul! In ciuda mesajelor agresive si obscene care ajung la Dan Tanasa NUMAI din partea unor persoane cu nume unguresti (unele ar putea fi chiar conturi false, postand mesaje cu scop manipulator) un om cu creierul la el nu va incrimina intreaga etnie ungureasca din Romania! Fiecare raspunde pentru faptele sale, vorbele postate SUNT si ele FAPTE, deja! E limpede ca mesajele vin de la ungaristi frustrati care au epuizat argumentele si ar fi bucurosi daca s-ar produce eliminarea fizica a lui Dan Tanasa. Asta pentru ca respectivii, in spiritul ungarist (adica SOVIN si ANTIDEMOCRATIC) nu suporta romanii pe care, in intoleranta lor, cu care ne-au obisnuit deja ungaristii de la Kossuth pana la Tokes, i-ar vrea pe toti plecati din Ardeal! Sunt si mesaje care exprima clar acest lucru. Chiar lipsesc mesajele acelea explicite de-ale lui Ducso Csaba ori “Horthy, Csaki, Teleki minden roman menjen ki!”, dar in rest se regaseste in ele toata frazeologia revizionista horthysta, incitatoare la crime impotriva umanitatii! Iar asta se intampla NUMAI din URA SOVINA, nu doar contra lui Dan Tanasa, ci si impotriva intregului popor roman! Interesant este insa ca, desi se desolidarizeaza (uneori si individual) public de vulgaritatea si barbaria acestui gen de mesaje, etnicii unguri din Romania insisi nu fac prea mult in interiorul propriei etnii pentru a-i tempera pe exaltatii ungaristi. Ca urmare, senzatia transmisa poate fi aceea de complicitate cu “exaltatii”. Ceea ce, un timp ar putea fi explicat si inteles, dar, de la un anumit punct incolo, efectul va fi ca INTREAGA minoritate ungureasca din Romania va fi considerata de aceeasi teapa cu ungaristii exaltati din acest moment! Poate n-ar fi rau ca ungurii cumsecade sa le reaminteasca ungurilor exaltati ca Romania NU A EXPULZAT etnici unguri , nici individual, nici ca pedeapsa colectiva, asa cum a procedat statul ungar cu 200.000 de etnici romani in Ardealul ocupat in 1940, sau cum au procedat Yugoslavia si Cehoslovacia cu etnicii unguri dupa recuperarea controlului asupra teritoriului lor national! Pe scurt, mesajele de acest tip vor afecta intreaga etnie ungureasca din Romania! Ceea ce nu cred ca e in regula, dar, desigur este treaba proprie ungurilor din Romania sa se dezica sau sa aprobe ungarismul unora dintre ei. In legatura cu legitimarea cauzelor din instanta ale lui Dan Tanasa, ele SUNT LEGITIMATE CHIAR DE INSTANTELE RESPECTIVE! Adica nu este nevoie sa le mai legitimeze mesajele obscene ale un unguri descreierati si imbibati de ura sovina! Din pacate, mesajul dvs, Lev, transmite nu doar ca nu simpatizati cu actiunile lui Dan Tanasa, ci induce si ideea ca nu sustineti deciziile instantelor, din moment ce asteptati “legitimarea” de la descreieratii exaltati ungaristi! Ca urmare, daca instantele statului roman nu sunt relevante pentru dvs, intrati in aceeasi categorie a ungaristilor (sovini, antidemocratici, sustinatori ai refacerii Ungariei mari) doar ca mimati ponderatia! Cel putin asta am inteles eu din mesaul respectiv!

      • Lev says:

        @Dan Tanasa, ai tu constiinta impacata ca n-ai incalcat nicio lege si ca justitia din Ro e dreapta si imaculata, nu partinitoare si corupta? Vezi sa nu te infunde chiar “ai tai” cu “justitia” in care te increzi, nu niste secui turbati, ca aparent aveti o istorie intreaga in care v-ati vandut si tradat intre voi.

        @Iulian, popularizarea acestor exaltati e facuta intentionat cu scopul de a inversuna cele doua tabere. Problema cu Dan Tanasa nu e ca se judeca acolo cu niste politcieni locali, ci ca prin astfel de propaganda de denigrare, unii inteleg ca toti maghiarii trebuie pedepsiti pentru comportamentul unora.
        Si ghici ce se intampla dupa? In orase in care maghiarii sunt in minoritate, iti iei injuraturi si amenintari pe strada daca vorbesti ungureste, desi n-ai nicio treaba cu ce se intampla in Secuime. Am patit-o in Cluj si au patit-o si multe cunostinte de-ale mele, “aici e Romania, vorbiti romaneste” o aud doar maghiarii, desi in oras e plin de straini a caror limba nu pare sa deranjeaze pe nimeni.
        Ti-ar fi placut sa traiesti undeva unde in mod oficial esti declarat “dusman” si concetatenii din etnia majoritara ori te vor afara, ori te vor mort, la TV si pe toti peretii esti injurat, si dupa aia ti se cere sa fii loial acelui stat? Ni se tot cere sa plecam, cine si-a permis a plecat, dar nu poti goni un milion si ceva de cetateni, unii prerera sa ramana pe pamantul lor natal si sa-si faca un viitor mai sigur.

        • Dan Tanasa says:

          Te rog frumos să mă scuzi dar nu polemizez cu anonimi.

        • Adrix says:

          “Să rămână pe pământul lor natal și să-și facă un viitor mai sigur” -> de acord cu tine.
          Însă sper să nu-și construiască un viitor din amenințări și ofense la adresa poporului român.

          Personal m-am saturat de voi, abia aștept că #udemerei să dispara din peisaj. Prea mulți bani investiți în ceva ce naște monștrii.

          Dan ne reprezintă frumos și nu merită să fie tratat astfel.

          Dane strangele si invita-i pe băieți în instanță.

          Te vom susține.

  4. Radu Mihăiță Grosu says:

    Felicitări pt ceea ce faceți și pentru ca suportați astfel de mizerii.

  5. Vlad says:

    Dane, nu te lasa! Romanii adevarati te sustin! Dumnezeu sa-ti ajute!

  6. Vai de ei says:

    Ironia e ca nu-i ajuta creierul(?) nici macar cat sa injure in romaneste.

  7. Constantin says:

    Nu mor caii, cand vor cainii !
    Nu vreau sa deznadajduiesti cumva, sau sa te opresti ! Te rog sa ne spui ce putem face noi ceilalti ca sa te ajutam.

  8. radulescu dragos-calin says:

    Mie imi place ca mai toti au copilasi in poze si sunt de aia care vor sa traiasca in pace dar doar dupa regulile lor.

  9. Shva says:

    Nimic surprinzator, poate doar infatisarea lor induce putin in eroare, chiar pot fi confundati cu niste oameni…

  10. Cosmin says:

    Nu trebuie raspuns, însă as face un dosar care să fie trimis la cncd si unor ziare din occident, pentru a vedea cine sunt. Stiu ca sunt si unii de treaba, dar daca nu iau măsuri fata de proprii coetnici, o sa sufere toti, pentru ca singuri își aștern cum sa doarmă. Nici românii nu iau măsuri fata de guvernantii lor.

  11. Adrix says:

    Aparent baietii sunt pe val cu jignirile.
    Stai linistit, cu moneda cu care platesc cu aia vor fi tratati.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Send this to a friend
Salutare! Cred că asta te-ar putea interesa: "Cum arată o mică parte dintre zecile de mesaje pe care le primesc de la cetățeni români de etnie maghiară. ATENȚIE! DOAR PENTRU CEI CU STOMACUL TARE"! Acesta este linkul: https://www.dantanasa.ro/cum-arata-o-mica-parte-dintre-zecile-de-mesaje-pe-care-le-primesc-de-la-cetateni-romani-de-etnie-maghiara-atentie-doar-pentru-cei-cu-stomacul-tare/