
Dubla umilinţă a mecenatului orădean
Cu toate că – în timpul vieţii sale, dar şi după moartea sa – a avut o contribuţie majoră la ridicarea culturii româneşti, sprijinând mii de tineri români să dobândească o educaţie şi instrucţie pe măsură, numele lui Gojdu, este, chiar în oraşul natal, prea puţin omagiat. Pe peretele casei natale din strada Traian Moşoiu, lângă o poartă inestetică de plastic cenuşiu, acoperită parţial de un indicator rutier şi un coş de gunoi, o placă memorială de marmură consemnează faptul că în acel loc s-a născut avocatul orădean. Peste personalitatea sa s-a lăsat, în fapt, o dublă uitare, după ce statul român a renunţat la patrimoniul Fundaţiei Gojdu, considerat drept cea mai mare pierdere patrimonială a României, după tezaurul de la Moscova.
În anul 2015, fără prea multă zarvă, Primăria Oradea a dispus discret „evacuarea” statuii lui Gojdu din zona centrală a oraşului. În prealabil, consilierii locali orădeni au aprobat mutarea acestei lucrări de for public în Centrul Civic. Însă, până ce noul amplasament va fi pregătit pentru statuie, aceasta a fost dezmembrată şi dusă spre depozitare, la Ştrandul Ioşia. Până în prezent niciun expert nu a fost contactat în vederea restaurării sculpturii. Şi aşa destul de degradat, monumentul continuă să se deterioreze. În plus, locul ales de executivul orăden pentru reamplasarea statuii ilustrului avocat nu pare să fie agreat de specialişti.
Integral pe Cultură în Mișcare
FOTO: culturainmiscare.ro
"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc
„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell
Maria says:
Este tragic si revoltător faptul ca sacrificiile celor care au luptat si au murit pentru România sunt călcate in picioare si batjocorite nu doar la Oradea sau Sibiu ci si la Carei,Satu Mare,Cluj sau orice alta localitate din Ardeal unde maghiarii pretind ca le sunt încălcate drepturile dar,de fapt,ei sunt cei care (cu ajutorul cozilor de topor) încalcă drepturile romanilor.Exemplele sunt,din păcate,nenumărate.Imi pare rau ca trebuie sa o spun,cu atat mai mult cu cât am multi prieteni maghiari care nu au nimic de-a face cu mizeriile politicienilor care se prefac ca le susțin interesele dar in realitate instiga la ura si dezbinare.