EXCLUSIV. CÂTE sute de microhidrocentrale sunt în România și CINE le deține

April 5, 2016 • Mediu • Views: 3224

Sute de microhidrocentrale au împânzit râurile României. Niște băieți „deștepți” fac bani pe seama distrugerii râurilor de munte.

Despre crima care loc chiar acum pe râurile de România nu mai are rost să insist. Au făcut-o alții înaintea mea foarte bine documentat. Că avem de-a face cu o crimă o spune și Comisia Europeană.

Potrivit Organizației WWF-România, Comisia Europeană (CE) demarează procedura de infringement împotriva României din cauza unor proiecte de microhidrocentrale demarate pe râurile Dejani-Lupșa și Vistișoara de pe versantul nordic al Munților Făgăraș, transmitea în 2015 Agerpres .

Organizația susține, într-un comunicat transmis AGERPRES, că a fost informată despre acest fapt printr-o scrisoare oficială din partea forului european în data de 3 iunie 2015. Reprezentanții WWF-România au precizat pentru AGERPRES că Executivul comunitar a informat autoritățile de la București, în data de 28 mai 2015, că va demara procedura de infringement pe această problemă.

„WWF-România a fost informată printr-o scrisoare oficială din partea Comisiei Europene, din data de 3 iunie, că instituția demarează procedura de infringement împotriva României din cauza proiectelor de microhidrocentrale de pe râurile Dejani-Lupșa și Vistișoara de pe versantul nordic al Munților Făgăraș. Din informațiile pe care le deținem, procedura de infringement vizează și proiectele distructive de pe versantul sudic al Munților Făgăraș — cele de pe râurile Capra și Buda. Confirmarea Comisiei Europene vine la un an și jumătate după ce WWF a depus două plângeri oficiale la Comisie, semnalând o serie de încălcări sistemice ale legislației europene și naționale privind apa și biodiversitatea, în ce privește autorizarea construcțiilor și amplasarea lor în arii protejate de interes european (Natura 2000)”, explica WWF-România în comunicatul citat.

Un articol foarte bine documentat a scris încă din 2012 și dr. Peter Lengyel, articol pe care vă rog să-l citiți aici.

Pe 10 februarie a.c. i-am solicitat ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Cristiana Pașca – Palmer, să-mi comunice lista completă a celor care au solicitat autorizații pentru microhidrocentrale în România.

Deloc surprinzător, după ce solicitarea mea a ajuns la minister, ministrul Cristiana Pașca – Palmer a dispus controale le aceste microhidrocentrale.

„Cele aproximativ 300 de proiecte de microhidrocentrale aflate pe teritoriul României vor fi verificate începând din această săptămână de echipe ale Gărzii Naționale de Mediu, Administrației Naționale ‘Apele Române’ și Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM), a anunțat, miercuri seară, la Realitatea TV, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Cristiana Pașca – Palmer”, transmitea în 24 februarie a.c. Agerpres.

Ministerul nu mi-a comunicat în termen legal informațiile solicitate, motiv pentru care am revenit cu o reclamație administrativă în urmă căreia mi-au fost comunicat informațiile pe care le public mai jos.

Informații suplimentare despre dezastrul de pe râurile României găsești și pe raurileromaniei.ro.

[Best_Wordpress_Gallery id=”4″ gal_title=”Microhidrocentrale Romania”]

FOTO: peterlengyel.wordpress.com

Voi ce părere aveți? Vă aștept comentariile.

Tags: , ,

2 Responses to EXCLUSIV. CÂTE sute de microhidrocentrale sunt în România și CINE le deține

  1. Romeo says:

    Orice retea electrica, la nivel de tara trebuie sa fie echilibrata. Daca tensiunea scade pe o ramura pornesc automat centralele de urgenta, centrale formate din grupuri electrogene(motoare de avion scoase din uz). Daca tensiune creste pe una din ramuri pornesc automat consumatoare de energie. Aceste microhidrocentrale nu produc in mod constant, produc virfuri de tensiune care trebuie “consumate” in mod automat pentru echilibrare. Deci, ele produc degeaba, se incaseaza bani degeaba, mai mult, distrug ecosisteme intregi. Cu adevarat o afacere pentru “baietii destepti”.

  2. Irina says:

    Cine a autorizat acest dezastru,sa plateasca toate despagubirile si penal!
    SRI-ul nu trebuia sa previna si despre aceste hotii?
    pentru ca nu sunt necesare aceste microhidroncentrale,sun facute doar pentru a sifona bani!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Nu rata noutățile! Conectează-te!

Send this to a friend