Îi spunem Valea Timocului, cu toate că în răsăritul Serbiei întâlnim români ca şi pe Valea Moravei sau Valea Dunarii. Acolo unde sunt asezaţi românii sunt autohtoni; sârbii nu ajung în vestul actualei Serbii decât în sec. al VII-lea.( şi abia la sfârşitul sec. al XVII-lea se îndreaptă spre est în ţinuturile românilor). Inainte de Hristos, regiunea, locuită de tribali ( traci ) aparţinea Daciei, iar dupa retragerea aureliană ( sec. III ) românii organizează aici Dacia Ripensis. în secolele X şi XI cnezatul (proto)românilor se întindea pe ambele maluri ale Dunării, era bine consolidat – oameni şi putere – de vreme ce sârbilor, de teama de a nu se înstrăina, le era interzisă căsătoria cu românce. După ce Imperiul Otoman desfiinţează Serbia ca stat ( sfârşitul sec. XIV ) regiunea locuită de români funcţionează între 1565 – 1833 ca provincia autonomă Marginea, sub conducerea juzilor/cnejilor români. în anul 1833 Serbia reapare ca stat autonom şi îsi stabileşte pe râul Timoc graniţa răsăriteană. Românii trec sub stăpânire sârbească, dar regiunea păstrează vechea denumire Marginea ( Kraina / Craina în lb. sârbă ). De acum înainte, slujba religioasă şi învăţământul în limba româna sunt interzise de noii veniţi. Preoţii români sunt alungaţi la nordul Dunării, în locul lor oficiind preoţi sârbi; numele româneşti – localităţi sau persoane – sunt sârbizate (asezarea Geana devine Geanova, iar românul Sandu devine, dintr-un condei, “sârbul” Sandulovici). Printr-o circulară din anul 1899, episcopul sârb al Timocului stabileşte chiar un tabel cu nume “curat sârbeşti” pentru a fi date românilor la botez…