Noii Golani va invita la cea de-a V-a editie a festivalului FanFest, la Rosia Montana

Distribuie acest articol!

După ce echipa campaniei Salvaţi Roşia Montană, alături de numeroase organizaţii partenere, au anunţat organizarea celei de-a V-a ediţii a festivalului FânFest, în perioada 13-15 august 2010, primarul din Roşia Montană s-a declarat împotriva acestui festival şi a refuzat să aprobe vreuna din activităţile ce se doreau a fi desfăşurate între 13 şi 15 august în centrul localităţii.

Cu toate acestea, festivalul va avea loc iar cei dornici să se implice în salvarea celei mai vechi localităţi din munţii Apuseni sunt aşteptaţi vineri, sâmbătă şi duminică pentru a lua parte la activiăţile ce vor fi organizate – lista completă pe www.fanfest.ro.

Grupul Noii Golani va fi acolo şi vă îndemnăm şi pe voi să vă alăturaţi. O singură observaţie, care nu este pe siteul festivalului: în localitate există magazine alimentare, de unde vă puteţi cumpăra mâncare, nu e nevoie să aduceţi conserve de acasă. Iar cazarea e recomandabil să fie făcută la localnici, pentru a ne aduce fiecare micul aport în încurajarea celor care de ani buni ne arată că OAMENII SUNT MAI IMPORTANŢI CA AURUL.

Noii Golani vă salută!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Distribuie acest articol!

Urmărește alte articole

EXCLUSIV. Sentință DEFINITIVĂ: primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad,  AMENDAT de CNCD pentru discriminarea pe criterii etnice a românilor / ȘASE dosare în care primarul UDMR din Sfântu Gheorghe a fost găsit vinovat de discriminarea pe criterii etnice a românilor

EXCLUSIV. Sentință DEFINITIVĂ: primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, AMENDAT de CNCD pentru discriminarea pe criterii etnice a românilor / ȘASE dosare în care primarul UDMR din Sfântu Gheorghe a fost găsit vinovat de discriminarea pe criterii etnice a românilor

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins miercuri, 26 noiembrie a.c., recursul primarului UDMR din Sfântu Gheorghe împotriva sentinței Curții de Apel București care a constatat că primarul Antal…
Citește

Dan Tanasă

"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc

„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell

© 2025 dantanasa.ro. All rights reserved.
Despre mine Blog Partidul AUR