
Sărbătoarea extremiştilor
Vrajba şi-a pus amprenta pe sărbătoarea naţională a României. Susţinătorii candidaţilor la prezidenţiale s-au confruntat în mai multe puncte ale ţării. La Sfântu Gheorghe, tineri români şi maghiari s-au provocat reciproc de-o parte şi de alta a cordonului de jandarmi. Cei care au încercat să creeze dezordine, disensiuni, nu erau localnici, ci persoane venite din zone îndepărtate. A fost înfiorător să vezi, în centrul oraşului Sfântu Gheorghe, tineri urlând sălbatic, care aveau asupra lor drapele roş-galben-albastre. Pământul Secuiesc este pământ românesc! -urlau în timp ce parcurgeau centrul oraşului. Cereau unitate românească şi aveau în mod clar un singur obiectiv, acela de a-i intimida pe maghiarii care trăiesc aici şi de a dovedi că ei sunt mai mulţi şi sunt acasă. A fost înfiorător, ca orice manifestare violentă. Nu au iscat temeri, însă au provocat scârbă şi aversiune. Unii au fost revoltaţi, alţii i-au desconsiderat pe cei care au mărşăluit. Nu au fost mult mai înălţătoare nici imaginea sau comportamentul tinerilor din partea organizaţiei 64 de Comitate (HVIM), sosiţi pentru apărarea onoarei secuieşti. A fost nevoie de prezenţa în număr mare a poliţiştilor şi jandarmilor, pentru a-i apăra pe ocrotitorii maghiari şi români ai onoarei naţionale. Nu a fost plăcut să te plimbi ieri fără rost, prin centrul oraşului Sfântu Gheorghe. Ca maghiar, aveai senzaţia că eşti făcut să pleci din oraşul tău, oraş acaparat prin intermediul lozincilor şi al ideilor străine. Nici românii nu puteau avea sentimente înălţătoare ieri, înainte de masă. Sărbătoarea lor obişnuită, înflăcărată şi alte dăţi de sentimentele naţionale, a fost expropriată acum de o gloată străină zgomotoasă. Lozincile Noii Drepte şi cântecele acesteia au acoperit glasul românilor, care aproape că nu şi-au mai găsit locul în piaţă. Multi dintre românii localnici şi cei veniţi din împrejurimi pentru a sărbători, nu au înţeles cine sunt cei care au mărşăluit zgomotos, ce anume doresc şi cine i-a chemat aici… Este vorba cu siguranţă despre ceva electoral -a declarat o vârstnică. Tinerii războinici ai Noii Drepte nu au aşteptat terminarea festivităţilor, după furia lor nestăvilită de la început, au mai căscat gura, după care şi-au depus coroanele. S-au urcat în autobuze şi au plecat. Intre timp, tinerii maghiari căscau gura puţin mai încolo, în parc, au intonat imnul secuiesc, după care s-au săturat să mai aştepte şi au plecat şi ei. In Sfântu Gheorghe nu s-a întâmplat nimic la 1 decembrie. Nu a izbucnit vreun scandal, nu au fost încăierări sau vărsare de sânge. Extremiştii au sărbătorit şi au arătat cum este atunci când principii periculoase, considerate apuse, ce nu cunosc toleranţa, tropăie prin viaţa noastră, prin oraşul nostru.
Sursa: cotidianul Haromszek, nr. 5847 din 02.12.2009, autor Farkas Reka (Traducere: Centrul European de Studii Covasna-Harghita)
"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc
„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell
florin says:
Anonymous says:
Dan Tanasa says:
Anonymous says:
Dan Tanasa says: