
Eurodeputatul român László Tőkés (PPE/UDMR) a fost propus de grupul Popularilor Europeni să ocupe funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului European, în locul eurodeputatului ungar Pál Schmitt. 
Săptămâna viitoare, la sesiunea plenară a legislativului european de la Strasbourg, Tőkés ar urma să fie anunţat oficial ca vicepreşedinte al PE.
László Tőkés a fost ales europarlamentar pe listele UDMR în cadrul scrutinului din 7 iunie 2009.
Pál Schmitt, vicepreşedinte al Fidesz în perioada 2003-2007 şi eurodeputat din 2004, a devenit recent preşedinte al Parlamentului de la Budapesta. Sursa: AGERPRES
"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc
„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell
Anonymous says:
Marius says: