
În seara zilei de marți, 22 ianuarie a.c., prefectul județului Harghita, Jean-Adrian Andrei m-a informat prin intermediul profilului de Facebook (?!) despre faptul că m-am ales cu un dosar penal ca urmare a postărilor pe care le-am făcut pe acest blog cu privire la activitatea sa. Prefectul Jean-Adrian Andrei m-a informat sec:
”Domnule Tanasa, va informez ca v-ati ales cu un dodar penal, pentru toate postarile de pe blogul dumneeavoastra la adesa mea.
DOSAR PENAL asta vroiam sa scriu. Asta e.”
După ce celebrul dement antisemit și antiromân Csibi Barna mi-a făcut plângere penală și s-a luptat pentru a mă vedea după gratii, a venit acum rândul prefectului județului Harghita, Jean-Adrian Andrei, omul de casă al deputatului PSD de Harghita, Mircea Dușa, să lupte pentru a mă vedea în pușcărie.
Trec cu vederea peste modalitatea puerilă, specifică unui puști frustrat, prin care prefectul Jean-Adrian Andrei a ales să mă informeze că aș avea un dodar penal (DOSAR PENAL) din cauza lui. Mă întreb însă de unde și până unde știe prefectul Jean-Adrian Andrei că m-am ales cu un dodar penal (DOSAR PENAL)? Partea lui era plângerea penală, dosarul penal cade în sarcina procurorului.
Dacă prefectul Jean-Adrian Andrei nu a avut un simplu moment de demență ci chiar a înregistrat o plângere penală împotriva mea pentu postările mele legate de activitatea sa cred că este momentul ca un astfel de individ să fie concediat dintr-o astfel de poziție publică întrucât atitudinea sa este o bătaie de joc la adresa colegilor săi din corpul înalților funcționari publici.
"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc
„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell
camataru says:
CORECT
Cosmin says:
“simpu moment” – simplu
Daca tot facem misto de greselile de scriere…
In rest… asta nu-i normal …
Dan Tanasa says:
Mulțumesc pentru atenționare.
deci says:
cred ca 90% dintre prefectii si primarii de acolo sunt pasibili de puscarie,normal ca te vor la inchisoare de moment ce se simt amenintati,si acum vor urla si mai tare pentru ca hotii ,coruptii si criminalii din politica sunt protejati mai nou prin Constitutie
imperrio88 says:
Dane…fii linistit….tocmai ce i-am trmis un mesaj pe facebook acestui individ in care i-am spus ca este tradator de tara..astept sa vad daca se simte ofensat…si sa stii ca sunt alaturi de tine..pe reteaua asta de socializare putem fi solidari si putem lua atitudine daca adormitii de la Bucuresti nu o fac