PENAL. Peste 8 milioane de lei scurse din conturile CJ Covasna în firma consilierului județean Tulit Attila, membru PCM. Alți 3 consilieri județeni găsiți incompatibili de ANI!
Pe lista Agenției Naționale de Integritate ce conține numele consilierilor locali și consilierilor județeni ce au fost găsiți incompatibili se regăsesc și numele a patru consilieri județeni din cadrul CJ Covasna.
14.06.2012
COMUNICAT

privind constatarea încălcării regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă și penală și al incompatibilităților în cazul a 78 de consilieri județeni și consilieri locali
Agenția Națională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă și penală, precum și al incompatibilităților în cazul a 78 de consilieri județeni și consilieri locali.

Lipsa de transparență a procesului decizional pe plan local, coroborată cu nivelul scăzut de acces la informații de interes public al majorității locuitorilor din mediul urban și rural reprezintă factori destabilizatori la adresa societății românești. Unul dintre principalii factori corozivi ai imaginii autorităților locale și a percepției acestora de către populație este reprezentat de nenumărate cazuri aduse la cunoștința opiniei publice de către mass-media, de către aleși locali care desfășoară activități economice cu administrația publică locală, exercitându-și influența, formal sau informal, din calitatea de aleși locali. Astfel, s-a ajuns la acceptarea generală de către opinia publică a ideii că aleșii locali se îmbogățesc rapid prin dezvoltarea relațiilor de natură comercială cu instituțiile în cadrul cărora își desfășoara activitatea, cu încălcarea prevederilor legale referitoare la regimul juridic al conflictelor de interese și al incompatibilităților
Această situație a condus la necesitatea abordării conflictelor de interese în plan preventiv.

Astfel, în urma unei analize desfășurate de Agenția Națională de Integritate, (conform art. 10 lit. a din Legea nr. 176/2010 inspectorii de integritate „primesc, colectează, centralizează şi procesează date şi informaţii cu privire la situaţia averii existente pe durata exercitării demnităţilor şi funcţiilor publice, a incompatibilităţilor şi a conflictelor de interese privind persoanele care ocupă funcţii sau demnităţi publice”) în perioada septembrie 2011 – februarie 2012, la nivelul administrației publice locale (89 de entități analizate[1]), cu scopul identificării potențialelor conflicte de interese și a stărilor de incompatibilitate, au fost demarate procedurile de evaluare în cazul a 190 de consilieri județeni și locali, în vederea verificării respectării regimului juridic al conflictelor de interese și al incompatibilităților în mandatul 2008 – 2012. La finalizarea verificărilor, a fost identificată încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese în materie administrativă / penală și al incompatibilităților, în cazul a 78 de consilieri județeni și locali.
Pe pariu ca n-o sa pateasca nimic?
Evident!