EDITORIAL. Într-adevăr, nu poate fi liniștit cel care doarme în patul altuia

May 2, 2013 •Cuvantul Liber •Views: 1595

cuvantul liberde Ioan Cismas

In acele zile tulburi ale lui 1989, de dupa revolutie, ne-a convocat intr-o sedinta la redactie, dupa modelul celor de la partidul comunist, doi dintre protagonistii noilor structuri ale puterii. Este vorba de Kiraly Karoly (pe atunci presedinte al FSN Mures si vicepresedinte al CPUN pe tara, ceea ce insemna omul nr. 2 in stat, dupa Ion Iliescu, insarcinat de catre acesta cu “gestionarea” treburilor din Ardeal) si nelipsita Smaranda Enache. Scopul domniilor lor a fost de a pune capat “deviationismului” ce se intrezarea in scrisul nostru, primul cerandu-ne sa renuntam la utilizarea “mitului dacic”, atragandu-ne atentia ca nu se mai cade sa vorbim de daci ca stramosi de-ai nostri, iar pe doamna Smaranda Enache a deranjat-o sintagma “glia stramoseasca” folosita de careva dintre noi intr-unul din articolele publicate la acea vreme.

Citind recent sinteza “Istoriei Natiunii Maghiare”, constatam ca parerea celor doi protagonisti coincide perfect cu spusele istoricilor maghiari care se jura cu mana pe inima ca la “venirea in patrie”, pe la 896, stramosii lor n-au vazut picior de dac sau derivati din acestia, doar slavi si avari pe care i-au si supus. Si pentru a nu se face intru totul de rusine fata de confratii lor din alte tari, cu asemenea gogomanii, istoricii unguri accepta ca, pe vremea Imperiului Roman, Panonia era locuita de popoare celtice, iar in stanga Dunarii, inclusiv in Transilvania, domina puternicul imperiu dac, devenit sub domnia regelui Decebal rival de temut al Romei. Numai ca, continua ei, pe la 275, cu retragerea aureliana, odata cu legiunile romane parasesc teritoriul “si pasnicii cetateni romani, impreuna cu dacii romanizati, disparand astfel orice civilizatie romana de pe acest teritoriu, din care vor ramane doar cateva monumente (statui, inscriptii epigrafice, monumente funerare).

In consecinta, Dacia devenind “bulevardul migratiei popoarelor”tot ce a ramas din vechea civilizatie a fost distrus, disparand totodata si vechea populatie autohtona, locul ei fiind luat de slavii strecurati pe nesimtite in tinuturile muntoase. (Intr-adevar, mare nesimtire din partea lor – n.r.). Dupa autorul Istoriei natiunii maghiare, componenta etnica a acestor tinuturi in preajma “cuceririi patriei” de catre hoardele de unguri era urmatoarea: “Populatie rara in partile paduroase si mlastinoase, compusa mai ales din triburi slave care nu reusisera sa se organizeze intr-un stat unitar.” Cine erau ceilalti, nu se spune. Asadar, din punctul lor de vedere, un tinut tocmai bun pentru o patrie pe masura, pentru un popor venit din stepele Asiei si de pe versantii Muntilor Urali, ajuns pe parcurs la stadiul “inalt” de civilizatie in masura sa faca ordine prin Europa sedentara. Numai ca iata ce spun alte documente ale vremii. O cronica inedita a unui calugar franciscan, ce se pastreaza si azi in arhiva comunala din Assisi, vorbeste despre noii musafiri ca de “un neam salbatec, crud si bestial ce nu cunoaste pe Dumnezeu si mananca carne cruda si bea sangele animalelor si uneori al oamenilor, traind fara legi, ca si animalele.” Descrierea acestui calugar franciscan corespunde intru totul cu cea a episcopului Otto de Freissing, care i-a cunoscut cu prilejul incrancenatei lupte de la Augsburg din 955 si care ii prezenta ca pe niste “monstri umani”.

Raspunzand la intrebarea cat de numerosi erau noii veniti, profesorul de la Universitatea din Budapesta, F. Echardt, vorbea de cel mult 200.000 de suflete. “Sa nu ne inchipuim, spune autorul, ca descalecatorii au populat intreaga tara. Numarul lor redus poate fi si din cauza infrangerilor suferite in patria de mai-nainte (este vorba de Campia Atelcuz unde au fost macelariti de catre bulgari si pecenegi – n.r.). Ca urmare, continua autorul, “teritoriul ocupat nu putea depasi cel mult pe cel tarmuit de Pacea de la Trianon”. In consecinta, cucerirea Transilvaniei, dar si a celorlalte teritorii din jur, de la sarbi, slovaci, sloveni, croati, constituie un capitol distinct din istoria de inceput a ungurilor. Dupa increstinare si oprirea inaintarii spre vest, ungurii, obisnuiti a se intretine din jafuri, au continuat incursiunile prin jurul casei”, directia predilecta fiind cea a Transilvaniei pe care au descoperit-o ca neasemuit de bogata si de frumoasa, in acelasi timp. Si chiar daca le-au trebuit peste 200 de ani sa o cucereasca, asa cum arata toate documentele, istoricii unguri au gasit o solutie “pertinenta” pentru acest episod. Pentru ca existenta romanilor nu putea fi totusi ignorata, ei sunt de acord, in cele din urma, ca “limba si poporul roman s-au format prin tinutul de mijloc al Peninsulei Balcanice, de unde au emigrat spre rasarit si apoi, sub presiunea hunilor (aceasta ar insemna sec. al IV-lea – n.r), au ajuns in Transilvania.” Dar, spun ei,chestiunea nu este intru totul lamurita, si atunci, ca teoria lor sa aiba si coada si cap, accepta ca “romanii traiau pe undeva, prin munti si paduri, se ocupau cu pastoritul, de unde au coborat numai dupa retragerea tatarilor (ceea ce inseamna dupa 1241), asezandu-se in vetrele satelor pustiite complet de acestia. Mai tarziu, spun istoricii unguri, si alte grupuri s-au stabilit aici sub conducerea cnejilor lor, fara insa a forma o natiune separata ca ungurii, secuii si sasii. Ei traiau pe proprietatile acestora ca iobagi.” Vedeti de unde stiu secuii nostri ca romanii au fost iobagii lor? Traducand spusele acestora, rezulta ca la vremea cand ungurii au venit in zona n-au intalnit nici picior de dac sau daco-roman, darmite roman, ceea ce, si in concordanta cu aceasta invatatura, l-a facut si pe domnul Kiraly sa ne atentioneze asupra gravei noastre erori de a vorbi despre “mitul dacic”.

Nedumerirea noastra ar fi totusi cu cine s-au luptat ungurii in zona, din moment ce le-au trebuit peste doua secole sa ajunga pana in Tara Barsei, la Brasov. Cu oricine, spun ei, numai cu romanii nu. Ei, romanii, pot fi un popor destul de vechi, din moment ce au avut de a face si cu hunii, dar au venit in patria care era deja ocupata de unguri, secui si sasi, strecurandu-se si ei pe nesimtite din munti (probabil au invatat de la slavi – n.r.), abia in secolul al XIII-lea, dupa cum descriu istoricii unguri, intrand direct iobagi in simbria celor amintiti. Acesta este genul de istorie pe care-l invata, referitor la romani si la Romania, nu de azi, de ieri, ci de sute de ani si, cu osebire, dupa Tratatul de la Trianon, cand in urma Primului Razboi Mondial si dupa Pacea de la Paris, Ungaria a fost pusa sa stea in banca ce i se cuvenea de multa vreme. Lucrul acesta l-au patit si austriecii, numai ca acestia au reusit sa descifreze mersul istoriei.

Drept dovada, Austria a ajuns una din tarile cele mai respectate si mai dezvoltate ale Europei si ale lumii. Cu ungurii se petrec adevarate ciudatenii. O poveste frumoasa pentru ei, luata drept realitate, ii face sa-si piarda uzul ratiunii. Convingerea ca ei, si nu altii, au fost primii pe aceste meleaguri de-a pururi romanesti le este insuflata odata cu laptele supt de la mama si constituie axa centrala a stilului lor de educatie acasa si in scoala, la toate nivelurile si pe toate caile. De aici, aceasta atitudine exclusivista, de ura si negare a existentei celorlalte natiuni. Adevarat graia unguroaica ardeleana in scrisoarea ei, adresata ungurilor din Ungaria: “ungur adevarat este considerat doar acela care ii uraste pe ceilalti”. Daca romanii ar fi un grup etnic, de proportia, sa zicem, a secuilor de la noi, sau chiar mai mare, am intelege tentatia de a i se pune in discutie datele sale biografice, chiar si provenienta. Dar sa atentezi la originea celui mai numeros popor, din centrul Europei, a carui vechime pe aceste meleaguri, si inca de trei ori pe atat, este recunoscuta de istoria umanitatii, incercand sa te pui tu in locul ei, constituie o impertinenta si o mare nerusinare.

Nu intamplator, la 10 martie 2013, cu prilejul marsului provocator al secuilor la Targu-Mures (cata obraznicie), unul din secuii intervievati, referindu-se la starea de neliniste a romanilor “asediati” s-a exprimat astfel: “Nu poti fi linistit atunci cand stii ca dormi in patul altcuiva!” Din pacate, noi, romanii, nu stiam asa ceva. Credeam ca dormim de mii de ani la noi acasa si, iata, a trebuit sa vina un secui sa ne atentioneze in ce eroare suntem. De aceste opinii nu-i putem invinui pe toti ungurii. Suntem convinsi ca si printre ei sunt multi oameni cu uzul ratiunii. Din pacate, foarte multi nu reusesc sa se detaseze de aceasta copilareasca, dar foarte periculoasa, teorie, care ii face, din oameni rezonabili, dusmani de moarte ai celor pe care candva, in decursul istoriei, stramosii lor i-au stapanit si oprimat nu prin superioritatea mintii lor, ci a fortei, a armelor. Aici nu este vorba numai de romani, ci si de ceilalti: de slovaci si sarbi, de sloveni si croati, de bosniaci. Atata vreme cat ungurii nu-si vor invata istoria adevarata, care poate fi si meritorie, nu numai ticaloasa, incercand sa “dea si Cezarului ce-i al Cezarului”, vor continua sa traiasca in propria ignoranta, dar si in permanenta dusmanie cu cei de la care pretind ceea ce nu le apartine, pentru simplul fapt ca nu le-a apartinut niciodata.

Ca orice natiune, e dreptul ungurilor sa aiba tara lor. Ea se numeste Ungaria. Aici este Romania, ce poate fi a tuturor celor care traiesc in granitele ei, cu conditia sa o recunoasca, sa o respecte si sa contribuie, alaturi de ceilalti, la prosperitatea ei. Deocamdata, si mai ales de 23 de ani incoace, minoritatea maghiara, prin liderii ei politici, a contribuit catastrofal la dezordinea politica si starea de inapoiere a Romaniei, care este si a ei. Oricate ajutoare le-ar oferi guvernul Ungariei, prin neostoitul ei premier, starea de bine sau de rau a maghiarului din Romania se decide aici, nu la Budapesta. In consecinta, in locul incrancenarii, schimbarea de optica si de atitudine ar fi calea cea mai buna de urmat. Aceasta, daca exista si mintea ungurului cea de pe urma.

IOAN CISMAS



Tags: , , , , , , , , , , , ,

Voi ce părere aveți? Aștept comentariile voastre.

DISCLAIMER Atenție! Postați pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiți aici regulamentul: Termeni legali și Condiții

2 Responses to EDITORIAL. Într-adevăr, nu poate fi liniștit cel care doarme în patul altuia

  1. ovi says:

    Multumesc

  2. Cat se poate de corect!!!Noi,romanii am fost mereu toleranti cu toate celelalte nationalitati care traiesc pe teritoriul Romaniei,dar problemele pe care le creeaza o mana de unguri(pt ca nu trebuie bagati toti in aceeasi oala),sunt din ce in ce mai acute,iar ardeleanul,se stie ca inghite multe,dar cand se supara,vai de pielea celor ce l-au facut sa sufere!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Send this to a friend
Salutare! Cred că asta te-ar putea interesa: "EDITORIAL. Într-adevăr, nu poate fi liniștit cel care doarme în patul altuia"! Acesta este linkul: https://www.dantanasa.ro/editorial-intr-adevar-nu-poate-fi-linistit-cel-care-doarme-in-patul-altuia/