Cu toate ca cerneala de pe actul de aderare a României la Uniunea Europeana s-a uscat demult, atitudinea multora dintre functionarii publici din Covasna a ramas profund neeuropeana, acestia neîntelegând, nici la ora actuala, ca au obligatia de a servi, întotdeauna, interesele comunitatilor locale, fara discriminari pe criterii etnice.
Situatia aminteste de perioade istorice demult trecute, când stapânirea maghiara a locului trata comunitatea româneasca ca pe o populatie de rang inferior, fiindu-i refuzate drepturi si libertati la îndemâna altor comunitati.

Si în prezent, ca si în trecut, cele mai mari si multe discriminari vizeaza elementele identitare specifice poporului român. Printre acestea, de o „atentie” demna de o cauza mai buna, se bucura Biserica Ortodoxa Româna, care în decursul veacurilor s-a dovedit cea mai puternica aparatoare a românismului.
Daca, în trecut, împotriva ortodoxiei erau posibile masuri de mâna forte, asa cum a fost darâmarea si arderea a sute de biserici si manastiri, în secolul al XVIII-lea, de catre generalul Bukow, si interzicerea construirii de edificii de cult din piatra si caramida (oare din cauza cui românii au, în Ardeal, foarte putine biserici mai vechi de 200 de ani?), în prezent, cei ce urmaresc estomparea prezentei românesti în zona se folosesc de pârghii mai subtile, din domeniul economicului.
Este bine stiut faptul ca, în judet, comunitati românesti compacte mai mari nu se mai gasesc decât în zona Întorsura- Buzaului, în Sfântu-Gheorghe si în Covasna, în aceste ultime doua orase românii fiind numeric inferiori. În restul localitatilor românesti traiesc în numar restrâns, diseminati printre maghiari, comunitatile lor fiind sub acel „prag demografic” necesar functionarii unei biserici în conditii normale.
Daca pentru existenta preotii ortodocsi care pastoresc aceste comunitati primesc un mic ajutor de la stat, întretinerea bisericilor (unele vechi, elemente de patrimoniu cultural national), a cimitirelor si a caselor parohiale devine o mare problema, în contextul unui numar redus de enoriasi contribuabili, dar si al cuantumului redus al donatiilor, cei mai multi dintre acestia fiind de vârsta înaintata. Datorita conditiilor dificile în care îsi desfasoara activitatea, preotii, putini câti sunt, parasesc zonele sarace, vaduvind comunitatile mici de mentorii lor spirituali, lasându- le prada deznationalizarii treptate. Cu alte cuvinte, ramânând în sfera religioasa, putem spune ca autoritatile maghiare ale zonei „bat pastorul pentru a risipi turma”.
Situatia economica a comunitatilor ortodoxe covasnene nu a fost întotdeauna atât de dificila. Dupa actul Unirii, acestea au primit donatii de la enoriasii români, care în noile conditii au putut prospera, siau cumparat terenuri si imobile din fonduri ale Bisericii Ortodoxe sau au fost împroprietarite cu terenuri agricole si forestiere de catre Statul Român. În aceste conditii, comunitatile ortodoxe au reusit sa-si pastreze identitatea, unele dintre acestea putând chiar sustine din fonduri proprii scoli sau întreprinde actiuni caritabile. Trebuie precizat ca terenurile proveneau din expropriere, în baza Reformei Agrare, cu plata de despagubiri la justa valoare. Anul 1945 a adus cu sine trecerea în proprietatea statului a terenurilor forestiere si a majoritatii terenurilor agricole, cultele nefiind omise de aceasta masura, efectul asupra comunitatilor ortodoxe fiind accentuarea procesului de deznationalizare.
Schimbarea de regim din decembrie 1989 a adus mari sperante Bisericii Ortodoxe Române, ai carei membri credeau ca prin aplicarea prevederilor legilor referitoare la retrocedarea bunurilor nationalizate (Legea nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000 si Legea nr. 247/2005) se va stopa procesul de deznationalizare a comunitatii ortodoxe. În multe localitati din judetul Covasna – si nominalizez doar câteva: Aita-Mare, Baraolt, Batanii-Mari, Belin, Borosneu-Mare, Cernat, Ghelinta, Haghig, Malnas, Moacsa, Ojdula, Ozun, Micfalau, Poian, Târgu- Secuiesc, Turia, Vârghis -, sperantele au ramas doar în aceasta faza, autoritatile locale UDMR-iste refuzând sa raspunda solicitarilor parohiilor ortodoxe, înaintate conform prevederilor legilor mentionate.
Este corect sa spunem ca nu în toate localitatile autoritatile au refuzat rezolvarea corecta a cererilor de retrocedare catre ortodocsi, dar, din pacate, aceasta atitudine nu a fost regula. La ora actuala, ar mai fi de retrocedat catre toate parohiile ortodoxe din judet 600-700 ha. de teren arabil sau forestier, cifrele nefiind, însa, definitive, în contextul scoaterii la iveala de noi documente doveditoare. Se poate aprecia ca este vorba de o suprafata mica, dar, în conditiile actuale, detinerea sau nu de catre o parohie a acestor terenuri poate face diferenta între a exista în continuare sau nu.
Urmare a acestei pozitii obstructioniste adoptate de autoritatile locale UDMR-iste fata de Biserica Ortodoxa, a fost declansata o lupta surda, în care, desi Prefectura, prin câteva adrese trimise în teritoriu a încercat impunerea legalitatii, nu s-a putut rezolva conflictul patrimonial.
În majoritatea cazurilor, comisiile locale de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor refuza de-a mai emite documente prin care sa raspunda parohiilor ortodoxe petente la solicitari, faptul fiind de natura de a le restrânge acestora capacitatea de reactie (legal acestea pot ataca în justitie un refuz, în situatia în care exista formulat în scris). Plângerile penale împotriva unor primarii care nu au dat curs solicitarilor parohiilor ortodoxe de a emite raspunsuri scrise au fost respinse de organele carora le-au fost înaintate.
Alte comisii prelungesc la nesfârsit rezolvarea cererilor prin solicitarea de noi acte, invocând unele interese generale care împiedica retrocedarea, lipsa de terenuri disponibile ori interpretarea gresita a unor termeni. De exemplu, la Ozun, Cernat si Moacsa se face distinctie, în mod eronat, între „biserica grecoorientala” si „biserica ortodoxa”. În fond, ambii termeni definesc Biserica Ortodoxa.
Atitudinea ostila fata de cultul ortodox apare si mai evidenta când o comparam cu cea avuta de autoritati fata de bisericile specifice comunitatii minoritare maghiare.
Acestea beneficiaza de un tratament corect, existând însa si cazuri de retrocedari abuzive ale unor terenuri care nu fac obiectul legilor retrocedarii mai sus amintite, expropriate prin reforma agrara ulterioara Unirii si pentru care au fost platite despagubiri la vremea respectiva.
Bisericile maghiare au pamânt.
Bisericile maghiare au primit tot ce au vrut si mai mult decât li se cuvenea. Pentru Biserica Ortodoxa se da cât mai putin si, daca se poate, nimic. Si, dupa cum se vede, se poate…
Cel mai recent caz de acest fel este cel a doua persoane (mama si matusa cuiva din Primaria Covasna) care, pe baza unui extras de C.F. eliberat functionarului respectiv de Judecatoria Târgu-Secuiesc, extras ce omite anumite înscrisuri din istoricul terenurilor, au obtinut, în luna decembrie 2007, o hotarâre judecatoreasca definitiva prin care primesc peste 300 de ha teren forestier din proprietatea statului.
La momentul actual, Biserica Ortodoxa din judetele Covasna si Harghita se poate spune ca nu are de partea sa, cel putin în ceea ce priveste terenurile, decât pe Dumnezeu, autoritatile locale, ca si cele centrale parând total neinteresate de soarta sa, în ciuda unor spectacole mediatice date pe aici, în preajma alegerilor, de catre politicienii români.
Nici Consiliul Judetean Covasna nu are o pozitie mai concilianta fata de ortodocsi, aceasta institutie, care ar trebui sa fie reprezentativa pentru toti cetatenii judetului, ocupând de mai multi ani spatiul fostului sediu al Bancii Nationale a României din Sfântu-Gheorghe, atribuit prin H.G. 2443/2004 Ministerului Culturii si Cultelor cu drept de folosinta pentru Episcopia Ortodoxa a Covasnei si Harghitei.
Este adevarat ca aici e vorba si de o alta hotarâre de guvern, prin care aceasta o anuleaza pe prima, însa modul în care a fost adoptata este discutabil, asupra acestui aspect Curtea de Apel Brasov urmând a se pronunta.
Oricum, pâna la rezolvarea diferendului în instanta, normal ar fi ca imobilul sa ramâna în custodia celui care îl are deja intabulat, adica Episcopia Covasnei si Harghitei.
E putin probabil ca vreun politician român sa citeasca aceste rânduri pâna la capat, considerate, probabil, de cei mai multi o alta lamentatie a românilor din aceasta zona, si, cu atât mai putin, sa încerce sa gaseasca o rezolvare în baza legii. Însa, pentru ca speranta moare ultima, îmi pot închipui ca mai avem înca o sansa. Daca nici de aceasta data nimeni nu va auzi glasul nostru, atunci ma consolez cu gândul ca, peste ani de zile, nepotii nostri, citind aceste rânduri si altele de acest fel prin arhive, vor întelege cum s-a ajuns ca în inima României sa nu mai curga picatura de sânge românesc.

Sursa: Condeiul ardelean