

„În țara ta? Nici măcar nu te mai poți plimba în propriul tău oraș!”, au strigat cetățenii furioși din Bad Schlema care s-au adunat la primărie pentru a discuta cu primarul. Pentru că cetățenii au strigat furioși, primarul a amenințat chiar că va suna la Poliția pentru a-i calma pe cei care s-au înfuriat, transmite portalul breitbart.com.
Orășelul de doar 5500 de locuitori a primit în jur de 85 de refugiați până în prezent. Discuția s-a încălzit atunci când un domn mai în vârstă a pus o întrebare primarului Jens Muller, membru în partidul Uniunea Creștin-Democrată al cancelarului Angela Merkel.
„Am o întrebare în ceea ce privește școala… despre educația fizică în sala de gimnastică”, a început el. „Nepoata mea, are sub zece ani – și este, s-a întâmplat de asemenea și într-un oraș din apropiere, ce-i drept – fetele au fost hărțuite de copiii refugiaților, ai „solicitanților de azil”. „Ei sunt hărțuiți de la ferestrele (ale adăpostului) și lucruri de genul asta. Cum va fi în vară? Atunci când fetele vor fi mai puțin îmbrăcate la școală?”, a întrebat bunicul.
„Este ușor; nu-i provocați și nu umblați în acele zone”, a răspuns primarul direct. Imediat, cetățenii au izbucnit plini de revoltă și dezgust. „Da, hai toți să păstrăm un metru distanță, e așa de simplu!”, a replicat sarcastic bunicul. Toți cei prezenți au izbucnit revoltați.
<
"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc
„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell