Eva Iova

În urma recentei vizite a lui Traian Băsescu în Ungaria două cuvinte au tulburat opinia publică maghiară: „niciodată” şi „Şaguna”. Primul s-a referit la autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc.

Fiind întrebat de un ziarist de la Budapesta despre posibilitatea şi termenul acesteia, Traian Băsescu a spus: „Referitor la termen, vi-l pot da: este «niciodată», pentru că România este definită ca stat naţional unitar şi suveran”. Tot un ziarist (care este în acelaşi timp şi preot ortodox român în Ungaria) l-a întrebat pe şeful statului român la Jula, când crede că se va putea amplasa statuia mitropolitului Andrei Şaguna la Jula. Răspunsul a fost: „Este puţin delicat să îi refuzi dreptul de a avea o statuie mai ales că reprezintă un neam care a contribuit inclusiv la libertatea de astăzi a Ungariei. Fără brutalitate, statul român va sprijini comunitatea românească pentru ca statuia să poată fi instalată.

Rămâne un obiectiv pe care, cu toată delicateţea, îl vom susţine în orice întâlnire. Andrei Şaguna este o personalitate a culturii româneşti”, a spus Băsescu. Iată două răspunsuri categorice, care i-au scos din sărite pe ungurii care vor „dreptate” şi drepturi pentru ungurii din România, dar NU vor aceleaşi lucruri pentru românii din Ungaria. Nu vom intra în detalierea rostului sau nerostului autonomiei teritoriale a secuilor, pentru că suntem de părere că aceasta este o problemă internă a României pe care dacă vrea o susţine, dacă nu, o refuză.

Se ştie că România nu acceptă drepturile colective ale minorităţilor şi ideea de autonomie teritorială. Este, însă, de-a dreptul de neînţeles cum de se poate bloca amplasarea unei statui asupra căreia cele două guverne, de la Bucureşti şi Budapesta, s-au înţeles deja de aproape un an şi jumătate. Cu cât se trage mai mult de timp, dintr-o parte sau dintr-alta, cu atât sentimentele naţionaliştilor radicali maghiari vor fi tot mai dure.

„Jobbik” din judeţul Bichiş a transmis primul avertisment imediat după plecarea lui Traian Băsescu din Jula. Avertizează că va lua decizii „radicale” dacă se va amplasa la Jula statuia mitropolitului ortodox Andrei Şaguna: „Partidul nostru susţine şi pe mai departe că statuia unui episcop anti-maghiar este nedorită în Jula. Preşedintele român nu ar trebui să se amestece în problema statuii Şaguna, deoarece aceasta este exclusiv problema cetăţenilor maghiari. În caz că procesul amplasării statuii va evolua şi cu un singur centimetru, Jobbik va face paşi radicali.” Samu Tamás Gergõ, preşedintele „Jobbik”-ului din judeţul Bichiş nu se sfiieşte să dea şi sfaturi preşedintelui României: „Deoarece vizita preşedintelui român nu a avut nici un rost, şi pentru că a generat doar noi manifestări ale şovinismului român, Băsescu făcea mai bine dacă rămânea acasă.”

S-a speriat oare cineva văzând aceste declaraţii de avertizare ale extremiştilor maghiari? Probabil da, şi anume cei care amână aşezarea statuii lui Şaguna, al cărui bicentenar a şi trecut de când noi tot ezităm. Pentru că, de fapt, în afară de comunicate şi avertismente, ce altceva au făcut extremiştii maghiari? Nimic. Iar pentru că în lumea de azi orice cauţi, pe internet sigur găseşti, aşa i-am găsit şi noi pe conducătorii „Jobbik”-ului din Jula şi din judeţ, care sunt doar nişte tineri de abia 20 de ani, care se joacă de-a războinicii.

Două concluzii tragem noi din acest lucru. Tinerii de azi din Ungaria în majoritate sunt extremişti, sentimente pe care nu le aduc din familii, pentru că uneori ei chiar au rădăcini române sau germane sau slovace, ci din învăţământ, din şcoli. Învăţământul din Ungaria cuprinde, în general, multe elemente de naţionalism, de la orele de istorie până la sărbătorirea în exces a „momentelor tragice” ale trecutului poporului maghiar. Acestea produc sentimente de ură, de duşmănie în gândirea tinerilor faţă de toţi cei care pe parcursul istoriei au luptat vreodată contra ungurilor, pentru propria libertate. Şi care, totuşi, n-au fost puţini.

(Editorialul din numarul 7 al Evei Iova, redactor şef al Foii româneşti din Ungaria.)