KELEMEN, FLIT COALIȚIEI PSD-ALDE. UDMR votează moțiunea împotriva guvernului Dăncilă

June 12, 2019 •UDMR •Views: 485

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, spune că Uniunea a decis să voteze moţiunea de cenzură, pentru că vrea să sancţioneze „incapacitatea administrativă şi politică a Guvernului în cazul Valea Uzului”, transmite Mediafax.

Vezi și EXCLUSIV. ADEVĂRUL despre Ziua Eroilor la Valea Uzului: UDMR a profanat Ziua Eroilor, zi națională în România. Extremiștii maghiari au tulburat o sărbătoare creștină a românilor

Kelemen Hunor a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că Uniunea va avea o contribuţie la textul moţiunii de cenzură primit de la reprezentanţii PNL.

„Am văzut textul, mi l-au trimis colegii din PNL, am avut nişte sugestii. Am avut, marţi, o întâlnire cu ei şi dacă lucrurile nu se vor schimba atunci înseamnă că vom avea şi noi o contribuţie la acel text al moţiunii. Dacă rămâne aşa, atunci vom semna şi textul moţiunii şi vom vota moţiunea de cenzură săptămâna viitoare.

Decizia formală nu am luat-o, o vom lua prin vot în grupurile parlamentare reunite ale UDMR, înainte de moţiune, dar în principiu asta rămâne recomandarea mea, de a sancţiona, politic, prin vot, Guvernul.

Aici a contat ceea ce s-a întâmplat zilele trecute şi, mai ales, joia trecută, când am văzut incapacitatea administrativă şi politică a Guvernului de a opri anunte manifestaţii şi prezenţe în Valea Uzului. Este o sancţiune din partea noastră spre Guvern”, a spus Kelemen.

Potrivit acestuia, contribuţia UDMR la textul moţiunii de cenzură se referă la situaţia creată în Valea Uzului şi legalitatea intervenţiilor Primăriei Dărmăneşti.

FOTO: Mediafax/Gândul

Voi ce părere aveți? Aștept comentariile voastre.

Tags: , , , ,

Voi ce părere aveți? Aștept comentariile voastre.

DISCLAIMER Atenție! Postați pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiți aici regulamentul: Termeni legali și Condiții

3 Responses to KELEMEN, FLIT COALIȚIEI PSD-ALDE. UDMR votează moțiunea împotriva guvernului Dăncilă

  1. Constantin says:

    Așa procedează dintotdeauna atunci când nu li fac jocurile…

  2. marian says:

    ce sa te astepti de la niste tradatori.Daca nu e cum vor ei cu valea uzului se supara, vor sa detina controlul peste tot, romanii sa plece daca sunt ei majoritari, cam aceasta e deviza lor, de aceea udmr trebuie scos in afara legii intrucat provoaca numai dezbinare in orice imprejurare, este calul troian al ungariei. gata ne-am saturat de batjocura voastra la adresa romaniei, cetatenilor ei si a insemnelor nationale.

Leave a Reply to marian Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Send this to a friend
Salutare! Cred că asta te-ar putea interesa: "KELEMEN, FLIT COALIȚIEI PSD-ALDE. UDMR votează moțiunea împotriva guvernului Dăncilă"! Acesta este linkul: https://www.dantanasa.ro/kelemen-flit-coalitiei-psd-alde-udmr-voteaza-motiunea-impotriva-guvernului-dancila/