PROTEST:
La inceputurile existentei noastre, Clipa Romanian Magazine, editata in USA, a avut ca motto un extras dintr-o scrisoare a lui Voltaire, adresata lui Piron:”Nu sunt de acord cu ceea ce spui, dar voi apara pana la moarte dreptul tau de a spune ceea ce gandesti.”
V-am facut aceasta modesta introducere pentru a reliefa faptul ca am un respect deosebit pentru parerile adverse sau contrarii si nu cer nimanui sa-mi impartaseasca opinia.
Berttolt Brecht ne spunea in “Teroarea si mizeriile celui de-al treilea Reich” ca lumea va ajunge in pragul prabusirii, a autodesfiintarii atunci cand neinitiatii, nestiutorii, oamenii mai putin dotati, vor da lectii celor initiati, stiutori si dotati cerebral. Previziunile lui Brecht s-au adeverit, daca aveti amabilitatea de a trece in revista “alesii” serviciilor, pardon Diasporei. Cel putin, USA este locul in care multi emigranti de origine romana sunt posesorii celor mai inalte distinctii militare sau civile. Sa alegi a fi reprezentat de un “fotograf”, personaj asupra caruia planeaza indreptatite semne de intrebare si al carui nivel educational s-a oprit la un nivel revoltator de jos, este o insulta la adresa comunitatii romane din America. Consiliul Mondial Roman, Consiliul Romano-American, Miorita Noastra si alte multe organizatii se alatura protestului meu. Implicarea Bisericilor, indiferent de denominatie s-a facut impotriva Legii Americane, care nu permite implicarea organizatiilor Non Profit, in activitati politice, Section 501/3.In plus, si organizarea centrelor de votare in Biserici este, dupa umila mea parere, aberanta. Se pare ca s-au oferit sume insemnate de bani, pentru “cumpararea” voturilor. Oricum institutiile americane abilitate, vor investiga aceasta mascarada, organizata pe malul Dambovitei cu complicitatea factorilor locali.
In zona in care locuiesc, traiesc 88 minoritati nationale. Nici una, dar absolut nici una, nu are reprezentanti parlamentari in tara lor de origine. Si aici, noi am vrut sa fim diferiti de restul lumii civilizate si sa ne “fotografiem” conationalii cu ajutorul “specialistilor” in domeniu.
Cu respect si elocinta va rog sa sustineti protestul meu si sa-l faceti public. Dictionarele lumii nu-mi furnizeaza suficient material lingvistic spre a-mi exprima indignarea fata de aceasta marsavie.
Unul din favoritii mei scriitori, Tom Stoppard, spunea in “Jumpers” ca nu votarea este democratie ci numaratoarea. (It’s not the voting that’s democracy, it’s the counting). Se pare, ca si in multe cazuri similare, ca numaratoarea s-a facut inainte de a incepe votarea, marginalizandu-se singurul candidat asupra caruia nu planeaza nici cel mai mic dubiu si a carui “verticalitate” comportamentala, educationala, intelectuala, morala si spirituala ma face mandru sa afirm ca provin din acelasi perimetru geografic. Este vorba de Constantin Timoc, inginer de prestigiu mondial, fost angajat al NASA, persoana ale carui lucrari stiintifice au aplicativitate in cele mei sensitive ramuri ale economiei americane. In plus, deloc de neglijat, de peste 40 de ani in America, nu si-a uitat glia natala. De astfel de oameni avem nevoie in Senat si Camera Deputatilor !
Cu deplina cordialitate,
Dwight L.Patton, Director “Clipa Magazine”-USA