
de Theo Marcovici
Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba (UDMR), s-ar putea să-i aibă pe conştiinţă pe câţiva dintre cei care au murit în timpul gerurilor şi viscolelor. El a ţinut sub cheie unicele şi cele mai performante utilaje de deszăpezire din România.
Utilaje ultraperformante, ţinute sub cheie
Numai în România se poate întâmpla aşa ceva. Sub cheie, într-un garaj al Consiliului Judeţean Harghita, s-au aflat şi se află şi la această oră patru utilaje ultraperformante cu dotări speciale pentru a înfrunta calamităţile. Cele patru utilaje pot penetra zone cu zăpezi până la 6 metri, pot înainta prin zone inundate, pot trece prin mlaştini şi evident pe drumuri cu mari denivelări. Utilajele pot transporta 6 persoane şi au şi un spaţiu pentru o targă pentru răniţi grav.
Cele patru utilaje ar fi fost extrem de utile în zonele din Buzău şi Vrancea, unde timp de peste 10 zile nimeni nu a reuşit să pătrundă. De ce au rămas în garaj cele patru utilaje a explicat în primă instanţă la A3TV preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba: „Nimeni nu ne solicitat vreun utilaj”. Scuze au venit şi de la „centru”, adică de la vârful comandamentului naţional de iarnă: „N-am ştiut că există astfel de utilaje”.
Un comunicat de presă penibil
Realizând că explicaţia dată la televizor este puerilă – chiar dacă la „centru” nu se ştia de respectivele utilaje, Borboly Csaba ar fi trebuit el să anunţe că are în propria curte utilaje ultraperformante şi să le pună la dispoziţia celor din zonele grav lovite de iarnă -, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita a revenit cu un comunicat de presă mai mult decât penibil. În primul rând, în comunicat Borboly precizează că la „centru” s-a ştiut de existenţa utilajelor. „Subliniem că aceste vehicule nu au fost folosite niciodată deoarece mânuirea lor este extrem de periculoasă şi până la această oră nu avem operatori care să le utilizeze în mod legal. Ar fi fost un act de iresponsabilitate să punem în pericol viaţa colegilor noştri salvamontişti dar şi a persoanelor care trebuiau salvate atâta timp cât nu avem la dispoziţie operatori pregătiţi să le utilizeze”, se mai arată în comunicat. Argumentul este unul foarte subţire şi contrazice prima declaraţie a lui Borboly. Pentru că dacă i-ar fi fost solicitate, nu ar mai fi fost puse în pericol integritatea celor care urmau să le conducă?
Numai că tot din documentul remis presei de CJ Harghita mai reiese ceva: utilajele au fost achiziţionate în septembrie 2011 (din fonduri europene – n.a.). Deci, în 4 (patru) luni, incredibil, nimeni nu a mişcat vreun deget pentru a învăţa cum să conducă utilajele. Borboly mai încearcă să ne adoarmă spunând că vehiculele nu puteau fi asigurate până la adoptarea bugetului CJ, deci nu puteau circula – avem mari îndoieli privind această clauză.
Dar, vigilent nevoie mare, după război, şeful CJ Harghita a găsit şi vinovatul pentru faptul că salvamontiştii harghiteni nu au reuşit în 4 luni să înveţe să conducă utilajele: firma care le-a furnizat. Ni se mai spune că se are în vedere rezilierea contractului cu respectiva firmă.
Borboly trebuie să demisioneze
Scandalul – pentru că este un scandal – generat de noncombatul preşedintelui CJ Harghita trebuie să aibă un singur final: demisia de onoare a lui Borboly Csaba. Pentru că argumentele pe care le-a prezentat sunt penibile şi inacceptabile. Pentru că a dat dovadă de lipsă de responsabilitate şi chiar poate fi acuzat de sabotaj. Poate că dacă ar fi disponibilizat utilajele, ar fi fost salvate câteva vieţi în zilele cele mai critice.
Oare dacă în Harghita (sau Covasna) s-ar fi înregistrat situaţii similare celor din Buzău, Vrancea sau Ialomiţa, utilajele ar fi rămas tot în garaj? Noi credem că nu.
Sursa: Cotidianul.ro
"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc
„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell
Alex says:
Mda, ei spun că vor mai multă putere pentru autoritatea locală. Poliţia şi Jandarmeria subjugate oficial de ei (neoficial cam sunt deja), reducerea numărului de militari, angajarea în MAI şi MApN a localnicilor, care nici măcar nu îndeplinesc condiţia esenţială: “să cunoască BINE scris şi vorbit limba română”.
Vor toate astea ca să facă tot aşa şi mai departe?
Desigur, cu un guvern ca cel actual nu sunt şanse, dar pe viitor trebuie ca multe dintre atribuţiunile autorităţii locale să fie preluate de Statul Român. Poliţiile locale să intre sub control MAI, primăriile să fie observate permanent de lucrătorii guvernamentali, nu de prefecţi puşi la mişto, primarii care fac abuzuri să fie arestaţi şi înlocuiţi cu personal detaşat de către Guvern până la următoarele alegeri, cu mandat clar de-a remedia problemele făcute de fostul primar. Punctual, în zona Covasnei, acestea ar fi:
– îndepărtarea oricăror inscripţii ce nu respectă legea, inclusiv reclame la firme aşa-zis particulare. Libma Română, unica stăpână!
– îndepărtarea oricăror drapele şi însemne ce nu aparţin României care sunt afişate ilegal şi de multe ori sfidător la adresa românilor majoritari. Printre acestea s-ar număra “drapelul secuiesc” sau drapelul ţării vecine, Hungayry, condusă actualmente de un guvern xenofob şi antisemit.
– dispariţia discriminării la angajare, atât la particulari, cât şi la “bugetari”.
– iniţierea de cursuri de limbă română gratuite pentru etnicii care nu cunosc această limbă, deoarece acest fapt reprezintă un real handicap în vederea unei vieţi decente şi libere, necondusă de mafia UDMR.
– cursuri de limbă maghiară FACULTATIVE pentru funcţionarii români.
înfiinţarea de unităţi de producţie, fabrici, uzine, unităţi militare, etc. unde să fie angajaţi atât localnici, cât şi personal din alte judeţe şi cetăţeni români cu domiciliul în Republica Moldova. Este păcat ca această zonă cu real potenţial să fie distrusă de mafia UDRM-PCM.
Vasi says:
DA…..DEMISIA ACESTUI OM FARA INIMA,FARA SUFLET E CEA MAI BUNA SOLUTIE,LA FEL DE BUNA AR FI SI DEMITEREA LUI !!