Incitare la razboi civil in Covasna – traducerea materialului din cotidianul Haromszek!

September 1, 2008 •Covasna, extremism, Harghita, iredentism, separatism etnic, Sfantu Gheorghe •Views: 1583

Cotidianul: Haromszek, nr. 5419 05.07.2008

Rubrica: Naţiune – Naţionalitate

Titlul: Cu capul sus, cu spatele drept

Semnează: Bedo Zoltan

Discutând cu compatrioţii mei despre autonomie, ascultând cele spuse despre această temă în cadrul diferitelor forumuri şi citind opiniile apărute în presă, am constatat cu consternare că, în privinţa acestui concept, şi în momentul de faţă în capete domneşte un haos total. Acesta este rezultatul omisiunii nu numai a politicienilor noştri – care luptă pentru a-şi păstra fotoliile – ci a tuturor indivizilor care se consideră şi se declară intelectuali maghiari. Cum vrem să obţinem autonomia când nu ne este cu adevărat clară nici semnificaţia acestui cuvânt? Cum vrem să mobilizăm masele în lupta dusă în vederea obţinerii acesteia, dacă nu-i informăm pe conaţionalii noştri cu privire la mesajul real al acestei expresii? Inainte de toate însă, trebuie să înţelegem noi înşine acest concept.

Autonomie. Un cuvânt compus, de origină grecească . Inseamnă decizie de sine stătătoare, jurisdicţie proprie, independenţă. In dreptul internaţional nici până în ziua de azi nu a căpătat o definiţie exactă. Tocmai de aceea noi trebuie să ne-o formulăm, pentru ca, pornind de la situaţia noastră specifică, să stabilim ce anume vrem să înţelegem prin acest concept şi ce drepturi vrem să-i asociem. O putem defini ca fiind transferarea către un grup definit a anumitor drepturi decizionale şi administrative, în scopul dăinuirii acestui grup, al păstrării limbii şi culturii acestuia. In cazul minorităţilor, instituţia autonomiei înseamnă unul din mijloacele juridice având menirea să slujească dăinuirii şi afirmării grupurilor minoritare. Inseamnă cel mai înalt nivel ce poate fi atins în asigurarea drepturilor minoritare în cadrul unui stat. Mulţi au încercat s-o definească, poate că H. J. Heintze este cel care îi dă cea mai exactă definiţie. In opinia acestuia, ‘autonomia înseamnă asigurarea unei autoguvernări care se extinde până la un anumit nivel, pentru un grup cu o identitate diferită’. O convenţie în baza căreia minoritatea dintr-un anumit teritoriu al statului îşi poate rezolva propriile probleme în baza principiului autoguvernării, fără înfiinţarea unui nou stat. Din cele enumerate decurge că în epoca modernă putem vorbi de realizarea autonomiei minoritare atunci când statul transferă drepturi ale puterii de stat unor organizaţii înfiinţate şi alese pe cale democratică de către minorităţi. Dat fiind faptul că scopul primordial este păstrarea identităţii, trebuie să presupună validarea următoarelor drepturi:

-dreptul folosirii limbii materne în viaţa particulară, în învăţământ, justiţie şi administraţie publică

-dreptul înfiinţării propriului sistem de învăţământ

-dreptul la funcţii publice şi servicii publice

-dreptul la patrie

-dreptul de a dispune liber de bogăţiile naturale

-dreptul la reprezentanţă politică locală

După cum rezultă şi din enumerare, în cazul autonomiei nici vorbă de lezarea integrităţii teritoriale a statului în cauză, respectiv de divizarea ei teritorială. Totodată, devine clar şi faptul că autonomia administrativă nu este identică cu cea minoritară. Autoguvernarea locală, sau pur şi simplu autonomia administrativă, trebuie deosebită de formele de autonomie caracteristice minorităţilor. Cu atât mai mult cu cât până şi preşedintele României pune semnul egalităţii în mod conştient între acestea. Si nu în mod întâmplător.

Să vedem, despre ce este vorba. Autonomia administrativă înseamnă transferarea anumitor elemente ale puterii centrale unităţilor administrative locale în cazul soluţionării unor sarcini care au un caracter local şi care pot fi rezolvate cel mai eficient pe plan local. Nu este permisă confundarea cu autonomia minoritară, pentru că nu garantează drepturile fundamentale care slujesc păstrării identităţii, deoarece că constituie doar o condiţie necesară însă nu şi suficientă pentru păstrarea existenţei noastre naţionale. Cunoscând toate acestea, trebuie să precizăm că în cazul autonomiei minoritare a se vorbi de divizarea ţării înseamnă minciună, a se oferi autonomie în loc de autonomie minoritară înseamnă inducere în eroare. In ambele cazuri, scopul este menţinerea puterii centrale, în interesul căreia bucureştenii nu se sperie nici de declanşarea unui conflict interetnic.

Un alt concept utilizat frecvent, dar al cărui conţinut nu este clarificat suficient, este autodeterminarea care nu este identică cu varianta în maghiară a autonomiei. Din punct de vedere al dreptului internaţional, însemnătatea acesteia ascunde mult mai multe. Dreptul la autodeterminare se referă mai ales la faptul că popoarele îşi pot decide liber statutul politic, adică poartă în sine şi dreptul alegerii libere a regimului politic, respectiv, dreptul înfiinţării unui stat de sine stătător. Deci, în cazul în care secuimea se autodefineşte ca popor, în conformitate cu dreptul internaţional, ea poate profita şi de dreptul înfiinţării unui stat. Si de ce nu ar profita? -pun această întrebare deloc retorică. Inainte ca cineva să zâmbească, să analizăm câteva date seci, ale căror conţinut real poate fi verificat de către oricine.

Din istoricul Pământ Secuiesc, având un teritoriu de 12.800 kmp, dacă scădem Scaunul Arieş, românizat, î rămâne un teritoriu de 10.876 kmp. Numărul locuitorilor acestui teritoriu este de 888.827, dintre care 153.405 (19%) sunt de naţionalitate română şi 655.422 (81%) maghiară. Dacă studiem actuala împărţire teritorială a lumii, trebuie să observăm că numai în Europa există cinci ţări independente mai mici decât Pământul Secuiesc, atât din punct de vedere al teritoriului, cât şi din cel al locuitorilor. Iată-le:

-Andorra – suprafaţă 468 kmp, 71.000 locuitori.

-Liechtenstein – suprafaţă 160 kmp, 28.000 locuitori.

-Luxemburg – suprafaţă 2586 kmp, 364.000 locuitori.

-Malta – suprafaţă 325 kmp, 350.000 locuitori.

-San Marino – suprafaţă 61 kmp, 23.000 locuitori.

Si dacă în cazul lor se poate, nouă de ce nu ni se cuvine dreptul înfiinţării unui stat? Răspunsul este simplu. Ni se cuvine şi nouă. Trebuie doar profitat de el. Trebuie revendicat, trebuie luptat pentru el, dacă este nevoie. Dacă parcurgem evenimentele istoriei universale, punând un accent deosebit pe secolul XX, putem constata că niciodată nu i s-a dat nimic în dar niciunei naţiuni. Fiecare a trebuit să lupte pentru libertate, pentru validarea drepturilor, pentru menţinerea existenţei sale statale sau pentru redobândirea acesteia. Această luptă a fost întotdeauna complexă, dusă pe mai multe căi, prin lansarea diferitelor mijloace. Au fost cazuri când s-a derulat paşnic doar prin mijloace politice, uneori s-a recurs şi la diferite forme ale nesupunerii civice, iar alteori, chiar şi armele şi-au spus cuvântul. In interesul libertăţii, toate acestea trebuie asumate. Un singur lucru era însă comun în fiecare. Solidaritatea. Dacă aceasta există, forţarea autodeterminării este doar o problemă de timp.

Deci, ce este de făcut?

In primul rând, stabilirea învăţămintelor, a concluziilor necesare şi indispensabile în ceea ce ne priveşte. Invăţând din exemplele istorice. In al doilea rând, formularea câtorva întrebări la care fiind date răspunsurile, ajungem mult mai aproape de soluţionare. Dintre acestea formulez câteva în cele ce urmează.

De ce este nevoie pentru realizarea autodeterminării?

De voinţă populară unitară.

De ce este nevoie pentru realizarea unităţii?

De o pătură de intelectuali care se obligă faţă de naţiune şi care să semene seminţele dorinţei de libertate, să le îngrijească după ce au încolţit în sufletele generaţiilor viitoare.

De o pătură de politicieni care se obligă faţă de naţiune şi care consideră că sarcina ei primordială este formularea şi reprezentarea dorinţei de libertate a poporului său, la toate forurile interne şi externe.

Cum se poate realiza autodeterminarea?

Prin poziţie conştientă, unitară, curajoasă, prin luptă şi prin jertfă.

In încheiere, trebuie să ne punem nouă înşine, precum şi semenilor noştri ultima întrebare, foarte importantă:

Vrem autodeterminare?

In cazul în care vrem, după clarificarea conceptelor, fixarea obiectivelor noastre, evaluarea şi alegerea mijloacelor necesare realizării acestora, nu ne rămâne altceva decât aplicarea în practică a celor formulate împreună. Prin voinţă comună. Aici şi acum. Până nu e târziu. Să nu fim pesimişti, laşi, oportunişti! Să creştem, să ne ridicăm, în sfârşit, la nivelul strămoşilor noştri, care au luptat pentru patrie, fără oboseală, fără frică, fără să se fi menajat. Cu mâna când pe plug, când pe sabie, în funcţie de situaţie. Dar să nu uităm că au făcut faţă în toate împrejurările. Să urmăm şi noi exemplul lor, cu capul sus, cu spatele drept, cu curaj. In interesul menţinerii, dăinuirii noastre.

(Centrul European de Studii Covasna – Harghita, Revista Presei Maghiare, Nr. 13 / 1-15.07.2008)

4 Responses to Incitare la razboi civil in Covasna – traducerea materialului din cotidianul Haromszek!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Send this to a friend

Salutare! Cred că asta te-ar putea interesa: "Incitare la razboi civil in Covasna - traducerea materialului din cotidianul Haromszek!"! Acesta este linkul: https://www.dantanasa.ro/incitare-la-razboi-civil-in-covasna-traducerea-materialului-din-cotidianul-haromszek-2/