
„În această săptămână am primit motivarea instanţei de la Curtea de Apel Alba Iulia. Juriştii au întocmit o adresă către toate direcţiile din primărie, responsabile de emiterea de autorizaţii în cazul demolării unei construcţii. Vom găsi de comun acord cu toate părţile implicate un loc unde va fi dus monumentul, iar până atunci, trebuie îndeplinite toate procedurile legale, inclusiv cheltuielile trebuie prinse în buget. Nu avem o dată exactă la care vom muta piatra funerară, dar cu siguranţă vom respecta o decizie definitivă dată de instanţă”, a afirmat Petru Mărginean, primarul municipiului Deva.
Vă reamintim că mutarea obeliscului dedicat principelui maghiar Acaţiu Barcsay a fost decisă în urma unui proces intentat de Costache Aoanei Rahovean (foto). Acesta a dat în judecată Primăria Deva şi Ministerul Culturii pentru faptul că au instalat ilegal monumentul, asta, din cauză că nu aveau toate avizele necesare. Deveanul a declarat că a fost cel mai tare deranjat de faptul că pe obeliscul respectiv scria că Acaţiu Barcsay este proprietarul Cetăţii Deva, fapt pe care el îl consideră neadevărat.
Procesul a durat mai mult de doi ani, s-a încheiat în 29 octombrie a.c., iar în final, Costache Rahovean a avut câştig de cauză.
Sursa: mesagerulhunedorean.ro
"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc
„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell
ionel says:
Toata stima dle Constantin,pentru gestuldvs.Ati mai spalat rusinea de pe fata noastra a romanilor,care din pacate,inca dormim.La multi ani cu sanatate.
marius says:
Tot respecul! Felicitari!
Nicolau Maria says:
Felicitari tuturor celor implicati in descoperirea adevarului!SI IN SPECIAL D-UI Aoanei Costica…cel care a facut demersurile …si s-a sesizat …iar in final..A CASTIGAT!BRAVO
Dan Tanasa says:
Da, felicitări tuturor celor care s-au implicat!
petre says:
Felicitari.Adevarat ROMAN
Cristian Tanasa says:
Astfel de stiri nu vedem in media comerciala. Noroc ca mai exista oameni precum voi. Domnul Dan, aveti respectul meu pentru publicarea acestei stiri. Mandru ca purtam acelasi nume 😀
Dan Tanasa says:
Vă mulțumesc frumos!
G. Nicolae says:
Acațiu Barcsay a fost un voievod de origine română al Transilvaniei, aflată sub suzeranitate otomană, după ce a cedat partea de Est a Banatului, al cărui ban era, Imperiului Otoman.