
După cum informam aici, steagul secuiesc și drapelul Ungariei erau arborate pe sediul Primăriei Lăzarea, condusă de primarul Danguly Ervin. Edilul comunei mi-a răspuns la sesizare și mi-a comunicat faptul că drapelul Ungariei a fost arborat legal, cu prilejul unei vizite, și a fost îndepărtat. Danguly mi-a comunicat și probe foto în acest sens.
Ceea ce m-a surprins plăcut este însă faptul că Danguly respectă legea în privința tăblițelor cu denumirea instituției și, mai mult, afișează sigla Centenarului Marii Uniri pe documentele oficiale ale instituției. Asta în timp ce alți poiticieni UDMR sau conducători de instituții publice nu manifestă nici măcar acest minim respect față de sărbătoarea românilor (detalii aici).
Nu pot să zic decât: Respect, domnule Danguly!
FOTO: sediul Primăriei Lăzarea
"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc
„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell
sorin says:
Dar cum rămâne cu drapelul secuiesc? Caci, în răspunsul primarului, nu exista nici o mențiune despre respectivul “drapel”.
Dan Tanasa says:
Din pozele trimise reiese că steagul secuiesc a fost și el îndepărtat de pe sediul primăriei.