

Ședința ordinară a Consiliului Județean Covasna de ieri a debutat cu discuții aprinse pe temele „de actualitate” din ultimele două săptămâni, transmite Mesagerul de Covasna.
La ședința CJ Covasna s-a discutat despre suspiciunea legată de înlocuirea drapelului românesc de la Statuia Ostașului Român, cu steagul secuiesc, în data de 30 noiembrie, și despre așa-zisele „suspiciuni rezonabile” în ceea ce privește tentativa de terorism a extremistului maghiar Beke Istvan, care în data de 1 decembrie ar fi plănuit să amplaseze o bombă, la manifestațiile organizate cu ocazia zilei naționale, la Tg. Secuiesc.
Președintele CJ Covasna, Tamas Sandor, lider al organizației UDMR Covasna, și-a exprimat poziția publică cu privire la aceste teme, amenințând cu faptul că situația va scăpa de sub control dacă lucrurile nu vor evolua așa cum dorește UDMR. ”Vreau să vă atrag atenția, și prin intermediul presei, declar acest lucru, și subliniez că lucrurile vor scăpa de sub control dacă nu se vor întâmpla următoarele 3 lucruri: transparența în primul rând, din partea autorităților statului, în ceea ce înseamnă dovezi; oprirea valului de manipulare, pentru că există acest val de manipulare împotriva ținutului secuiesc și împotriva doleanțelor noastre pe care de 25 de ani în mod democratic le cerem și le spunem în cadrul constituțional și în mod democratic. Trebuie oprit acest val de intoleranță și manipulare din țara asta; și acuzarea colectivă – cum se permite acuzarea colectivă a unei comunități?” – a mai spus Tamas Sandor, citat de Mesagerul de Covasna.
Nu este pentru prima dată când liderul UDMR Covasna amenință opinia publică românească. În iunie 2011 Tamas Sandor nu excludea calea violentă pentru obținerea autonomiei teritoriale pe criterii etnice a așa-zisului ținut secuiesc (detalii aici). Ulterior, după ce declarația sa a scandalizat opinia publică românească acesta a revenit și și-a schimbat declarația.
FOTO: Tamas Sandor (foto de Kovacs Zsolt)
"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc
„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell
Dan says:
Cineva ar trebui sa il faca sa inteleaga ca daca scapa de sub control (adica daca se recurge la violenta), vor fi readuse rapid sub control, dupa care toleranta romanului pentru extremismul maghiar va dispare. Cine le va spune acestor oameni ca incercarea lor de a construi apartheid in Romania este sortita esecului ? De ce nu le ajunge egalitatea si vor privilegii?