Se ridică Maramureşu’ pentru Ion Şiugariu: Bătu-v-ar Dumnezeu să vă bată! Articolul pentru care a fost condamnat la moarte civilă poetul erou-martir: „Destin catedralic”

August 27, 2015 •istorie •Views: 3465

ION ŞIUGARIU, legionar

de Graiul Maramureşului

Noi, creştinii am învăţat şi învăţăm că Domnul Dumnezeu, Creatorul nostru şi al Universului, ne-a făcut liberi, învăţându-ne ce e bine şi ce e rău şi dându-ne conştiinţă şi voinţă liberă să ne alegem singuri calea vieţii noastre, fără să ne constrângă şi mai ales fără să ne impună să mergem pe calea Lui, care este cea bună şi cea adevărată, pentru folosul nostru individual şi al societăţii. Adică Dumnezeu, Domnul şi Creatorul meu, îmi arată, îmi spune, dar îmi lasă mie libertatea de-a decide ce fac sau ce voi face eu cu viaţa mea, pe care El mi-a dăruit-o. În antiteză cu puterea Divină, vii tu, pe lângă puterea Divină, „un nime’n drum” fie că’i fi Lenin, sau Hitler, sau Stalin, sau Ceauşu’ nostru să’mi impui ce să fiu şi pe ce drum să merg cu sufletul meu! Cu ce drept? Căci dacă are cineva drept asupra deciziilor şi a vieţii mele atunci, în afară de Creator, este singura mama mea, care nu mi-a dat viaţa, ci doar mi-a transmis-o de la Dumnezeu dată.

Singură ea, care m’a vegheat şi m’a crescut, are ceva de spus privind viaţa mea, în rest doar eu singur decid asupra conştiinţei mele în faţa mea şi în faţa lui Dumnezeu, asta fie că vreau fie că nu, în rest, nimeni! Atunci cum vii tu, politician, oricine şi care ai fi, care doar pentru că şezi pe un alt scaun decât şed eu, să mă iei la răspundere, că ce politică fac, că pe cine „servesc” şi toată tărăşenia melodiei otrăvite. Cu ce drept şi mai ales de la cine comanda ca să mă iei pe mine în răspăr?

Dacă ţara asta şi poporul acesta a avut şi are un Eminescu, pe care voi, care nu vă puteţi ridica nici până la călcâiul „poetului fără pereche”, aţi avut şi aveţi neruşinarea să’l terfeliţi, am avut şi avem un Ion Şiugariu, poet, critic literar, eseist şi ziarist de o cultură enciclopedică, cum voi nu aveţi nici unul, nici în unghia cea mică, din „scriitorii” români postdecembrişti „traduşi” la Galimard. Cu ce drept îl faceţi pe Eminescu „cadavrul nostru din debara” şi cu ce drept şi de la cine putere veniţi voi să’l acuzaţi pe Şiugariu, făcându’l voi pe el ruşinea ţării că a fost legionar!? Pe acest om de litere, curat ca un crin, în conştiinţa şi viaţa lui, în opera dar mai ales în jertfa lui, veniţi voi în cârdăşie cu „Guvernul României” să’l dărâmaţi de pe soclu? Lelea Mărie ar zice: „nu vă temeţi că v’a bate Dumnezău”?! Nu, nu vă temeţi. Şi ce dacă a „fost” legionar? N’avea voie, după dreptul Divin să’şi aleagă filosofia după „gustul” său? Doar că poetul-erou Ion Şiugariu n’a fost legionar! Citiţi’i toată opera şi nu umblaţi cu vopseli, după culoarea politică mafiotă, murdară care vă plăteşte, ci după ADEVĂRUL divin, care nu moare! A simpatizat cu legionarii? Nici măcar atât. Că l-a preocupat, l-a interesat „mersul” mişcării? Nu era normal. Căci doar era om şi încă intelectual „de mare clasă” ce nu trăia în turnul de fildeş, ci în societatea de care aparţinea. Aşa că, dragi tovarăşi, nu vă dezminţiţi de termenul de cripto şi neo-comunişti după care vă ascundeţi, făcând din nou Ţara (de care mult vă doare) de ruşine internaţională, pentru că aţi fost sau sunteţi călcaţi pe bătătură, ca şi mai de mult, cu Nobelul lui Eliade sau Goncourt-ul lui Vintilă Horia. (Teresia Bolchiş TĂTARU)

Ion Şiugariu, de la erou la proscris?

de Gheorghe Pârja

Cînd am scris, în urmă cu puţin timp, că Legea 217/2015 (Legea Antonescu) promulgată de preşedintele Iohannis este o mare încîlceală şi loveşte în cultura română am avut parte şi de reproşuri nu numai de discuţii lămuritoare. Iată că efectul ei a ajuns în Maramureş. Mai repede decît mă aşteptam. Pe 28 august Primăria din Brezno (Slovacia) dorea, cu ocazia Zilei insurecţiei slovace să dea numele unui pod Ion Şiugariu. Locul unde a murit la 1 februarie 1945 poetul-erou din Băiţa Băii Mari. Aflu din presa de duminică (Cotidianul) că Ambasada României din Slovacia nu este de acord deoarece este considerat fascist. Am rămas siderat mai ales că ştiu de cîteva decenii opera dar şi biografia poetului. Reamintim că  poetul s-a născut la Băiţa (Tăuţii Măgherăuş) şi a murit pe front luptînd împotriva fascismului.

Primăria din Brezno s-a gîndit, în semn de recunoştinţă, podul pe care a murit să poarte numele lui Şiugariu iar în vecinătate să fie pusă o placă de aducere aminte. S-au făcut demersurile necesare. Primăria din Brezno s-a adresat Ambasadei României care se arată onorată să comemoreze sacrificiul eroului român. Care a luptat pentru eliberarea Slovaciei de sub jugul fascist. La care Ambasada răspunde că îşi exprimă rezerva faţă de această iniţiativă deoarece poetul erou este asociat cu “mişcarea fascistă”, de fapt legionară, asociată cu crimele de război. Autorităţile slovace insistă. Ambasada răspunde din nou într-un chip jignitor: “Căutaţi alt soldat mort acolo şi daţi podului numele acestuia”. Un oarecare Radu Coantă, secretar doi al Ambasadei României este autorul acestui răspuns greu de închipuit. Primăria din Brezno nu se lasă. Scrie Primăriei din Tăuţii Măgherăuş cerînd informaţii care să infirme faptul că Ion Şiugariu era făcut “fascist” iar slovacii îl consideră eroul lor. Un poliţist din grupul de voluntari care pregătesc ceremonia din 28 august scrie Primăriei din Tăuţii Măgherăuş: “Vă salut. Îmi pare foarte rău de ceea ce se întîmplă. Îl voi cinsti întotdeauna pe Şiugariu şi pe toţi soldaţii români. El a luptat şi a murit pentru libertatea noastră. Acest adevăr nu-l va schimba nimeni. Prin sîngele său a demonstrat ce gîndeşte şi unde aparţine. Nu ne-a putut da mai mult decît ne-a dat. Îmi pare foarte rău, dar informaţia a venit din partea ambasadei române. Ne-a întristat foarte mult acest fapt. Toate lucrurile au fost pregătite, ne ocupăm de ultimele detalii. Sînt sigur că totul se va clarifica iar numele Şiugariu va fi curăţat.” Semnează poliţistul Lubos. (Dialogul dintre Primăria din Brezno şi Primăria din Tăuţii Măgherăuş ne-a fost confirmat de doamna Angela Micle, directoarea Casei Orăşeneşti).

Să mergem mai departe. Motivul pentru care Şiugariu este considerat “fascist” de Ambasada României din Slovacia este tocmai Legea 217/2015 care condamnă, de fapt, genocidul şi crimele de război. Acolo scrie limpede că se interzice: “promovarea cultului persoanelor vinovate (în urma unor hotărîri judecătoreşti definitive date de tribunale naţionale sau internaţionale) de crime de război, crime împotriva umanităţii şi genocid”. Singurul argument care a stat la baza acuzaţiei suprarealiste reprezintă faptul că a fost funcţionar al Statului în timpul guvernului Antonescu. Avea simpatii legionare rezultate dintr-un articol publicat în 1940. Nu a făcut parte din partid. Cînd a fost să-şi apere ţara a ales Armata Română. Mă întreb şi eu alături de Ion Spânu: nici sacrificiul suprem pe cre l-a dat împotriva fascismului nu poate să-i aducă iertarea pentru o frîntură din gîndirea de tinereţe? Nu are nici o sentinţă! Eu am păcătuit? Am scris despre Şiugariu. Confratele Ştefan Bellu a publicat prima monografie a lui Şiugariu. Cu argumente şi documente. Şi am fost la mormîntul lui de la Zvolen. Din cimitirul ostaşilor români. Mă întristez.

O lege confuză, cu aripi de pasăre neagră pluteşte în văzduh. Un şarpe veninos s-a insinuat în societatea românească. Parcă era prea multă linişte. Legea trebuie urgent recitită. Abrogată. Fac apel la parlamentarii maramureşeni să nu aţipească. Cum au făcut-o. Cum a făcut-o şi preşedintele Iohannis. Prima victimă a Legii 217/2015 este poetul-erou Ion Şiugariu din Maramureş. Şi noi ce facem? Îl omorîm a doua oară pe Ion Şiugariu? Mi se pare cutremurător! Ca după şapte decenii, din erou prin moarte să devină un proscris. Fac apel la luciditate! Cred că Legea nu se referă la Ion Şiugariu. Poluarea a venit din partea unor funcţionari speriaţi, lipsiţi de cultură. Mai ales de bruma de diplomaţie. Ion Şiugariu nu este un pericol pentru conştiinţa mea. Se pare că analiza istoriei nu este făcută. Realitatea prezentă trebuie să ne îndemne la spunerea răspicată a adevărului. Am mai spus, că dezaprob orice extremism. Dar Legea trebuie urgent regîndită!

Integral pe Ziariști Online

FOTO: Casa Memorială “Ion Şiugariu”, ziaristionline.ro

Tags: , , , , ,

Voi ce părere aveți? Aștept comentariile voastre.

DISCLAIMER Atenție! Postați pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiți aici regulamentul: Termeni legali și Condiții

3 Responses to Se ridică Maramureşu’ pentru Ion Şiugariu: Bătu-v-ar Dumnezeu să vă bată! Articolul pentru care a fost condamnat la moarte civilă poetul erou-martir: „Destin catedralic”

  1. […] 28 august primăria din Brezna, Slovacia, a vrut să numească un pod cu numele soldatului român Ion Şiugariu, drept pentru care a contactat ambasada României, care pe motiv că acesta a fost legionar, şi a […]

  2. Herciu Mihai says:

    http://www.petitieonline.com/sunt_impotriva_finantarii_din_banii_mei_a_institutului_elie_wiesel
    Distribuiti si semnati cat mai multi petitia,pentru a le arata ca nu acceptam sa fim calcati in picioare la noi acasa si pe banii nostri.

  3. Aduceti’i aminte lui Iohannis ca vine votul din nou…
    De ce3 sa nu votam cu Noua Dreapta?

Leave a Reply to Opinia » Ion Şiugariu, prima victimă a legii antiromâneşti ce ne interzice să ne promovăm valorile! Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Send this to a friend
Salutare! Cred că asta te-ar putea interesa: "Se ridică Maramureşu’ pentru Ion Şiugariu: Bătu-v-ar Dumnezeu să vă bată! Articolul pentru care a fost condamnat la moarte civilă poetul erou-martir: „Destin catedralic”"! Acesta este linkul: https://www.dantanasa.ro/se-ridica-maramuresu-pentru-ion-siugariu-batu-v-ar-dumnezeu-sa-va-bata-articolul-pentru-care-a-fost-condamnat-la-moarte-civila-poetul-erou-martir-destin-catedralic/