Radu Baltasiu: România, raţa din gura FMI?

1. Victor Ponta, primul ministru al României, se declară deschis pentru a introduce interesele ruseşti într-unul dintre cele mai mari complexe industriale din Estul Europei: Oltchim R. Vâlcea, după ce combinatul a fost privatizat printr-un personaj tipic pentru “istoria recentă”: Dan Diaconescu, parvenit media, populist. Înainte de asta, a fost slăbit prin decuplarea de combinatul de la Arpechim, ajuns în stăpânirea austriecilor de la OMV, acum închis.
Noutatea adusă de Diaconescu este că, pentru prima dată, un ciocoi nou se gândeşte să intre în industria mare (cât a mai rămas din ea), în timp ce ceilalţi se mulţumesc să trăiască pe seama statului prin afaceri cu drumuri, birotică, mobilier stradal sau, şi mai simplu, prin politică. Nu e nevoie să ştii geopolitică şi istorie să realizezi că ruşii nu şi-au respectat vreodată cuvântul şi, ori de câte ori au putut, au plecat cu ceva din România: teritorii (Basarbia, Bucovina de Nord şi Herţa, Insula Şerpilor – 1940-1948), cu tezarul României din 1917, sau cu bogăţiile naturale (prin cele 17 Sovrom-uri stabilite în 1945 de URSS, lichidate prin … răscumpărare în 1954 – le-am dat bani ca să plece!), ca să nu mai vorbim de frângerea liniei de evoluţie normale prin lichidarea aproape completă a elitelor economice şi intelectuale între 1944-1963.
2. Imediat după anunţul primului ministru al României, ambasadorul Federaţiei Ruse, în persoană, face o vizită la Ministerul Economiei (26 sept.), probabil pe marginea interesului “neangajat” al firmei ruse TISE pentru a achiziţiona 54,8% din acţiunile Oltchim. Dar TISE nu este decât un conglomerat dominat de firme de stat, deci, ce fel de privatizare ar fi aceasta? Ar însemna că privatizarea înseamnă înstrăinarea unui activ uriaş al statului român în zestrea … statului rus. Şi, ca orice firmă importantă, TISE este o rămurică a Gazprom, al doilea instrument de proiecţie a puterii ruseşti în lume după ameninţarea cu forţa. Nu trebuie decât să ne uităm la tisegroup.com/founders şi lămurim problema. Desigur, ruşii au făcut totul şi mai transparent prin relaţiile cu publicul de tip vechi (să nu spunem stalinist): “A fost o vizită privind probleme de cooperare economică şi pentru pregătirea unei comisii mixte de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică”. (Gândul, 26 sept. 2012)
3. Tot azi, Dan Diaconescu este convocat (“are o întâlnire”) la Ambasada SUA. Statele Unite, aproape mortal împotmolite în România prin afacerea Bechtel şi susţinerea acordată unora dintre alcătuitorii Raportului Final al Comunismului din 2006 făcut de … neocomunişti (neotroţkişti, deci extremişti de stânga, gatekeeperii burselor americane în România, “profesori americani”, “apărătorii transparenţei presei” etc.), se pare că mai are încă mize pe la noi. De fapt, acesta este şi motivul pentru care are sens să mai sperăm că lucrurile nu o vor lua complet razna. Dacă America este convinsă că România este cu adevărat un limes în relaţia cu spaţiul rusesc, atunci e musai să-şi schimbe politica culturală, proiecţia soft-power în România şi să înceapă să investească în elite organice, care înţeleg rostul lucrurilor, să înceteze în a mai face confuzie între extremism şi naţional, să susţină investiţii în economia productivă. Restul e gargară, “Marshall ideologic” – ofensivă de vorbe pentru paralizat o ţară, numai bună de livrat oricăror interese cu mai mulţi bani, sau mai multă determinare. Ar putea începe prin a susţine apariţia unei garnituri de consilieri netimoraţi geopolitic pe lângă preşedintele Băsescu, care au în minte ideea importanţei limesului ponto-baltic.
4. Vocea Rusiei începe încă din vară o campanie mediatică împotriva României, preluată pe nemestecate de presa din România. Primul strat al propagandei ruseşti este îndreptat împotriva preşedintelui Băsescu, care, s-ar afla la originea acestei privatizări dubioase. Dar mesajul incapacitează şi guvernul Ponta, care se pare că nu prea poate guverna. Esenţa mesajului: balcanismul arată încă odată că România este o ţară neguvernabilă, neguvernată. Pentru a fi salvat de la colapsul inevitabil, Oltchim trebuie neapărat privatizat, dar cu alţi investitori serioşi [probabil ruşi]. Toate acestea, pentru binele României. Cu o lună înainte de închiderea unei bune părţi din industria siderurgică din România, ambasadorul acestei ţări în România enumera respectivele uzine ca punct de sprijin pentru fraza: “Relaţiile dintre oameni trebuie să fie mult mai lejere. Aceasta înseamnă că trebuie să avem prieteni, nu inamici. Trebuie să facem comerţ, nu dispute!” (Vocea Rusiei, 30 iulie 2012) De acord, dar nu pe spinarea României! Sau, în fine, aşa ar trebui să gândească un guvern şi o elită responsabile.
5. Tot astăzi, poate din neglijenţă, în loc să uşureze traseul prorus al premierului Ponta, Mechel anunţă vânzarea aproape pe nimic a patru combinate siderurgice din România: fosta “Industria Sârmei” Câmpia Turzii, Ductil Steel Buzău, fosta “Uzina de oţeluri speciale” Târgovişte şi străvechea întreprindere “Laminorul Brăila”. Reprezentanţii României (Zaharescu, AVAS) s-au grăbit să declare, tălâmb, că “cumpărătorul [Mechel] a respectat toate clauzele cuprinse în contractul de privatizare” (Mediafax, 26 sept. 2012). O fi, dar cu o ramură fundamentală a economiei, industria siderurgică, cum rămâne? De ce mai avem nevoie de guvern? Conform declaraţiilor liderilor sindicali, ieşirea ruşilor din România aduce în faza a treia jaful din această industrie, după prima a “pregătirii” fabricilor pentru privatizare prin îndatorare, respectiv privatizarea pe doi lei: sindicatul de la Câmpia Turzii a cerut primului ministru “să monitorizeze activitatea combinatului şi să stopeze tăierea şi înstrăinarea utilajelor” (ibid., s.n.). Dar care din guvern să audă, ăia rămaşi cu mintea în contractul respectat de privatizare?
6. “Ciocnirea ambasadelor” l-a scos din ascunziş pe şeful SIE, care a ţinut ca presa să ştie că, în acelaşi timp “cu ambasadele”, e şi el în vizită la Guvern “despre situaţia de la Oltchim”. Desigur, face parte din dramaturgia pentru public, că doar SIE ca şi celelalte servicii au telefoane şi îşi oferă informările cu mult înaintea faptelor. Sau, aşa ar trebui. În orice caz, vizita confirmă că Oltchim este componentă a siguranţei naţionale. N-am auzit ca directorul SIE să fi venit la guvern la privatizarea Petrom, şi el “pe pierdere” înainte de privatizare, sau la “Sidex Galaţi” – vestita “gaură neagră” de care tot pomenea Petre Roman, etc. Dar dacă “cele două mari ambasade” s-au arătat … o fi ceva mai mult decât dramaturgie, zilele acestea. E adevărat, este drama unui popor, care cum plămădeşte ceva mai de soi din pământul său, rămâne fără ele. Despre “privatizare” ca şi tehnică de manipulare pentru crearea “omului nou”, indiferent la marea comunitate din care provine, derutat în urmărirea propriilor interese (pragmatic), vom vorbi, poate, altă dată.