DOCUMENTE. Drapelul Ungariei arborat ilegal în comuna Racu din județul Harghita a fost îndepărtat! Prefectul Ladanyi Laszlo-Zsolt și-a făcut datoria doar la presiunea subsemnatului!

March 28, 2012 •antiromanism, Prefectura Harghita, Racu, separatism etnic, sovinism maghiar, UDMR •Views: 1790

În luna decembrie 2011 aduceam în atenția opiniei publice faptul că drapelul Ungariei este arborat în mod permanent în comuna Racu din județul Harghita împreună cu așa-zisul drapel secuiesc. Conducerea UDMR-istă a comunei Racu a arborat acest drapel cu sprijinul tacit al conducerii Prefecturii Harghita care a refuzat să ia vreo măsură împotriva acestei arborări ilegale, în ciuda faptului că cele publicate de mine au mai fost sesizate și de către cotidianul local Informația Harghitei.

Tot atunci i-am sesizat prefectului județului Harghita, Ladanyi Laszlo-Zsolt, această situație ilegală pe care sunt convins că o țtia de multă vreme. Prin adresa nr. 12455/13.01.2012 prefectul Ladanyi îmi comunică, într-un mod cât se poate de stupefiant, faptul că arborare drapelului Ungariei în comuna Racu este reglementată de Tratatul de bună vecinătate dintre România și Ungaria (!?) și ca atare nu va lua nicio măsură împotriva arborării acestui drapel.

Prefectura Harghita – Petitie Dan Tanase

Față de acest răspuns halucinant al unui înalt funcționar public al statului român plătit de Guvernul României să vegheze la respectarea legilor și a Constituției României am formulat o nouă petiție în care i-am atras atenția prefectului Ladanyi că se face părtaș la o ilegalitate și că interpretează în mod abject prevederile legale. Și de acestă dată Ladanyi interpretează în mod voit eronat legea și îmi comunică faptul că drapelul Ungariei a fost arborat ilegal dar că s-au început demersurile pentru a ”legaliza” arborarea acestui drapel în comuna Racu.

Prefectura Harghita – adresa 1031

Am insistat și am revenit la Prefectura Harghita cu o nouă sesizare prin care am atras din nou atenția asupra faptului că, după cum confirmă chiar prefectul Ladanyi, arborarea drapelului Ungariei în comuna Racu este ilegală și ca atare solicit îndepărtarea acestuia.

Abia după a treia sesizare prefectul Ladanyi și-a făcut treaba și a dispus primarului din Racu să îndepărteze drapelul Ungariei arborat ilegal și îmi comunică fotografii care să ateste că drapelul Ungariei a fost îndepărtat. Din păcate, prefectul Ladanyi rămâne fidel principiilor separatiste maghiare și nu a luat nicio măsură împotriva așa-zisului drapel secuiesc arborat împreună cu drapelul Ungariei.

Prefectura HR – adresa 3283


Voi ce părere aveți? Aștept comentariile voastre.

DISCLAIMER Atenție! Postați pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiți aici regulamentul: Termeni legali și Condiții

4 Responses to DOCUMENTE. Drapelul Ungariei arborat ilegal în comuna Racu din județul Harghita a fost îndepărtat! Prefectul Ladanyi Laszlo-Zsolt și-a făcut datoria doar la presiunea subsemnatului!

  1. Andrei says:

    În plus, nu garantează că ilegalitatea nu va fi săvârșită iar.

  2. Andrei says:

    Fotografiile sunt intenționat făcute în contra-lumină,cu soarele în față, pentru a nu se putea identifica culorile drapelului.

    Imaginile sunt neclare, nu se distinge nici o culoare, așadar dovada corectării ilegalității nu este făcută și răspunsul nu poate fi acceptat.

    Iar atitudinea unui funcționar al statului (slujitor al intereselor statului) de sfidare a cetățenilor statului care îl plătește, este de netolerat și trebuie sancționată exemplar.

  3. Nicu says:

    Imitatia asta de prefect cunoaste legile tarii in care este?Ce buna vecinatate domnule?!?Ce motiv stupid invoca dumnealui!Pe ce planeta te afli bre prefectule?Klingon?Cum ai ajuns dumneata prefect?Guvernul carei tari reprezinti dumneata in teritoriu?Stai cam prost cu geografia dar nu pacalesti pe nimeni,afla!Stim noi pe cine reprezinti dumneata sovinule si iredentistule Ladanyi!Incredibil cat tupeu are!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Send this to a friend
Salutare! Cred că asta te-ar putea interesa: "DOCUMENTE. Drapelul Ungariei arborat ilegal în comuna Racu din județul Harghita a fost îndepărtat! Prefectul Ladanyi Laszlo-Zsolt și-a făcut datoria doar la presiunea subsemnatului!"! Acesta este linkul: https://www.dantanasa.ro/documente-drapelul-ungariei-arborat-ilegal-in-comuna-racu-din-judetul-harghita-a-fost-indepartat-prefectul-ladanyi-laszlo-zsolt-si-a-facut-datoria-doar-la-presiunea-subsemnatului/