
După ce extremiştii în bocanci din Garda Secuiască au provocat la Cluj-Napoca un scandal pe cinste, după ce au afişat mesaje anticonstituţionale şi naziste cu ocazia zilei de 15 martie, a venit rândul extremiştilor la costum din UDMR să ne ia de proşti. Păcat că nu ţine şi ipocriziile scuipate într-o română stricată de sub mustăţi sunt demontate uşor de fapte şi logică.
Televiziunile s-au aprins un pic de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, după ce în “secuime” s-au rostit din nou discursuri patetice dar pline de ură şi s-au batjocorit instituţiile publice, arborându-se pe ele cârpa albastră a unei naţii formate din 500 de persoane, secuii. Dar cel mai grav subiect pe care s-a insistat a fost prezenta Gărzii Secuieşti şi a HVIM la Cluj, unde s-a mărsăluit cot la cot: nazişti cu sigla SS pe geacă, cu mesaje care spuneau că “ţinutul secuiesc” nu e România, alături de ministrul sănătăţii Cseke Attila, preşedintele UDMR Cluj Laszlo Attila şi consulul ungar la Cluj, un anonim cu vilă de protocol pe strada Cireşilor. Unii reprezentanţi politici au fost indignaţi, pe bună dreptate; unii ziarişti la fel. Lor li s-au opus televizat Peter Eckstein Kovacs, consilier prezindenţial care susţine făţiş abrogarea articolului 1 din Constituţie şi Laszlo Attila, viceprimar al mun. Cluj-Napoca.
Şi amândoi, pe două posturi TV diferite, se plângeau de invazia extremistă a celor de la Garda Maghiară, care nu a fost observată la timp şi care l-a compromis, ne-voit, pe ministrul orădean Cseke Attila. Că dacă ar fi observat, s-ar fi luat măsuri. Că s-a observat prea târziu, că ei nu sunt de acord cu extremiştii, fie ei români sau maghiari, bla bla bla.
Adevărul e simplu. Venirea celor din HVIM şi Garda Secuiască a fost anunţată autorităţilor centrale şi locale de către serviciile de informaţii de mai bine de o săptămână. Toată lumea ştia că vin. Chiar şi eu ştiam asta de câteva zile, fiind informat de membrul unui partid care fusese şi el informat de vreun securist. Csibi Barna şi Balazsi Pal Gergely nu sunt greu de observat. Chiar din contră, au devenit faimoşi în Cluj în 1 decembrie 2009, când au venit să provoace românii care îşi serbau Ziua Naţională. Laszlo Attila a fost prezent personal când cei doi au fost ridicaţi de poliţie în Piaţa Unirii. Au mărşăluit, cu steagurile secuieşti şi cu pancarta “Ţinutul Secuiesc nu e România!”, la 5 metri de Cseke Attila şi Laszlo Attila, timp de 20 de minute. Au înconjurat de două ori Piaţa Unirii, dar nu a văzut nimeni. Apoi au intrat toţi în biserica Sf. Mihail, dar din nou, nimeni nu au fost văzuţi de nimeni. Apoi au pornit până la Hotelul Biasini, unde s-au ţinut cuvântări. De faţă cu primarul Sorin Apostu, extremiştii ţineau sus pancarta în cauză. Csibi Barna şi Balazsi Pal Gergely erau la jumătate de metru de Laszlo Attila şi Cseke Attila, gardistul Gergely având pe braţ o insignă a SS. Dar, din nou, nimeni nu s-a sesizat. Apoi a venit presa şi Laszlo Attila s-a spălat pe mâini ca Pilat din Pont.
Să fim serioşi, doar într-un film cu proşti s-ar putea întâmpla lucrurile aşa cum le-a descris viceprimarul udemerist al Clujului. Adevărul e că atât ministrul, cât şi ceilalţi prezenţi acolo ştiau de prezenţa la manifestări a celor de la Garda Secuiască. Şi i-au asumat şi probabil că chiar i-au încurajat. La şi jandarmii şi poliţiştii români, care nu au acţionat decât tardiv. Dacă apăream eu duminică la mitingul Noii Drepte cu o pancartă pe care ar fi scris “Afară cu ungurii din ţară” şi cu o zvastică la rever, aş fi fost săltat instantaneu. Dar în cazul lor, al ungurilor, nu s-a făcut nimic, până când viceprimarul Radu Moisin nu a sesizat poliţiei absurditatea situaţiei: o brigadă de neonazişti, cu bocanci şi uniforme, cu insigne SS, stăteau confortabil într-o manifestaţie publică alături de primar şi un ministru. Deci minciuna udemereilor nu ţine. Sper că a înţeles acum o ţară întreagă că diferenţa dintre membri de vază ai UDMR şi lichelele din Garda lui Peşte este doar vestimentaţia: unii au costume de mii de euro, alţi bocanci şi geci de skinhead.
Integral in Napocanews
"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc
„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell