
Prezent la la Tabăra Tineretului Maghiar din Ardeal (Erdelyi Magyar Ifjak-EMI) de la Borzont, judeţul Harghita – eveniment cofinantat de Primaria Joseni si CJ Harghita – liderul partidului extramist maghiar Jobbik a facut o serie de declaratii ostile statului roman, printre care si faptul ca e dispus sa isi asume “un conflict cu Romania”. De asemenea, discursul lui Gabor Vona a cuprins elemente de nationalism extremist si chiar rasism, liderul formatiunii maghiare aducand in discutie importanta protejarii “propriei rase”.
Iata cele mai importante declaratii:
Ungaria, dincolo de gesturile simbolice şi de iniţiativele civice, are obligaţia să încerce să dea glas acestei cerinţe (autonomie) în faţa forurilor internationale. Această dispută (privind autonomia Secuimii) nu este disputa României şi Ungariei, ci una europeană. Ungaria trebuie să facă orice îi stă în putinţă ca disputa pe seama autonomiei să se finalizeze cât mai repede“, a susţinut Vona Gabor.
“Este evident că, pentru noi, principalul obiectiv nu este calitatea relaţiei dintre Romania şi Ungaria, ci starea societăţii şi naţiunii maghiare, care îi include şi pe maghiarii din Transilvania. Deci, dacă apărarea drepturilor maghiarior din România şi reprezentarea lor înseamnăconflict cu România, cred că Jobbik îşi va asuma această reponsabilitate, care trebuie asumată de întreaga Ungarie“, a declarat Vona Gabor, presedintele Jobbik.Despre “protectoratul” cerut de Tokes: ”Nu pot decât să fiu de acord cu fiecare pas care lărgeşte şi întăreşte drepturile minorităţii maghiare din România”.După părerea lui, “problema minorităţilor, pe care ungurii o numesc problema Trianonului” este “o tragedie a regiunii”.
“Cer presei româneşti şi românilor să înţeleagă că noi nu facem altceva decât încercăm să protejăm propria noastră rasă, propria noastră naţiune, să reprezentăm valorile şi drepturile ei” a adaugat liderul Jobbik.
Vona Gabor a explicat că, dacă cineva este patriot şi apără interesele naţiunii sale, nu trebuie să fie criticat că a depăşit limitele moderaţiei.
"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc
„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell
cip says:
asta ne mai lipsea un conflict cu ungaria.
urmeaza un kosovo asta se urmareste.
de ce nu se opresc odata taberele astea extremiste?
ue ne pregateste dezmembrarea romaniei cu acordul parlamentarilor romani.
trezeste-te ponta, basescu….
Secui says:
Nu urmeaza un kosovo. S-a intamplat demult.. in 1918. Voi sunteti frati cu albanezii.
ZxD says:
Iar voi sunteti frati cu mongolii. In Mongolia este loc ptr “Ungaria mare”… care nu a existat niciodata. Si sincer… chiar nu ti-as simti lipsa.
Alexandru says:
ponta, basescu? concediul lor e mult mai important. n-au nici o treaba. au plecat ca sa nu fie martori la asa ceva. au bagat capul in nisip amandoi si toti ceilalti politicieni. toti sunt impotriva noastra. nu mai ramane decat sa moara romani aparandu-si tara, insa omorati chiar de institutiile care ar trebui sa apere Statul Roman si pe romani. sa speram ca nu va fi asa.
atol says:
Tensiunea se acumuleaza de ani de zile. La un moment dat oala sub presiune va exploda. In momentul de fata Romania nu este pregatita sa faca fata unor asemenea presiuni. Politicienii nostrii sunt la Miami sai Mamaia.
Valah says:
Ar trebui interzisi pe teritoriul Statului National Roman acesti extremisti care incita si provoaca , conducatorii lor declarati persoane non grata, amenzi usturatoare pt toti care provoaca si infundarea puscariilor cu extremistii maghiari. Au cele mai mari drepturi in Romania, sunt prea mici si prea putini pt asa de maari pretentii, asa ca ciocul mic.
Game Over says:
Nu se va intampla nimic de genul Kosovo. Cazul Kosovo a fost caracterizat de un cu totul alt context si de o alta logica. Regiunea se afla sub autoritate ONU, iar statul sarb desfasurase in repetate randuri o campanie de represiune impotriva populatiei albaneze. Aceasta incalcare masiva a drepturilor omului prin violenta impotriva populatiei civile a constituit motivul esential al secesiunii sub autorizatia ONU. In Romania nu se pune problema de asa ceva si nici nu se va pune vreodata. Ungaria si maghiarii din Romania se agita in mod inutil de mai bint de jumatate de secol sa recupereze ceea ce nu le-a apartinut niciodata: Transilvania. Nici un for international bazat pe valorile democratiei si pacii internationale nu va lua in considerare discursul si revendicarile aberante si nefondate ale unor celule extremiste. Maghiarii au statutulk de minoritate in romania, asa cum au si africanii in Franta, sau indienii din Marea Britanie. Ceea ce cauta ei, o autonomie dusa pana la secesiune daca e posibil, nu se va intampla niciodata. Dupa cum spune un proverb romanesc: Cainii latra, caravana trece.
sic says:
E bine ca ai idea ta,eu nu am decat sa-l citez din desene animate ale trcutului daca mai tii minte,era rusa si asa traducea:”Ai sa vezi tu iepurasule”.A inceput aici ceva ce nu se poate aranja cu un val de mana.
Transilvania a fost pamant unguresc si asa o sa ramana!!!
Flo says:
Sick, e pamant unguresc numai in delirul tau. Du-te la psihiatrie si trateaza-te de etilism cronic.
dan says:
mai sic, in mintea ta creata si bolnava sunt mari confuzii.sau esti prost tamaie sau indoctrinat in stil hortisto-fascist.studia istoria transilvaniei.aceasta a fost fie ocupata de unguri fie a avut statut de principat in cadrul imperiului habsburgic.pe intelesul creierului tau foarte mic,hunii au venit din mongolia din cauza foamei si cu ajutorul sabiei au ocupat zonele unde si tu traiesti in prezent.ei(voi) au fost dintotdeauna in minoritate,dar au stapanit locurile acestea cu forta.in 1918,cand s-au trasat granitele europei moderne s-a facut dreptate.mai minte creata cum crezi tu ca aproximativ 8 milioane de romani care traiesc in ardeal, vor accepta ocupatia unui numar aproximativ de un milion de unguri.stiu ca strategia voastra este sa ii goniti pe romani de acolo dar nu veti reusi ca sunt foarte multi.stiu ca veti gasi aliatia(tradatori gen sabin gherman)in randul romanilor(nu sunt sigur daca este roman sau tigan unguresc),dar tot nu veti reusi.romania nu doarme.suntem totusi in anul 2014.nu mai visati la epoca feudala ca nu se va mai intoarce.prin urmare apucati-va de lucruri serioase ca va pierdeti timpul.
Oana says:
pai daca vrea sa apere rasa, sa ii ia si sa ii duca dracului pe toti in Ungaria 🙂
Paul Lorincz says:
Dane, i-a te rog in vedere o noua gaselnita a qvartetului Borboly-Tamas-Raduly-Antal. Tot drumul dintre Toplita-Miercurea Ciuc si in jos catre Brasov ar fi impanzit de indicatoare noi-noute in care ostentativ romanii sunt informati cati km mai au pana la Chichis (Kokos). Evident in mintea lor xenofoba este considerata ca “localitate de granita”. Nu am mai multe informatii, nefiind din zona.
Oare chiar nu mai exista autoritati care sa ii i-a pe penalii astia la intrebari? Este caz pentru CNCD!
András Z says:
Chichis este un nod rutier desteptule ! Si drumul national a fost refacut de o firma romaneasca alias Umbrarescu… ce treaba are Antal si restul….
Dan Tanasa says:
Nod rutier :)))
Burebista says:
Andras Z, esti ungur sau bozgor?
Mihai says:
Si noi nimic? Nici o expulzare…
LAU says:
TREBUIE ARESTATI DUPA ACEEA EXPULZATI
Raul says:
“Cer presei româneşti şi românilor să înţeleagă că noi nu facem altceva decât încercăm să protejăm propria noastră rasă, propria noastră naţiune, să reprezentăm valorile şi drepturile ei”
Trist cand te gandesti ca Hitler facea EXACT aceeasi declaratie la invadarea Cehoslovaciei – protejarea etnicilor germani de acolo …
Razvan says:
Cred ca liderul Jobbik ar trebui arestat si apoi expulzat. Imi pare rau pentru mesajul dur pe care l-am postat, dar extremismului dement si scelerat in modul asta i se raspunde. Sunt multi unguri bolnavi,iar ura aceasta este promovata de statul ungar cu un singur scop si anume ca vor reusi ,,operele de arta” de la Ip si Traznea. Asa aratau bestiile care bagau baionetele in femeile gravide in Transilvania Romaneasca aflata sub ocupatie horthysta.Traiasca Romania!
Marius says:
In completare……
Vulturul(Statul Roman) nu ataca muste(Maghiarii)
eu says:
nu am decat sa le zic sa isi aduca aminte cum arata opinca romaneasca arborata pe palamentul Ungarie