
Fobia faţă de români
“La recensământ m-au întrebat ce naţionalitate am? Le-am răspuns: român. M-au întrebat – cum român? şi a notat cu un creion, ca ulterior să se poată de făcut modificări. I-am zis: nu, doamnă, cu pixul însemnaţi, pentru că e uşor de şters român şi de scris bulgar”, spune Nicolay Marinov Patchev, membru al Uniunii Scriitorilor Liberi din Bulgaria.
Ivo Gheorghiev, preşedintele Uniunii Etnicilor Români din Bulgaria – AVE, afirmă că în Bulgaria există o fobie faţă de români, mai ales faţă de termenul de – român. “Se duce o politică de deznaţionalizare şi în special chestia cu “vlahii” e băgată aşa cum este introdus în mod intenţionat şi termenul de “moldoveni şi limbă moldovenească” în R. Moldova. Acum nu ştiu R. Moldova ce orientare are, dar aici, noi toţi suntem români sută la sută. Numai că unii se recunosc ca fiind români. Alţii, sub influenţa unor structuri de stat şi în special cu susţinerea unor organizaţii antiromâneşti, se denumesc vlahi”. Reprezentantul românilor din Bulgaria a mai spus că se creează această confuzie între român şi “vlah” pentru că se vrea neamul dezbinat, să nu fie uniţi toţi sub denumirea de român.
Sofia. Diplomaţie de faţadă
Guvernul de la Sofia îi lipseşte pe români de dreptul de a învăţa în limba maternă. Astăzi, în Bulgaria mai există o singură şcoală românească. În anul 1999 Liceul “Mihai Eminescu” de la Sofia şi-a reluat activitatea după o întrerupere de 51 de ani. Această instituţie de învăţământ românesc, care funcţionează mai mult pe bază de reciprocitate între statul bulgar şi român, este un «liceu de faţadă”, susţin mai mulţi români din Bulgaria. “Liceul a fost deschis la Sofia, acolo unde sunt 100 de români, în loc să fie amplasat în regiunea Vidinului, unde este o masă compactă de români, în număr de 50 de mii”.
Pe 13 iulie curent am efectuat o vizită la liceul românesc din Sofia. Sediul se află în aceeaşi clădire cu o şcoală bulgară. Astfel, din cele patru etaje ale instituţiei, liceul românesc activează pe un singur etaj. La etajul 4. Am încercat să discut cu directoarea liceului, care mi-a răspuns în limba bulgară că am nevoie de permisiunea Inspectoratului şcolar de la Sofia pentru a purta orice discuţie cu ea.
Nicolay Marinov Patchev, din oraşul Kozloduy, profesor de limba română, spune că la liceul “Mihai Eminescu” din Sofia se duc mai mult copii bulgari care vor să înveţe cât de cât limba română, ca ulterior, să obţină o bursă de studii în România. “Locul acestui liceu trebuie să fie în regiunea Vidin. Acolo se află cuibul românismului din Bulgaria. şi aşa am avea posibilitatea să trimitem la un liceu românesc şi copii din satele mai îndepărtate, unde nu există nici o şcoală românească”.
"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc
„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell