Peste câteva zile sperăm că se va consfinti aparitia unui nou partid, Partidul Nationalist! Să fie cu noroc!
Denumirea unui nou partid este totdeauna un subiect de discutii, poate chiar primul comentariu care se face: numele purtat de nou născutul partid este sau nu potrivit?
Pentru mine, hic et nunc, este un prilej, cred eu potrivit, să mai spun o dată povestea post-decembristă a cuvîntului nationalist.
Încep prin a consemna ciudătenia unei coincidente, pe care am observat-o la câtiva ani după ce s-a produs: am scris sute de articole, mai ales după 1990. Nu mi s-a întâmplat însă decât o singură dată să scriu două texte cu acelasi titlu. Texte diferite…
Cărora, fără să-mi dau seama, le-am dat acelasi titlu: Sunt nationalist! Coincidenta nu se opreste aici: unul dintre texte a fost ultimul text publicat de mine înainte de decembrie 1989. Și anume, l-am publicat în revista regretatului Iosif Constantin Drăgan, „Europa si Neamul Românesc”, cam prin toamna lui 1989… Am însotit textul meu de un text
al lui Grigore Vieru, o poezie, bine cunoscuta poezie cu titlu identic: Sunt nationalist!
După decembrie 1989, cam prin februarie-martie 1990, am publicat primul meu text postdecembrist, intitulat Sunt nationalist!… L-am publicat în revista scoasă de Marcel Petrisor, „Veghea”, reluat si de Mihai Cârciog în al său „Expres”. La data când am scris acest articol nu mi-am dat seama de potriveală. I-am pus titlul respectiv sub imboldul unui sentiment foarte net: a fi nationalist mi s-a părut optiunea cea mai sigură care nu te expune rătăcirii pe coclaurii politicii. A fi nationalist, atât în vara lui 1989, cât si în primăvara anului următor, în conditii politice net diferite, mi s-a părut a fi pozitia cea mai corectă pentru tînărul, relativ tînărul care eram atunci… Pozitia aceasta o am si acum! Am avut-o dintotdeauna.
Cred că abia în al doilea articol am consemnat distinctia lămuritoare pe care o făcea Petre Țutea, deosebind între patriotism si nationalism. Zicea cam asa diafanul auslu:
să fii patriot este o obligatie pe care o atrage conditia de cetăten. Este o chestiune de normalitate si de bun simt să fii patriot, să tii cu ai tăi, cei printre care trăiesti. Patriotul, ca ins normal, este o persoană capabilă, dar si datoare să-si dea viata pentru tară, pentru neam, pentru Patrie! Pe această îndatorire se întemeiază si serviciul militar obligatoriu. Jurămîntul depus în fata drapelului te face oricând disponibil pentru sacrificiul suprem! Dar, nota bene!, numai pe durata serviciului militar!…
Integral pe Necenzurat.ro