DUPLICITATE în chestiunea autonomiei teritoriale a maghiarilor. Premierul Victor Ponta l-a CONTRAZIS pe președintele PSD, Victor Ponta

Distribuie acest articol!

Premierul Victor Ponta la congresul UDMR din mai 2013

Premierul Victor Ponta la congresul UDMR din mai 2013

de Dan Tanasă

Victor Ponta are un limbaj dublu atunci când vine vorba despre autonomia teritorială pe criterii etnice a maghiarilor din România. În țară pozează în liderul patriot pentru a obține voturi în timp ce în afara României se arată deschis unei negocieri care să ducă la o autonomie pe criterii etnice a maghiarilor.

În data de 20 martie 2010, președintele PSD Victor Ponta, actualul Premier al României, afirma cât se poate de ferm de la tribuna adunării Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș, organizată la Toplița, că ”Ţinutul Secuiesc nu este în România, pentru că nu există Ţinutul Secuiesc”.

Președintele PSD, Victor Ponta, co-președinte al Uniunii Social Liberale (USL), tranșa atunci în fața celor prezenți, dar și în fața opiniei publice naționale, chestiunea autonomiei teritoriale pe criterii etnice a maghiarilor din Covasna, Harghita și Mureș, autonomie pentru care militează de peste 24 de ani liderii extremiști ai comunității maghiare din România, atât cei moderați (UDMR) cât și cei radicali (PPMT, PCM etc.). Victor Ponta poza atunci în liderul ferm și hotărât în fața pretențiilor revizioniste maghiare cu privire la autonomia teritorială.

Trei ani mai târziu însă, după ce alianța politică al cărei co-președinte este a câștigat alegerile parlamentare iar el a ajuns premierul României, discurul politic al lui Victor Ponta s-a schimbat radical, Ponta fiind dispus acum la discuții pe marginea autonomiei teritoriale pe criterii etnice a maghiarilor.

În data de 24 aprilie 2013, premierul României, Victor Ponta, se afla la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Aici a fost întrebat de către un ungur, care ținea în mână un așa-zis steag secuiesc, dacă nu crede că România ar trebui să acorde autonomie teritorială celor 700 000 de unguri secui (”Hungarian Seklers” în text) care trăiesc în Transilvania și cărora Parlamentul României le-a refuzat această atunomie teritorială în două rânduri. De asemenea, Ponta este întrebat dacă nu crede că ar trebui să demareze discuții cu liderii Consiliului Național Secuiesc pentru a evita tensiuni și conflicte (!?). Redau mai jos întrebarea și răspunsul lui Victor Ponta, ambele în limba engleză (sursă document aici):

”Mr GAUDI NAGY (Hungary) – You must recognise the symbol that I am holding up, because your administration insists on banning it. It is the regional symbol of 700 000 ethnic Hungarian Seklers who live in Transylvania and claim territorial autonomy in conformity with the relevant Council of Europe documents and European models. This March, 40 000 Seklers demonstrated and confirmed the statute of autonomy, which was refused twice by the Romanian Parliament. On the 20th anniversary of Romania’s accession to the Council of Europe, do you not think that your country should ensure the Seklers’ territorial autonomy and start immediate negotiations with the leadership of the Sekler National Council, to avoid tensions and conflicts?

Mr PONTA – I praise your appeal to avoid confrontations and extremism, and I join you in fighting against extremists. On 9 December, the Hungarian minority sent legitimate representatives from the Union of Hungarians in Romania to the Romanian Parliament. I can assure you that we will work closely with them to try to find the best solutions for the better representation of the Hungarian community and to respect all the rights of Hungarian minority, according to all the European standards. But once again, dialogue and co-operation are the solution. Extremism will not help you or us”.

Premierul României, Victor Ponta, este întrebat cât se poate de direct, în cadrul unei Adunări Parlamentare a Consiliului Europei, dacă nu crede că ar fi cazul să demareze discuțiile cu liderii extremiștilor maghiari pentru a desena cadrul viitoarei autonomii teritoriale pe criterii etnice a maghiarilor din Covasna, Harghita și Mureș pentru a evita tensiunile și conflictele. Autorul întrebării îl amenință direct pe Premierul României și îi pune în vedere faptul că poziția României în chestiunea autonomiei teritoriale generează conflicte și tensiuni, probabil chiar cu Ungaria de vreme ce în acest caz este vorba de ”unguri secui”.

Care este reacția Premierului Victor Ponta? A vorbit el despre cadrul legal existent în acest moment în România și care garantează păstrarea identității comunității maghiarilor din România, cadrul legal care face ca România să fie un exemplu în Europa și în lume atunci când vine vorba despre protejarea minorităților? A vorbit Victor Ponta despre situația românilor din Ungaria, supuși unui proces de asimilare etnică de către statul ungar? I-a spus Victor Ponta autorului întrebării că așa-zisul ținut secuiesc nu există în România și că România nu va fi niciodată de acord cu autonomia pe citerii etnice a niciunei comunități etnice din România? Sau că Europa respinge enclavizarea pe criterii etnice? Sau că Germania, Grecia și Franța, membre și ele ale structurilor europene, nu recunosc minoritățile etnice? Ei bine nu! Premierul Victor Ponta nu a pomenit absolut nimic despre aceste aspecte.

Răspunsul Premierului Victor Ponta este unul cât se poate de stupefiant și este unul total opus declarației de la Toplița din 2010: Minoritatea maghiară din România și-a ales liderii în Parlamentul României iar el, Premierul Victor Ponta, va colabora strâns cu aceștia pentru a asigura o mai bună reprezentare a comunității maghiare și pentru o mai bună respectare a drepturilor minorității maghiare, în concordanță cu toate standardele Europene.

Premierul Victor Ponta a declarat în fața Europei că România mai are de lucrat la capitolul respectării drepturilor minorității maghiare din România. Premierul Victor Ponta îi contrazice așadar pe cei care consideră că România este un exemplu atunci când vine vorba despre respectarea drepturilor minorităților. Premierul Victor Ponta l-a contrazis pe președintele PSD, Victor Ponta, care afirma că ”ținutul secuiesc nu există” și se arată deschis unei negocieri cu extremiștii moderați ai comunității maghiare din România, recte Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR), pe subiectul autonomiei teritoriale pe criterii etnice a maghiarilor.

P.S.: Duplicitatea lui Victor Ponta în această chestiune a fost remarcată de profesorul Valentin Stan, cel care mi-a făcut ”onoarea” să mă bălăcărească la el pe blog.

Vezi și Cine i-a pierdut mințile lui Victor Ponta?

  1. V says:

    Buna
    Va rog aceste comentarii sa le Trimiteți si la toți PSD -ii ,PD,guvern Parlament, si la toți care au nevoie de voturi si care sunt plătiți din bani noștri .
    Va rog luați. A T I T U D I N E !!!!!

  2. cetateanul turmentat says:

    alo? alooo? s-aude la microofon? Padron, la telefon. Eu, euu carevasăzică am găsit, doi nae, noe, neuroni ai premierului victorie pontat. De unde iau recompensa?

  3. Dinu Stanescu says:

    Nici nu merită să le pronunţăm numele, dar cumva trebuie să deosebeşti oile negre.

    ROMÂNIA!

  4. Jon says:

    asta e lupu’ in blana de oaie dom-le !

  5. Tycu says:

    Plagiatul V. Ponta este o greseala politica , un distrugator ,un tradator si vanzator de tara.El merita exilat sa nu mai calce pamantul tarii

    • focul launtric says:

      subscriu!

  6. vladescu neculai says:

    TRAESC DE 15 AN IN CATALONIA AUTONOMA ADMINISTRATIVA SI VREAU SA EXPLIC PROBLEMA STEGULUI CUM DE ALTFEL ESTE IN TOATA EUROPA.OR CE ORAS LOCALITATE ARE ABORDATE PE CLADIRILE PUBLICE 4 STEAGURI,STEAGUL UNIUNI EUROPENE, STEAGUL TARI RESPECTIVE,STEAGUL PROVINCIEI,SI TEGUL LOCALITATI RESPECTIVE,CE NU LI SE SPUNE UNGURILLOR DE CATRE POLITICIENI ESTE CA PRIN AUTONOMIE IMPOZITAREA VA FI DUBLA,ADICA PENTRU PARLAMENTUL LOCAL SI PENTRU PARLAMENTUL CENTRAL,PENTRU GUVERNUL LOCAL,SI PENTRU GUVERNUL CENTRA ,POLITIE LOCALA SI CENTRALA.EU PLTESC CU UN 30% MAI MULT IMPOZIT DECAT RESTUL DE SPANIA,ACUM SE VREA INDEPENDENA TERITORIALA,PRIN REFERENDUL DI 9 NOIEMBRIE DAR DE CE CA SA ASCUNDA TOT CE A FURAT EX.PRESEDINTELE CARE A FOST TIMP DE 24 ANI,IMPREUNA CU FAMILIA LUI.MULTE FONDURI CE VENEAU DE LA GUVERNUL CENTRAL AU FOST DIRIJATE IN CONTURI DIN ANDORA,ASA SI UNGURI DE LA NOISA ASCUNDA TOT JAFUL CARE A FACUT CU RETROCEDAREA PAMATULUI SI CU JAFUL FACUT PADURILE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Distribuie acest articol!

Urmărește alte articole

Dan Tanasă

"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc

„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell

© 2025 dantanasa.ro. All rights reserved.
Despre mine Blog Partidul AUR