Victorie nesperată a separatiștilor: Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc, ADOPTAT de Camera Deputaților

April 28, 2020 •noaptea minții •Views: 8199

Propunerea legislativă privind Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc a fost adoptată tacit în data de 23 aprilie a.c. de Camera Deputaților.

Citește și ANALIZĂ. Statutul de autonomie al ținutului secuiesc girat de UDMR– război hibrid al Moscovei la adresa României sau simplă miză electorală ungară!?

UDMR-iștii Zsolt-Istvan Biro şi József-György Kulcsar-Terza au depus în luna decembrie a anului trecut, la Camera Deputaţilor, un proiect prin care Ţinutul Secuiesc devine regiune autonomă cu personalitate juridică în României. Limbile maghiară şi română vor fi folosite în instituţiile publice de cetăţenii domiciliaţi în Ţinutul Secuiesc.

Potrivit Mediafax, propunerea legislativă prevede că statutul de regiune autonomă a Ţinutului Secuiesc poate fi desfiinţat numai printr-un referendum organizat în Ţinutul Secuiesc. „Statutul de Autonomie al Ţinutului Secuiesc, adoptat prin lege, se aprobă prin referendum de către cetăţenii Ţinutului Secuiesc”, arată proiectul de lege. Iniţitorii spun că înfiinţarea regiunii autonome este o expresie a indetităţii istorice a zonei şi va asigura egalitatea de şanse a cetăţenilor şi protecţia identităţii naţionale maghiare.

Vezi și EXCLUSIV. Primăria Târgu Secuiesc, sancționată cu 2000 de lei de CNCD pentru discriminarea pe criterii etnice a românilor

Articolul 10 al proiectului privind autonomia Ţinutului Secuiesc prevede că limba maghiară are „acelaşi statut ca şi limba oficială a statului”.

Preşedintele Ţinutului Secuiesc reprezintă regiunea, şi este ales de către cetăţenii Ţinutului Secuiesc, prin vot secret şi direct, pentru o perioadă de 4 ani.

Nicio persoană nu poate îndeplini funcţia de preşedinte al Ţinutului Secuiesc pe o perioadă mai mare de două mandate. Preşedintele Ţinutului are imunitate acordată demnitarilor şi nu poate ocupa funcţii publice sau private.

Pe lângă preşedinte va exista şi un Consiliu Scaunal, format din 33 de consilieri. Acesta este organul deliberativ de autoadministrare al Scaunului.

Propunerea legislativă inițiată de parlamentari UDMR a fost adoptată tacit de Camera Deputaților joi, 23 aprilie a.c., ca urmare a depășirii termenului de 45 de zile, potrivit art.75 alin. (2) teza a III-a din Constituția României. În aceeași zi proiectul a fost înaintat Senatului care este și camera decizională.

Fișa proiectului legislativ poate fi consultată aici.

FOTO: Mediafax

Voi ce părere aveți? Aștept comentariile voastre.

DISCLAIMER Atenție! Postați pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiți aici regulamentul: Termeni legali și Condiții

Tags: , , ,

Voi ce părere aveți? Aștept comentariile voastre.

DISCLAIMER Atenție! Postați pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiți aici regulamentul: Termeni legali și Condiții

114 Responses to Victorie nesperată a separatiștilor: Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc, ADOPTAT de Camera Deputaților

  1. MANU says:

    “Spre sfârşitul dinastiei Chi’în, Mo Tun, din tribul
    Hsiung Nu, s-a instalat la putere pentru prima dată. Cei din
    tribul Hu din răsărit erau puternici şi au trimis soli pentru a
    parlamenta. Aceştia au spus: “Vrem să cumpărăm calul de
    o mie de li al lui T’ou Ma”. Mo Tun îşi consultă consilierii,
    care au strigat într-un glas: “Calul de o mie de li!! Lucrul cel
    mai preţios din ţară! Să nu li se dea!». Mo Tun răspunse:
    “Pentru ce să refuzi un cal unui vecin?”. Şi el trimise calul.19
    Puţin după aceea, cei din tribul Hu din răsărit trimiseră
    soli, care au spus: “Vrem pe una din prinţesele hanului”. Mo
    Tun ceru avizul miniştrilor săi: Toţi strigară furioşi: “Hu din
    răsărit sunt cinci! Acum am ajuns să ne ceară o prinţesă! Vă
    implorăm să-i atacaţi!” Mo Tun zise: “Cum am putea refuza o femeie
    unui vecin?.” Şi le dădu femeia.
    «Puţin după aceea, cei din tribul Hu din răsărit au revenit şi au spus: “Aveţi o mie de li de pământ nefolosit pe
    care îl vrem noi”. Mo Tun îşi consultă consilierii. Unii au spus
    că ar fi rezonabil să se cedeze pământul, alţii că nu. Mo Tun
    se mânie şi zise: “Pământul este temelia statului. Cum am
    putea să-l dăm?” Toţi cei care îl sfătuiseră să se dea
    pământul au fost decapitaţi.” Sunt Tzu – Arta Războiului

  2. popcorn13 says:

    “Felicitări” îmbuibaților. Au făcut posibil crearea unui stat în stat. Să vezi acum bătălii în zonă. Noi suntem “carantinați”, iar ei, parlamentarii de carton își fac mendrele. RUȘINEEEE…

  3. Ana says:

    Ciolacuuuu .¡!!!!? … Alllloooooo , alloooo ??? !!! Chiar dormi sau faci jocul altora ???

  4. Este foarte evident ca Marcel Ciolacu .presedinte PSD si al camerei deputatilora jucat pentru UDMR.in ceea ce priveste cererea de autonomie maghiara a celor 3 judete.de catre parlamentarii maghiari.Poarta deci 70%responsanilitatea nedezbaterii acestei cereri in timp de 45 zile.ceea ce a dus la obtinerea aprobarii in Camera Deputatilor.Nu o poate da la intorsatura in niciun fel.sa zica ca si Veorica ,ca mai bine sa taca.decat sa spuna prostii.Bag seama ca a vandut meciul.ca Veorica la prezidentiale.turul 2(il parafrazez pe ziaristul Cristoiu).

  5. Adi says:

    Sunt tare curios ce spune acuma CCR și președintele când va trebui sa promulge.

  6. MIMI says:

    RUSINE celor care au votat autonomia !!!! Trebuie santionati PENAL SI INDEPARTATI DIN PARLAMENT !!

  7. Pop Ion says:

    Evident ca parlamentarii miticizati habar nu au de importanta oricărui document legat de pretențiile ungurilor. De mult trebuia ca orice astfel de inițiativa trebuia sa se soldeze cu tragerea la răspundere penală a inițiatorilor unor astfel de demersuri antiromânești.

  8. Bianca says:

    Deci numai in Romania poti sa vezi atat de multa prostie, nu cred ca am fi in stare sa ne vindem tara, ne apartine, sper ca cei care au facut asta sa fie pedepsiti si sa mearga in Ungaria daca le place asa de mult sa ne lase tara in pace !!!!

  9. Ion niculae says:

    Prosti ca in tara noastra România nu găsesti in tot globul pămîntesc.Maghiari autonomie rusine sa va fie parlamentari ingusti la minte.

    • ciprian says:

      Sunt interese ascunse Ioane..hai sa nu ne mai jignim ,ca asa s-a ajuns aici. Toti cantatorii si actorii de “seama” , “demnitarii” si comedianii ,isoricii etc ,ne-au prostit sa ironizam tot ce-i in tara asta ,eroiii ,istoria ,credinta si uite la ce instrainare de patriotism am ajuns. Hai sa renuntam la asta.
      Multumesc!

  10. Dan says:

    Putem să-i spunem “noaptea cuțitelor lungi”! Asta aduce neputința sau nepăsarea “aleșilor”… Având în vedere situația actuală sa se prelungească orice termen pentru inițiative sau propuneri legislative. Au speculat această lacună. Rușine deputaților pentru lipsa reacțiilor!

    • Galan Doru says:

      R U S I N E!
      TRADATORI DE NEAM SI TARA…
      Probabil, înaintașii noștri se răsucesc în mormânt.
      Dacă NOI / ROMÂNII vor înghiți (si) această galusca, inseamna ca NU NE IUBIM TARA SI URMAȘII!

    • Alin B. says:

      Dușmanii nu dorm.Nici cei externi,nici internii..Rassia v’putina Ne stiu ca suntem superficiali si neatenți,si profita.Si joaca in echip, să ne anihileze..Noroc ca Am nu doarme… Vegheaza,rumane,altfel îți fură dușmanul si chiloții,si nevasta,si pământul.A
      stia nu se joaca,synt extrem de organizați si brutali.Oare de ce îmi vine Aita Seaca un gând?!?!😠

      • Vremelnicul says:

        Ce naiba ai Alin b, nici dupa 70 ani de la plecarea sovieticilor inca nu te-ai vindecat. Asta cu vin rusii e boala grea, si multa prostie in cap.
        Mai bine uitate in vest ca de acolo iti vine cipul si inchinarea la antihrist.

  11. Liliana Panait says:

    Moment în care PSD își poate dovedi bună credință și respinge în Senat.. Altfel nu mai au cum sa justifice măgăriile pe care le fac….

  12. Cheovari says:

    Asta e o provocare la adresa Constituției României și este total constituțională, așa se vor ridica și ” sașii ” că le trebuie autonomia Sibiului s.a.m.d.
    Cum Wernerica gîndește si citește mult sper să adopte aceeasi poziție față de acest proiect. România este un stat NAȚIONAL, UNITAR, INDIVIZIBIL.

  13. Ioan says:

    Eu as considera acesta un motiv major ca Presedintele Romaniei sa poata dizolva Parlamentul in situatia in care se adopta astfel de legi care aduc atingere integritatii teritoriale si suveranitatea Romaniei, discriminarea romanilor din aceste tinuturi .O mare prostie umflata care va trece ca si coronavirus !

    • Grigore Georgeta says:

      Eu nu am incredere in Iohannis nicio clipă! Ieșirea lui a fost motivată 100% electoral ! El nu iubește România și românii !

  14. Georgescu says:

    Culmea, Consiliul legislativ a dat un aviz negativ, Comisia de administrație a transmis spre plen un raport negativ. Inițiativa trebuia doar pusă pe ordinea de zi și adoptat raportul comisiei. O formalitate. De ce nu a fost pusa pe ordinea de zi în termen? Din ordinul cui a fost ținută la sertar?

    • Dan Tanasa says:

      Bună întrebare. Cine conduce Camera Deputaților?

      • Geo says:

        Dan Tănase, pe fruntea ta scrie ipocrit….

        • Vremelnicul says:

          Dan Tanase, oare nu se intelege. Asa se castiga timp mult cu bani gramada pe salarii si concedii mimand.
          Oare aceasta autonomie de 30/de ani daca alesii erau patrioti intr-o ora se incheia babilonia si apoi cei responsabili trimisi la ogor.
          Ti se pare ca in tara sau eu(ropa) se mai propun legi pentru binele cetateanului? Vei imatrani asteptand acel bine si cand esti devenit batran vei intra automat la casare.

  15. Tara moare si baba se scarpina la ce m-ai are …..!!!.Oare de m-ai sîntem în ue dacă tot ne facem țări si țărișoarei, e libertate de miscare si vorbire ,poate o cale ar fi sa emigreze băieți ăștia ca se poate la Ungaria! Ce fel de autonomie se dorește a cui ambitie e,,unguri sint si in tarile vecine dar acolo nu vor autonomie. Poate o explicație cu ce implică asta vizavi de unguri dar si de români ,pentru mine e o enigma ….???

  16. Balaceanu says:

    Asta se intimpla cînd in România se permite accesul atîtor partide gen UDMR .

  17. andrw says:

    nu vedeti acest joc parlamentarist,unu aproba tacit iar altul este decizional si nu-l aproba.E practica veche.

    • Dan Tanasa says:

      Dar rușinea adoptării la Cameră a acestui proiect rămâne.

      • Alin B. says:

        Dușmanii nu dorm.Nici noi nu avem voie, să dormim,daca vrem să mai existăm in tara noastră . Trebuie dat de la început un semnal țâțe,ca nu ne jucam cu Transilvania Ori,jegurile de parlamentari tcmai semnalizează ca se joacă

  18. Gabriel says:

    Presedintele, guvernele peneliste si PNL erau ocupati toti cu alegerile anticipate. Romanii au ce si-au dorit.

  19. Gabriel says:

    PAS CU PAS spre independenta Transilvaniei. Asta a fost alegerea poporului in lunile mai si noiembrie 2019. Foarte bine!

  20. John says:

    Acest act de trădare națională inițiat de o organizație nelegală confirmă ceea ce spunea un mare patriot al neamului românesc!

  21. Lucian Dascalescu says:

    Domnu Tanasa, esti in rand cu Funar si Vadim…, pata rosie si propagandista… nu meriti mai mult timp.

  22. Maria Nedelcu says:

    Maaaaaaaaaaaaaaare RUSINE Nationala!!! Avem NUMAI TRADATORI “in frunte”, pusi drept paznici, vai de noi, acum cu adevarat din ce in ce mai multi il vom plange pe saracul Ceausescu care nu are liniste nici in mormant!

    • Alin B. says:

      Săracul matale a condus tara asta ca pe o fermă personala de porci.ghici cine era porcul,si cine măcelarul.

  23. mihI PUIU says:

    1.dIN PARTEA PARLAMENTULUI…O RUSINE NATIONALA la …ce sa te astepti????. Deci,Romanii vor desfiintarea tarii. Vrasazica in acest sens urmeaza a fi dotate trupele secuisto-hortiste cu mitraliere kalashnikov,cu rakete hipersonice rusesti,…si tancuri Abram americane.
    2. Sa fie anketati de urgenta membrii camerei deputatilor ,pt Inalta Tradare . Sheful c. d. sa fie arestat preventiv si evident inlocuit cu unul patriot.
    3. Cer de urgenta desfiintarea partidului de SHANTAJ…UDMR,al carui scop este DESTRAMAREA TARII.. 4. SRI-u de urgenta sa analizeze posibilitatea reala a dotarii cu armament de razboi al tinutului secuiesc , plin de spioni maghiari. 5. De urgenta sa se inkida granitele cu dusmanul #1 al tarii,resp. hungry. 6. . Sa fie declarata stare de urgenta zona secuilor,dar si a frontierelor de vest. ^. SRI-u sa analizeze in ce masura orban ugurul este implicat in aceasta miscare de destramare a tarii noastre. Johansyss sa fie urmarit cu atentie asupra evitarii INTENTIONATE a acestui subiect de maxima urgenta. TRUPELE Romane din perimetrul celor razvratiti sa fie in stare de alerta.

    • Alin B. says:

      Sigurantistii să-și facă treaba.Pana acum și-au facut-o,pentru ca daca nu și-o făceau,aveam probleme.Trebuie gândit cum izolăm si stingem focarul,pe termen lung

  24. Noro says:

    Asta inseamna UE. UE nu e interesata de state nationale componente, ci de o mocirla pe care sa o guverneze cum vrea. V-a cumparat cu bani ca pe caini. Va faceti ca nu vedeti? Asta meritam !!

  25. Un secui says:

    Ioi Dane… dar dacă secuii vor ceva tu automat sari și zici că-i rușine. Băi tati, așa e în democrație. Te doare când vezi inscripții maghiare și steaguri secuiești, dar place sau nu, trăim aici și vom trăi aic în continuare. 🙂

    • Dan Tanasa says:

      :)))))

    • Alin B. says:

      Ce bine ca Ungaria a li hidat( asimilat) prin presiune si a.enintare minoritățile! Acum,ca e democrație,nu .ai e minoritate să ceară ceva!!! Ce convenabil! Între Tisa sk graniță au fost 200.000 rumâni pe la 1800.Und sunt azi!?! Îți spun: sunt ungurizati! Doar cei 10% ,dintre ei câte au fost ortodocși au rămas..si ăia prigoniți.Voi să nu dați la nime lecții de tratat minoritățile.Asa de bine le-ați tratat,cs au pierit.

    • IANCU says:

      Conform recensamantului din 1992, in Romania mai existau 500 de secui; in 2002 vro 300 . Ii conduce domnul Borbely din Cristur.
      IN ASA ZISA SECUIME ADEVARATII SECUI(care mai au inca constiinta secuiasca) SUNT TOTAL LIPSITI DE DREPTURI SI BUMBACITI DE MARKO BELLO(UDMR) si de unguri.Astazi sub porecla de”secui “, sunt alde Csojocar, Columbar, Vakar si alti romani,sasi, secui desnationalizati care vorbesc ungureste.

  26. Ni says:

    Măi lacomilor ,stați în banca voastră.

  27. Nicolae Potoroaca says:

    De neconceput cum trădează neamul romanesc jigodiile , ve ti plăti voi o dată pentru totdeauna!!!

  28. Dan says:

    Acum pe bune, ce naiba.. În țara asta persoane publice care să lupte pentru poporul asta nu vezi..noroc cu Dan Tănasă care se implică și își ia toți idioții pe cap. Dane pe tine te ține și mintea și voința mai apari și tu pe la tv cu niște reportaje din astea calde că ne duce dracu pe toți dormind si uitandu-ne la puterea dragostei.

  29. Lia says:

    Este inceputul lucrurilor ce se fac in timp ce ne tin izolati, inchisi si ne prostesc cu PANDEMIA , mate rusine pt neam so tara.
    Unde esti tu Tepes doamne , cca punand mana pe ei………
    Asreptati linistiti la tv sa , si mai tarziu vom plange amar,…degeaba.
    Desteapta te romane……

  30. Claudia Chita says:

    Acesti tradatori de neam,sa plece! Este ceva inadmisibil! In curand nu va m-ai ramane nimic din tarisoara noastra!

  31. roland roland says:

    Nu se poate ,decat in conditii expres prevazute de lege !

  32. istrate ion says:

    O porcarie de stire.Camera decizionala este Adunarea Deputatilor nu Senatul.Deja cred ca este manipulare josnica.

  33. Da n says:

    Ne-am nenorocit. Parlament plin de trădători. In 3 ani se muta granițele pe Carpați. Românii vor tăcea și vor dormii ca așa avem și Imnul. Suntem generatia impotenta ne vor blestema copi

  34. Suntem ai nimanui says:

    Se rasucesc stramosii nostri in mormant, au luptat mii de ani pentru ca poprul Roman sa aiba o tara libera, bogata, frumoasa iar noi ne batem joc de tot ce ne-au lasat. 😞

  35. Mirela says:

    Oare chiar am votat doar trădători de țară, oare acolo chiar nimeni nu mai gândește? Cum să treacă așa ceva? Ce păzesc instituțiile? SRI doarme?

  36. Elena says:

    Aceasta tara nu mai are eroi patrioti??? Stam si ne uitam cum ne prostesc pe fata si legal!

  37. Cozma Petru Adrian says:

    ACESTA ESTE UN MOTIV PENTRU CARE CEREM INPERATIV PREȘEDINTELUI SĂ DIZOLVE PARLAMENTUL !
    PARLAMENTUL NU MAI REPREZINTĂ INTERESUL CELOR CE L-AU ALES !

  38. Gheorghe Carpinisan says:

    Draga Cristina, pai astia sunt chiar PSD!. PSD a permis adoptarea tarcita! Tu pe ce lume traiesti?

  39. Radu says:

    Zoltanele…
    De doua ori trupele române v au scos ideile tampite din cap .
    Mai vreți ?

  40. Andries Viorel says:

    Rușine ne vindem pe 2 lei ☹️😠😠

  41. Emilian says:

    Nu se poate așa ceva . E inadmisibil

  42. Florin says:

    Tradatorii de tara trebuie pedepsiti cu moartea !
    Din pacate pentru Romania sunt multi si chiar sunt la conducerea tatii !

  43. Cornel says:

    Dacă trăia Ceaușescu, nu se intampla asa ceva .

  44. George says:

    Deputații semnatari a acestui act de trădare națională,judecati și condamnați.Politica pașilor mărunți a maghiarilor,va da roade doar cu concursul cozilor de topor.

    • Adam says:

      Nu uita ca aceasta regiune a avut regim de autonomie de 1000 de ani, inclusiv dupa trecerea sub administrare romaneasca.

  45. Olaru Cătălin says:

    Ba noi suntem chiar asa de proști ungurii ne iau inima tarii pe față legal prin parlamentarii reprezentanti ai nostri am ajuns niste oameni fosrte permisivi,fricosi si proști.

  46. Cristina J says:

    Trebuie sa luam exemplul americanilor: cand politicienii nu mai reprezinta interesele poporului roman sa iesim in strada.

  47. Cristina J says:

    nici PSD nu erau buni, dar astia intrec orice masura. E neconstitutional, speram sa nu treaca de Senat si sa nu fie promulgata de presedinte. Se profita ca este stare de urgenta si nu se iasa in strada.

    • Vasile says:

      In Camera Deputatilor PSD sunt majoritari ca de fapt in tot Parlamentul….va rog sa va informati mai intai!

    • Gheorghe Carpinisan says:

      Draga Cristina, pai astia sunt chiar PSD!. PSD a permis adoptarea tarcita! Tu pe ce lume traiesti?

    • roland roland says:

      Nu inteleg ?? Cristina ,cine are majoritatea in Parlament !??? la Camera ,…??? A fost adfoptata tacit ! nu s-a mai ocupat nimeni .! Forul de cizional este Senatul !

    • Bogdan S says:

      Nu a trecut de Guvern, a trecut de Camera Deputaților, care are aceeași componenta din 2016, de când au fost parlamentarele câștigate de PSD.

  48. Pall Zoltan says:

    Dreptul de Autonomie l-au primit prin contractul de la Trianon. A fost una din conditiile pentru care Romania a primit Transilvania.

    • Dan Tanasa says:

      :))))))))))

    • san sebastian says:

      A primit-o pentru ca asa a vrut STALIN! Sacrificiul, insa, a fost imens: am pierdut jumatate din Moldova …

    • Radu says:

      Zoltanele…
      De doua ori trupele române v au scos ideile tamoite din cap .
      Mai vreți ?

    • Cosmin says:

      1) Traducerea in maghiara a tratatului cred ca a suferit mari influente.
      2) Uniunea europeana a respins orice astfel de initiativa
      3) Aceasta initiativa contravine Constitutiei Românei, cât și istoriei acesteia.
      4) Poporul român se poate autodetermina și să facă curat în țara sa, fără referendumuri, că doar e țara sa – aceasta este următoarea etapă firească
      5) caracterul vădit malițios și malefic este evidențiat de modalitatea de adoptare cât și de moment.
      6) instituția numită stat roman nu mai reprezinta de mult poporul, este ilegitimă, ca urmare și legile sale,
      fiți atenți la legile poporului, acelea nu mai sunt așa ”permisive” cu păcatele strămoșești ale invadatorilor fără de țară, neam și credință.

    • Te întreb ... says:

      Ba, tu ai habar de ce vorbești ?

    • George says:

      Zoltan — lasa vrajelile: NU EXISTA IN LUMEA INTREAGA minoritate cu presedinte. Nici in Finlanda, nici in Tirol si alte exemple cu care vreti voi sa va comparati. Este ABUREALA, si o cautati cu lumanarea. Sau mai bine zis niste profitori o cauta cu lumanarea pe spinarea voastra, si va lasat ca prostii, va credeti falosi, cu cat va scot mai mul din normalitatea lumii. Auzi, PRESEDINTELE ungurilor din Romania. Ce sa spun! Ai vazut “presedintele nemtilor din Tirol”, sau “presedintele suedezilor din Finalanda”, sau al germanilor din Alsacia? Ei oare de ce nu au presedinte, Zoltan?

    • Am impresia ca visezi! Nici Bruxelles nu a acceptat asa ceva, autonomie pe criterii etnice! Treziti-l din groapa pe Stalin, poate mai primiti Regiunea Autonoma Maghiara!!!

    • Borsan Traian says:

      Sa mori tu? Mai citeste istorie, nu interpreta dupa ureche asa cum iti convine! Si la ce v-ar fi de folos aceasta “autonomie”? Reveniti cu pucioarele pe pamant, capete infierbantate ce sunteti! Ce-o sa faceti in mijlocul unei mari de romani?

    • Marincei Vasile says:

      România nu a primit Transilvania prin contract . România a câștigat Transilvania prin vointa populației majoritare ( din Transilvania) și prin lupta. Nu ai aflat, domnule Pall, ca după 1 decembrie 1918 OPINCA ROMANEASCA a fluturat pe parlamentul de la Budapesta in locul drapelului Ungariei? Si ca una din condițiile puse la Trianon , pentru recunoasterea Rpmaniei Mari , a fost ca Romania sa retraga trupele de la Budapesta conduse de Generalul Mosoiu .

    • Catalin a. says:

      Nu stiu ce ai baut sau fumat zoltan sau ce carti de benzi desenate ai citit dar nu scrie nicaieri asta in nici un tratat.
      Mai degraba, si imi pare rau de voi,va manipuleaza udmr si mai rau noul dictator al ungariei , pentru ca ,chiar este si asa a ajuns ungaria.
      Nu o sa fie niciodata autonomie acolo unde romanii , bunici nostri nu murit in lupta sau omorati de catre voi.
      Sa va fereasca dumnezeu de mania noastra a romanor cand va veni timpul.
      Nj aveti idee cati romani s-au saturat de asta, ce e pe net cred ca e varful icebergului di voi il tot umpleti.

    • Mihai says:

      cum adica “Romania a primit Transilvania?”

    • Decebal says:

      :))
      Meri ma in Panonia voastra!

    • LILIANA BALAN says:

      Si dacă l-au primit la Trianon din 1920 de ce n-au facut nimic? Simplu : frică de comuniști.Acum au găsit niște imbecili pe tru care jocurile politice in favoarea lor sant mai presus decât interesele României. Si cititi articolul 45 din tratat unde Ungaria semnează și recunoaște suveranitatea Românie asupra taramului secuiesc.

    • Ovidiu says:

      Scuze Zoli dar Transilvania a fost dintotdeauna a romanilor. Inainte de a se numi romani se numeau daci, geti etc. Trianon a fost doar o intelegere intre puterile castigatoare la fel cum a fost si in al 2-lea razboi.In rest citeste istoria.

  49. Marin George says:

    Neconstitutional si nu va trece de senat!

  50. Marian Moldovean says:

    Nu pot sa cred. Probabil că e o știre falsa

    • Dan Tanasa says:

      Dă te rog click pe linkuri dacă știi să citești în limba română.

    • Valentin says:

      Puteti cauta la Camera Deputatilo – Urmarirea procesului Legislativ – la cuvinte cheie titluri – tastati autonomie – la punctul 9 gasiti: Pl-x 670/23.12.2019 Propunere legislativă privind Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc la Senat
      23.04.2020

  51. Cătălin says:

    O clasă politică de cloacă, parlamentari infractori, stat inexistent, ce ne mai mirăm?! Rămâne să mai chiulească ori să doarmă pe ei şi senatorii, ca să nel facem de râsul întregii lumi şi să ne băgăm într-o nenorocire din care să nu ne mai ieşim!

    • Cheovari says:

      Asta e o provocare la adresa Constituției României și este total constituțională, așa se vor ridica și ” sașii ” că le trebuie autonomia Sibiului s.a.m.d.
      Cum Wernerica gîndește si citește mult sper să adopte aceeasi poziție față de acest proiect. România este un stat NAȚIONAL, UNITAR, INDIVIZIBIL.

  52. Ion Cândva says:

    Este un furt pe față, total ILEGAL! Conform Constituției, România este STAT UNITAR INDIVIZIBIL ! Cand am intrat in UE, s-au stabilit de comun acord niste granițe. Ce Lege le permite modificarea??

  53. Nicusor Moise says:

    ACESTA ESTE UN MOTIV PENTRU CARE CEREM INPERATIV PREȘEDINTELUI SĂ DIZOLVE PARLAMENTUL !
    PARLAMENTUL NU MAI REPREZINTĂ INTERESUL CELOR CE L-AU ALES !

  54. Gheorghe says:

    Nu trece de Senat. E neconstitutional.

    • Dan Tanasa says:

      Dar a trecut de Cameră. Este o rușine! Suntem efectiv de râsul lumii.

      • Chirca Gh says:

        A trecut prin depasirea termenului de 45 de zile, un viciu de procedura, nu va trece de senat!

        • Dan Tanasa says:

          Oricum este o rușine națională că a trecut de camera Deputaților.

          • Ion, de la raion. says:

            Este. Niciodată parlamentul n-a avut atâţia dobitoci.

          • Eugen Qy says:

            La ce te asteptai de la niste suboameni care se numesc DEPUTATI ! Eu le spun pe nume TRADFATORI de Neam si de TARA ! Cine vrea sa ma combata DOAR cu ARGUMENTE reale , fizice , palpabile. Constitutia spune CLAR Statul roman e INDIVIZIBIL ! DECI inca o dovada de NECONSTITUTIONALITATE , dar daca Parlamentul e Neconstitutional ce sa mai asteptam ? !

      • Laszlo says:

        Sunteti oricum….

Leave a Reply to Borsan Traian Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Send this to a friend
Salutare! Cred că asta te-ar putea interesa: "Victorie nesperată a separatiștilor: Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc, ADOPTAT de Camera Deputaților"! Acesta este linkul: https://www.dantanasa.ro/victorie-nesperata-a-separatistilor-statutul-de-autonomie-al-tinutului-secuiesc-adoptat-de-camera-deputatilor/