July 12, 2012 •antiromanism, Consiliul Judetean Harghita, discriminarea romanilor, extremism maghiar, iredentism, PCM, separatism etnic, sovinism maghiar, Toplita, UDMR •Views: 1728

Despre dubla măsură

de prof. Lazăr Costel

Nu de puţine ori ni se întâmplă în viaţă să vedem cum lucruri asemănătoare, chiar aproape identice, sunt judecate cu dublă măsură: oameni, situaţii, atitudini etc. Nici viaţa politică nu duce lipsă de asemenea judecăţi, iar ultimele evenimente mi-au întărit convingerea că judecata cu dublă măsură poate fi folosită corect sau nu.
Dar pe rând.

Acum câteva săptămâni, un personaj politic de prim rang din Ungaria vecină, aflat în vizită pe la noi prin zonă cu interese electorale, se arăta contrariat de inapetenţa românilor de a îngurgita niscaiva cenuşă de horthyst (trecem peste zborşeala sa pe opincarii valahi inculţi şi barbari, s-a scris destul despre asta). Mirarea sa era cu atât mai mare cu cât – spunea dânsul – doar şi Mircea Eliade a fost adept al Mişcării Legionare, o mişcare la fel de fascistă şi de condamnabilă, după spusele sale, iar marele nostru savant are parte de un tratament diferit faţă de cel al conaţionalului său.
Aici ne izbim de primul aspect al dublei măsuri, de care vorbeam mai sus. S-ar deduce din spusele înaltului reprezentant al statului maghiar că românii judecă cu dublă măsură două personalităţi istorice care se fac vinovate cam de acelaşi păcat, şi anume pactizarea cu regimurile totalitare fasciste din perioada interbelică şi din timpul războiului. În timp ce unul este considerat o personalitate de prim rang a culturii româneşti, celălalt (sau ce a mai rămas din el) nu este lăsat să-şi doarmă somnul de veci în pământul scump al patriei sale, fiind etichetat fascist, şovin, antisemit. Eroarea logică în care se situează Kover Laszlo este aceea că nu se poate trasa semnul egalităţii între două situaţii care doar aparent sunt identice, diferenţele fiind enorme. În primul rând, nu se poate pune pe picior de egalitate Mişcarea Legionară cu regimul horthyst. În procesul de la Nuremberg, această mişcare politică a fost exonerată de orice complicitate la actele de barbarie la care s-au făcut părtaşi printre alţii adepţii mişcării horthyste (ne referim aici la Holocaust). Asta nu scuză cu nimic crimele politice la care s-au dedat în perioada istorică tristă în care au activat pe scena politică. Doi. Nu se poate găsi nici un singur rând din opera lui Eliade în care acesta să îndemne la crimă, epurare etnică sau rasială. De altfel, Mircea Eliade a şi ieşit din rândul simpatizanţilor Mişcării şi nici nu era în România în timpul războiului. În schimb, opera publicistică a lui Nyiro este o continuă incitare la revizionism, ură rasială şi ,,rezolvarea problemei evreieşti”. Trei. Mircea Eliade a trăit, studiat şi predat până la sfârşitul vieţii în SUA. Catedra de Istoria Religiilor de la Universitatea din Chicago îi poartă numele. Ori dacă îţi închipuie cineva că americanii ar fi primit şi onorat pe cineva care se face vinovat de complicitate cu Mişcarea Legionară, se înşeală amarnic. Dimpotrivă, acolo, cea mai mică suspiciune care planează asupra ta cu privire la trecutul politic nebulos în slujba nazismului sau a regimurilor asimilate acestuia este taxată automat, chiar făcându-se şi excese în numele ,,corectitudinii politice”. Nu acelaşi lucru se poate spune în schimb despre Nyiro. El a fugit în Germania, iar mai apoi în Spania condusă de Franco, stat care după război era un refugiu pentru mulţi adepţi ai totalitarismului de dreapta. Credeţi că ar fi fost primit de un stat democratic cum este SUA când el era dat în urmărire pentru a fi judecat? De altfel, cercetători de la Muzeul Holocaustului din Washington sau de la Institutul Elli Wiesel s-au pronunţat clar în privinţa complicităţii morale a lui Nyiro la Holocaustul din Ungaria. Şi atunci unde sunt similitudinile cazului Nyiro cu aşa-zisul caz Eliade? Despre diferenţa intelectuală şi în ceea ce priveşte operele celor doi nici nu e cazul să vorbim.

Ca o concluzie la acest prim aspect, putem afirma că acuza de dublă măsură în judecarea unor situaţii este nu numai eronată, dar chiar şi indusă cu bună ştiinţă, pentru a oculta anumite fapte sau a crea o anumită diversiune intelectuală. Ce poate fi mai simplu decât a spune că la fapte egale tratamentul este diferit, de unde rezultă o discriminare, nu-i aşa? Dar ce poate fi mai înjositor pentru noi în acelaşi timp decât să auzim că Mircea Eliade este pus pe picior de egalitate cu un revizionist, şovin şi antisemit. Şi aceasta fiindcă ni se spune să nu mai folosim dubla măsură în judecarea celor doi!

Un al doilea aspect al problemei dublei măsuri ne-a fost dat să-l vedem cam acum o lună. Nu am scris despre el pentru a nu se interpreta gestul ca fiind unul electoral, fiind în campanie electorală. Aşa cum spuneam, acum ceva vreme în urmă, fostul prefect udemerist al judeţului a trimis o notificare Primăriei Topliţa prin care soma autorităţile locale să nu mai folosească stema municipiului pe actele oficiale, întrucât ea nu este aprobată prin hotărâre de Guvern, aşa cum este legal. Despre epopeea stemei municipiului ar fi multe de spus, de ce de douăzeci de ani ea s-a tot blocat la comisia de heraldică de pe lângă Consiliul Judeţean, de ce numeroase variante au fost respinse pe motivaţii care mai de care mai aberante. Cunosc toate aceste aspecte, deoarece sunt unul din cei care s-au ocupat de stema municipiului. În sfârşit, de vreo doi ani, comisia judeţeană a aprobat stema, urmând ca aceasta să ajungă la comisia zonală de la Cluj, iar apoi prin hotărâre de Guvern să fie publicată în Monitorul Oficial. Probabil că aprobarea comisiei zonale întârzie din cauza faptului că aceasta nu se întruneşte decât periodic, când are mai multe decizii de luat şi mai multe steme de aprobat. Sigur că prefectul avea dreptate când spunea că stema nu este adoptată prin hotărâre de Guvern şi nu poate fi folosită în mod oficial. Dar nu acesta este fondul problemei.

Însă.

Îl întrebăm pe fostul prefect dacă stema judeţului sau gonfalonul judeţului au aprobare de Guvern. Pentru cei care nu ştiu, gonfalon înseamnă steag medieval de luptă. Dar cu cine se află astăzi în luptă domniile lor? Căci aprobarea acestuia cu mare pompă de către Consiliul Judeţean ne-a creat impresia că am fi într-o cetate asediată. Mai departe, ca să rămânem în aceeaşi arie a simbolisticii. De ce în sălile Consiliului Judeţean sunt arborate drapele care nu au hotărâre de Guvern (aşa cum se cere Topliţei), unde se găseşte în legislaţie conceptul de ,,steag al judeţului”, de ce drapelul României nu este arborat conform legii şi de când drapelul secuiesc este oficial în judeţul Harghita? De ce majoritatea comunelor secuieşti nu arborează deloc sau arborează ilegal steagul României? Pentru cei care nu ştiu, drapelul naţional se arborează în condiţii foarte clare, conform legii (sunt situaţii clar explicitate în lege, de exemplu dacă numărul drapelelor arborate este impar, cel al României va fi pus la mijloc). De asemenea, de ce se admite arborarea drapelului Ungariei de către multe instituţii, birouri, localităţi, când legea permite arborarea drapelelor statelor străine decât în condiţii foarte precise (vizite oficiale sau altele asemănătoare)? Ar putea fostul prefect să ne răspundă prin ce somaţii a invitat primăriile şi instituţiile respective să intre în legalitate? Căci altfel se pare că este vorba de o judecată cu dublă măsură. Adică stema Topliţei – jos fiindcă nu are aprobare, dar toate steagurile de luptă secuieşti, ale vechilor scaune secuieşti care nu au nici ele aprobare de la Guvern, au voie să fie folosite şi să troneze pe instituţii publice! Fiindcă aşa vor muşchii noştri!

Am ataşat pentru exemplificare câteva poze în care se văd clar cele spuse mai sus: steaguri medievale în sala Consiliului Judeţean, steagul secuiesc cam peste tot, biroul preşedintelui Consiliului Judeţean cu steagul României la margine şi cel al Ungariei în centru (deşi cel al altui stat nici nu are ce căuta acolo)…
Când s-a sesizat fostul prefect asupra acestor nereguli? Sau chiar ne crede proşti şi orbi?
Ca o concluzie, sub masca asta a legalităţii, de fapt fostul prefect a produs practic un act de discriminare, judecând cu dublă măsură în cazul localităţii româneşti Topliţa şi în cazurile celelalte enumerate mai sus.
Aşteptăm de la actuala reprezentare a Guvernului în teritoriu să ordone intrarea în legalitate a tuturor celor care se fac vinovaţi de nerespectarea legii, de batjocorirea simbolurilor naţionale sau de arborarea de steaguri şi simboluriilegale.

Sursa: Informația Harghitei

Tweet