Emil Racoviţă (n. 15 noiembrie 1868, Iaşi; d. 17 noiembrie 1947) a fost un savant, explorator, speolog şi biolog român, considerat fondatorul biospeologiei (studiul faunei din subteran – peşteri şi pânze freatice de apă). A fost ales academician şi preşedinte al Academiei Române.

Născut la Iaşi, şi-a petrecut copilăria la Şurăneşti, Vaslui. Şi-a început educaţia la Iaşi ca elev al lui Ion Creangă şi mai târziu al lui Grigore Cobălcescu, continuând apoi la liceul „Institutele Unite”. Fostul elev al geologului Grigore Cobălcescu, studiază la Facultatea de Drept din Paris, după dorinţa tatălui său, dar audiază concomitent şi cursurile Şcolii de antropologie. După obţinerea cu succes a licenţei în drept, se înscrie şi la Facultatea de Ştiinţe din Universitatea Sorbona, Paris, după absolvirea căreia (1891) lucrează la laboratoarele Arago în cadrul staţiunii biologice marine de la Banyuls-sur-Mer, unde efectuează o serie de scufundări la adâncimea de 10 m cu un echipament clasic Siebe-Gorman, pentru a studia viaţa subacvatică. Prezintă teza de doctorat în 1896. Emil Racoviţă la Academia Română. Emil Racoviţă la bordul navei Belgica în Antarctica. Emil Racoviţă scafandru la Banyuls-sur-Mer în iarna 1899, foto: Louis Boutan. La vârsta de numai 25 de ani este ales membru al Societăţii zoologice din Franţa. Este recomandat (1897) să participe ca naturalist al Expediţiei antarctice belgiene (1897-1899) la bordul navei Belgica, condusă de Adrien de Gerlache. Această expediţie, care porneşte din Anvers la 10 august 1897, avea un caracter internaţional, pe lângă belgieni, la ea participând şi norvegianul Roald Amundsen ca ofiţer secund, medicul american Frederick Cook, meterologul polonez Antoine Dobrowolski şi geologul Henryk Arctowski. Cu prilejul escalelor făcute în Chile şi pe ţărmurile strâmtorii Magellan, efectuează cercetări complexe şi asupra florei şi faunei. În apropierea Ţării Palmer din Antarctica, expediţionarii descoperă o strâmtoare care a primit numele navei „Belgica” şi câteva insule (una numită de Racoviţă insula Cobălcescu). Expediţia mai înscrie pe harta încă incompletă a Antarcticii şi insula Wiencke şi Ţara lui Danco, după numele celor doi membrii ai expediţiei care au pierit în această călătorie.

În perioada când „Belgica” a fost prizoniera gheţurilor (martie 1898 – februarie 1899) naturalistul expediţiei, împreună cu ceilalţi oameni de ştiinţă, au înteprins numeroase observaţii şi cercetări ştiinţifice. Materialul adunat a constituit obiectul unui număr de 60 volume publicate, reprezentând o contribuţie ştiinţifică mai mare decât a tuturor expediţiilor antarctice anterioare luate la un loc. Savantul român a înteprins un studiu aprofundat asupra vieţii balenelor, pinguinilor şi altor păsări antarctice, care i-a adus o reputaţie bine meritată.
Sursa: Wikipedia