INTERVIU INFORMAȚIA HARGHITEI: GRIGORE LEŞE. Punct.

February 8, 2012 •arta, cultura, Grigore Lese, Informatia Harghitei, valori nationale •Views: 1479

Grigore Leșe
Interviu realizat de Ștefan Danciu și apărut în cotidianul Informația Harghitei
Realizarea unui interviu cu Grigore Leşe este o aventură spirituală. Chiar dacă vocea sa te face să te treacă fiori, chiar dacă cântecele sale te fac să fii mândru şi să te simţi părtaş la o comoară spirituală nepreţuită, chiar dacă posedă titlul de doctor în etnomuzicologie, Grigore Leşe reprezintă cu mult mai mult. 
În interviul pe care ni l-a acordat, în seara de după spectacolul de la
Miercurea-Ciuc, deşi înghesuiţi de timp, Grigore Leşe ne-a dezvăluit măcar o parte din complexa sa personalitate. Concepţiile şi ideile sale sunt extrem de interesante, uneori derutante, alteori paradoxale, dar întotdeauna bine fundamentate, consecinţă a vastelor sale cunoştinţe în domeniul muzicii, cu precădere al etnomuzicologiei.
(Dacă forma titlului ar putea să deruteze pe unii, vom preciza că maestrul ne-a rugat ca alături de numele lui să nu apară cuvinte ca interpret, popular, rapsod, ci pur şi simplu: Grigore Leşe. Punct. Ceea ce am şi făcut) 
Consideraţi că muzica populară autentică este în pericol şi de unde vine ameninţarea?
– Aţi folosit două expresii: ,,popular” şi ,,muzică autentică”. ,,Muzica autentică” pură nu există sau o putem avea, eventual, în muzica ritualizată. Nu există muzică autentică decât în cazul ritualului. Acum ,,popular”. Este un cuvânt des folosit, înseamnă accesibil gustului comun. Populari pot să fie cântăreţii de muzică uşoară, populari pot fi şi cântăreţii de muzică tradiţională. Oricine poate fi popular. 
Şi atunci care ar fi termenul pe care l-aţi folosi dvs.?
– Aş folosi termenul ,,muzică străveche”. Nu arhaică, ci străveche. Terminologia asta s-a folosit după 1945, ea trebuie înlocuită – arhaic, popular, ancestral. Trebuie să le înlocuim. 
De pildă ,,Cântă cucu-n Bucovina” este străvechi?
– Nu este un cântec străvechi. Este un cântec simplu, accesibil, se cântă într-un ritm binar, măsurat. Este un cântec normal, pe care-l cântă toată lumea. Nu reprezintă străvechimea. 
Atunci reformulez întrebarea iniţială: ce pericole ameninţă muzica străveche românească?
– Pericole, este prea mult spus. Ştiţi despre ce este vorba? Muzica străveche nu trebuie instituţionalizată. Avem un sistem de învăţământ păgubos pentru cultura tradiţională. Instituţionalizarea s-a produs prin şcolile populare de artă, prin ansambluri. Dar muzica tradiţională excelează prin oralitate. Cel ce cântă se remarcă prin intuiţie, spontaneitate, felul de a improviza, sinceritate, expresivitate… Astea sunt calităţile celui care interpretează. 
Participând, în calitate de reporter, la diferite festivaluri de muzică populară sau străveche cum spuneţi dvs…
– Muzică populară, ei cântă muzică populară! 
Am observat că în majoritatea cazurilor juriile manifestă faţă de interpreţii populari o exigenţă care se aplică cântăreţilor de operă: nu care cumva să greşească o notă, un acord…
– Staţi un pic, aici intrăm pe alt teritoriu. Avem doi poli, am spus-o de atâtea ori. În dreapta avem muzica clasică, academică. Presupune şcoală. Cântăreţii nu au glas, au voce, pe care şi-o cultivă. Îşi reglează glasul, cum se spune. Cealaltă este muzica ţărănească, muzica din vatra satului. 
Liviu Vasilică vorbea despre muzica de pe izlaz…
– Muzică de pe izlaz! Liviu Vasilică era medic, medicii n-ar trebui să-şi dea cu părerea despre muzică. Dar asta-i problema la noi, că toată lumea vorbeşte despre muzică, medicii, inginerii…
Scuzaţi, am alunecat de la subiectul în discuţie…
– Da. Cei ce n-au rezistat în academic au roit în muzica tradiţională. Aceştia şi-au folosit timbrul vocal din academic în tradiţional. Dar dvs. puteţi să mă întrebaţi: Domnu’ Leşe, şi dvs. aţi terminat Academia de muzică, cu dvs. cum e? Da, e adevărat, dar eu în Academia de muzică n-am lucrat pe voce. Eu m-am format ca muzician, am absolvit facultatea de interpretare, am studiat fagotul. Că m-am instruit în Academia de muzică, că am lucrat la un doctorat este o altă poveste. N-are nici o legătură cu horitul meu, cu mama mea, cu moştenirea. Este o altă lume. Ori lucrurile acestea, din păcate, în România nu se cunosc. La noi s-a creat un model, un model care acum 30 de ani era acceptat. Maria Tănase şi alţii care au fost numiţi ,,Galeria de aur”. Despre ce galerie vorbim? 
Din generaţia actuală cine poate evolua spre o posibilă ,,Galerie de aur”?
– Sunt acum tineri care abordează cu seriozitate studiul muzical, trebuie să le arătăm drumul. Pentru că acum ei sunt pe căi greşite. Cunosc asta, sunt în cunoştinţă de cauză, deoarece particip la multe festivaluri, fac parte din jurii. Eu predau un curs de etnomuzicologie la facultatea de litere din Bucureşti, mă duc acolo şi le arăt un drum. Dar atenţie, eu nu sunt înscăunat acolo! Ei vin la mine, le predau cursul, dar merg şi la alte cursuri. Nu trebuie să ne înscăunăm ca specialişti pe cultura tradiţională. Cultura tradiţională nu se învaţă, ori o ai ori n-o ai! 
Ce părere aveţi despre textele pe care unii cântăreţi, mulţi consacraţi, îşi prezintă melodiile?
– Textele sunt precum sunt oamenii, cum e societatea. Atenţie! Între galeriştii de artă şi maneliştii din ziua de astăzi, îi prefer pe manelişti, sunt mai adevăraţi! 
A apărut şi o specie nouă: textierii de muzică populară!
– Ăştia sunt ciubucari! Eu îi numesc smintitori, dar tagma e mult mai largă. Din păcate, după 20 de ani de zile, nu renunţăm la ei. Sunt producători de emisiuni, redactori, vorbesc cu ei, dar nu ştiu ce spun! Nu sunt ancoraţi la marea cultură, nu citesc. Ei atâta ştiu: să se îmbrace în costum popular şi să spună aşa: ce se va întâmpla cu folclorul românesc? Păi se va întâmpla ceea ce trebuie să se întâmple! 
Adică?
– Păi dacă oamenii vor dori să cânte muzică tradiţională se va cânta, dacă nu, nu! Nu-i putem noi obliga. 
Domnule Leşe, în emisiunile dvs., cele de la televiziune şi de la radio, aţi mai sondat şi un aspect mai puţin cercetat al vieţii satului: moştenirea filozofico-morală a satului. Ce ar trebui făcut ca această moştenire să nu se piardă?
– Dumneavoastră pe ce lume trăiţi?! Acea moştenire s-a pierdut demult, unde e ţăranul român? Alţii sunt mult înaintea noastră, pentru că investesc în acest domeniu. În zonele populate de maghiari există, aproape în fiecare localitate, ,,casa dansului”, astfel că tradiţia se păstrează. De multe ori noi ne dăm ,,buricul pământului”, dar nu suntem. Poate am fost, dar ,,buricul pământului” se modifică, poate să fie în Ucraina sau poate în Georgia ori Mongolia! Lucrurile se schimbă. Credeţi că în 2012 suntem buricul pământului? Nici vorbă!! 
De ce spuneţi asta?
– Pentru că, de 20 de ani de când s-au deschis graniţele, eu umblu în diferite zone ale lumii, la manifestări culturale reprezentative şi văd cum se cântă în centre creatoare de primă mână. Mă întâlnesc cu muzicieni care performează în muzica străveche, în structuri sonore străvechi: prepentatonică, pentatonică. Păstrează instrumentele străvechi, nu s-au îndepărtat. 
Ce fel de muzică se cântă în asemenea centre?
– Tot felul, muzică vocală, muzică instrumentală. 
Despre ce etnii e vorba?
– De exemplu: la Festivalul George Enescu am avut concert cu iranienii. Când îi ascult pe aceşti iranieni zic: măi, ăştia de unde sunt, nu cumva din Maramureş? De ce e aşa? Pentru că structurile din Maramureş prezintă mari asemănări cu structurile din Persia. Explicaţia e simplă: lucrurile s-au amestecat, sunt motive muzicale călătoare. Acestea se dezvoltă diferit, în zone diferite. Deci eu pot să am o structură muzicală de doină din Persia! Acolo se manifestă într-un fel, în Maramureş într-un alt fel. Sau în Lăpuş de exemplu: aceeaşi hore se manifestă la fiecare om altfel. Dar cântăreţi, ,,horitori”, sunt puţini. Imitatorii sunt mai mulţi. Ei nu cântă cu sufletul, cântă cu gura. Asta e diferenţa. 
Acele centre creatoare de care vorbeaţi, cine le-a pus pe roate?
– Oameni care au trăit, mai demult, în ritual. În lume sunt centre în care se cântă, se trăieşte în ritual. 
În Europa unde există asemenea centre?
– În Europa s-au cam pierdut. Le găsim în Africa, în Bali, în Mongolia, în Republica Tuva… De fapt leagănul muzicii este în Orient. Că occidentalii nu recunosc asta este treaba lor. Este o luptă între cei doi poli: muzica orientală şi muzica occidentală. Dacă am închide graniţele nu ştiu din ce s-ar alimenta Occidentul. De ce vin, cei din Occident, spre România, spre ţările din Estul Europei, după ’90? Pentru că, înainte, graniţele au fost închise şi Dracu – da Dracu! – n-a putut intra peste tot. Când graniţele erau închise, lucrurile s-au păstrat. Mai pe ascuns oamenii tot au horit, tot au colindat. Omul care a vrut să trăiască din horit nu s-a dus la televizor, o horit pe brazdă. Dacă o făcut o cruce a fost tot în credinţă, nu i-a impus nimeni asta. Pe ascuns, în suflet a păstrat dimensiunea spirituală din acel loc. Asta-i mare lucru! Acuma, toată lumea horeşte şi au venit peste noi tot felul de influenţe. Dar noi ştim selecta? Luăm ce-i bun de la ei sau numai ce-i rău? Lucrurile s-au amestecat, este o adevărată amestecătură, se numeşte muzică de metisaj. Iei un ritm din Bulgaria, textul din România, puse într-un sos oriental şi le dai drumul. Cică dă bine la public, este bine pentru rating, şi suntem populari. 
Există cântăreţi, mai tineri sau mai maturi, pe care-i simţiţi un fel de urmaşi ai dvs.?
– Eu nu am nevoie de urmaşi! Eu sunt eu, de ce trebuie ca eu să am urmaşi? 
Tocmai pentru că sunteţi un unicat!
– Nu-i adevărat, eu pot să creez un model, eu nu pot să impun un model. Dacă vor să mă aleagă ca model, mă aleg, dar trebuie să ştie să aleagă. Se potriveşte modelul Leşe sau nu se potriveşte? Dacă nu se potriveşte trebuie să aleg alt model, ori trebuie să creăm alte modele. Sunt tineri care vin la mine, dar eu nu trebuie să-i învăţ să horească, eu trebuie să le arăt un drum, îi învăţ să decoleze. Le spun: asta trebuie să faci, aşa trebuie să cânţi, asta trebuie să urmezi. Ştii ce le spun? Să aibă răbdare! Ei vor ca în 2 ani de zile să aibă şi casă, să fie şi însuraţi, să umble şi-n toată lumea. Nu se poate! Pentru muzica asta trebuie să te mânce puricii! După ce te mâncă bine puricii îţi faci ordine în viaţă şi alegi. Dar trebuie să ştii alege! 
Ne puteţi spune câteva nume de cântăreţi talentaţi, în viziunea dvs.?
– Cântăreţi? Am întâlnit câţiva tineri talentaţi, dar n-aş putea alege. Cântăreţii se aleg la bătrâneţe, nu la tinereţe. Sunt foarte mulţi cântăreţi bătrâni, dar la cântat sunt tineri. Vocea diferă. Când eşti tânăr este mai suavă. De ce cânţi când eşti tânăr? Ca să-ţi afli perechea! Când eşti la bătrâneţe vocea se aşază, îţi cânţi cu vocea necazul, te astâmperi. 
Pe scenă de ce cântaţi, aşa cum am observat şi în această seară, cu mare plăcere?
– De ce cânt cu mare plăcere? Depinde asta şi unde cânt, trebuie să am stare. Am motivele mele, cânt acolo unde mă pot destăinui. Câteodată microfoanele mă deranjează, îmi iau energia. E ceva acolo între mine şi public, un fel de paravan. 
Ce faceţi atunci?
– Încerc să mă caut pe mine şi să rămân singur cu mine. E foarte grea o asemenea situaţie.
Autor ŞTEFAN DANCIU


Voi ce părere aveți? Aștept comentariile voastre.

DISCLAIMER Atenție! Postați pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiți aici regulamentul: Termeni legali și Condiții

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Send this to a friend
Salutare! Cred că asta te-ar putea interesa: "INTERVIU INFORMAȚIA HARGHITEI: GRIGORE LEŞE. Punct."! Acesta este linkul: https://www.dantanasa.ro/interviu-informatia-harghitei-grigore-lese-punct/