EXCLUSIV. COMPLICITATE CU MAFIA LEMNULUI. Legea monitorizării exportului de masă lemnoasă, blocată de ȘASE luni la Camera Deputaților

zgonea

December 4, 2015 • Parlamentul Romaniei • Views: 4085

Camera Deputaților este de aproape șase luni complicele mafiei lemnului din România. După ce a fost adoptat în procedură de urgență la Senat, proiectul de lege care ar putea opri devastarea pădurilor României stă din luna iunie pe masa Camerei Deputaților. Între timp, furtul de masă lemnoasă din pădurile României continuă. Mafia lemnului nu este deranjată de nimeni.

La sfârșitul lunii aprilie a.c. opinia publică din România era șocată de amploarea furtului din pădurile României. O anchetă a The Environmental Investigation Agency (EIA) în colaborare cu Antena 3 aducea în atenția opiniei publice amploarea dezastrului produs în pădurile din România cu ajutorul firmei austriece Holzindustrie Schweighofer, care valorifică masă lemnoasă tăiată ilegal.

Imediat au urmat proteste de stradă, organizate de societatea civilă. Din păcate, protestele nu au schimbat nimic în teren și s-au stins așa cum au început, foarte rapid.

Ancheta jurnalistilor Antena 3 a dus în schimb la un control al Ministerului Mediului. Rezultatele au apărut imediat. La sfârșitul lunii iulie a.c. Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor anunța public faptul că a sesizat Parchetul instanţei supreme în urma unui control la compania Holzindustrie Schweighofer, după ce a constatat nereguli printre care şi suspiciuni privind existenţa mai multor operatori economici care au furnizat lemn provenit din tăieri ilegale.

Putea, dar nu a vrut

În data de 11 mai analistul Radu Tudor îi adresează public Premierului Victor Ponta rugămintea de a emite o ordonanță de urgență care să oprească temporar exportul de masă lemnoasă. „De ce nu dați mâine dimineață o ordonanță de urgență prin care să interziceți exportul de bușteni și cherestea? Sunt convins ca intelegeti beneficiile uriase ale unei decizii de acest fel, cu toate riscurile inerente ce le puteti gestiona ca jurist, parlamentar, sef de guvern si presedinte de partid”, afirma Radu Tudor pe blogul său.

La câteva zile după acest apel, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor lansa în dezbatere publică două proiecte de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului, care vizează reglementări mai stricte în ceea ce priveşte exporturile de material lemnos, precum şi suspendarea temporară a acestora, titra Gandul.info. Cele două proiecte de act normativ au fost elaborate „având în vedere amploarea tăierilor ilegale de pădure din ultimii 10 ani, efectele acestora asupra sănătăţii şi siguranţei cetăţenilor, precum şi impactul asupra mediului”.

Potrivit jurnaliștilor de la Gândul, conform notei de fundamentare a uneia dintre ordonanţe, „prezentul proiect de act normativ are ca obiect de reglementare suspendarea exportului de materiale lemnoase, sub formă de buşteni, cherestea şi lemn de foc, încadrat la poziţiile tarifare 4401, 4403 şi 4407, până la data de 31 august 2015”.

Cel de-al doilea proiect de act normativ prevede că în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei, orice operaţiune de export şi livrare intra-comunitară trebuie să fie însoţită de licenţă.

„Licenţa se va emite pe fiecare operaţiune de export sau de livrare intra-comunitară şi va conţine următoarele: elemente de identificare a emitentului, solicitantului, provenienţa, încadrarea tarifară, sortiment de material lemnos, specie, cantitate exprimată în metri cubi, preţul de vânzare, destinaţia, modalitatea de transport în afara ţării şi biroul vamal prin care se face exportul sau punctul de trecere al frontierei României în cazul livrărilor intra-comunitare”, conform notei de fundamentare a celui de-a doua ordonanţe de urgenţă.

Proiectele de OUG au fost elaborate de un grup de lucru format din experţii Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, împreună cu reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului. Cele două proiecte de OUG vor fi supuse aprobării în următoarea şedinţă de Guvern.

Premierul Victor Ponta a anunţat în mai că Guvernul intenţionează să interzică, pe o perioadă limitată, exporturile de orice fel de masă lemnoasă neprelucrată, procedura fiind deja pregătită printr-un proiect de ordonanţă de urgenţă care a fost însă blocat în discuţii la Ministerul Justiţiei. El a precizat că a avut o discuţie în acest sens cu ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu.

Doar că până la urmă Guvernul condus de Victor Ponta nu a emis o ordonanță de urgență pentru a pune capăt devastării pădurilor României. Premierul Victor Ponta a mărit prin ordonanță de urgență taxele judiciare dar când a fost vorba de stoparea devastării pădurilor României Ponta nu a mai utilizat această formulă. De ce? Lămurirea vine din partea ministrului Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului în Guvernul Ponta. Aceasta a declarat în luna iulie a.c., într-o conferinţă de presă susţinută la Alba Iulia, că Ministerul Mediului a dorit ca interzicerea exportului de lemn să facă obiectul unei legi şi nu a unei ordonanţe de urgenţă, astfel încât să fie bine fundamentată şi în urma dezbaterilor să iasă o lege trainică.

Pe masa Senatului ajunge așadar un proiect de lege, nu o ordonanță. Proiectul de Lege privind stabilirea unor măsuri temporare pentru monitorizarea exporturilor şi a livrărilor intra-comunitare de materiale lemnoase (detalii aici) este înregistrat în data de 8 iunie a.c. la Senat, fiind votat în procedură de urgență în data de 16 iunie.

Potrivit formei adoptate la Senat, în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a legii, orice operaţiune de export şi livrare intra-comunitară trebuie să fie însoţită de licenţă. „Licenţa se va emite pe fiecare operaţiune de export sau de livrare intra-comunitară şi va conţine următoarele: elemente de identificare a emitentului, solicitantului, provenienţa, încadrarea tarifară, sortiment de material lemnos, specie, cantitate exprimată în metri cubi, preţul de vânzare, destinaţia, modalitatea de transport în afara ţării şi biroul vamal prin care se face exportul sau punctul de trecere al frontierei României în cazul livrărilor intra-comunitare”. Potrivit formei adoptate de Senat, prevederile legii ar urma să se aplice până la data de 31 decembrie 2015.

Camera Deputaților, camera decizională

În data de 17 iunie a.c. proiectul de lege ajunge pe masa Camerei Deputaților. Din acest moment proiectul este blocat de camera condusă de Valeriu Zgonea.

Din iunie și până astăzi două comisii ale Camerei Deputaților au avizat favorabil proiectul de lege, Comisia pentru industrii şi servicii și Comisia pentru buget, finanţe şi bănci. Momentan se așteaptă răspunsul altor două comisii.

În urmă cu două săptămâni am solicitat Guvernului României să-mi comunice în temeiul Legii nr. 544/2001 dacă în cursul anului 2015 a adoptat o ordonanță de urgență pentru stoparea temporară a exportului de masă lemnoasă. Răspunsul l-am primit azi de la Ministerul Mediului (după ce termenul de comunicare a unui răspuns a fost depășit).

Potrivit acestui răspuns oficial al Ministerului Mediului, comunicat azi subsemnatului sub forma unui email, complet neprofesionist, Comisia de Agricultură a Camerei Deputaților a respins cu unanimitate de voturi proiectul legislativ. Așadar, deși în cauză este vorba de o problemă care ține de siguranță națională și deși proiectul stă din iunie la Camera Deputaților, Comisia de Agricultură a Camerei Deputaților a respins acest proiect legislativ.

raspuns ministerul mediului export masa lemnoasa

Deși este vorba de o lege care ar urma să se aplice până la data de 31 decembrie 2015, Camera Deputaților nu are încă, la aproape șase luni de la înregistrare, avizul tuturor comisiilor. Este greu de crezut că legea va intra în acest an la vot în Camera Deputaților. Există astfel șanse ca în 2016 Camera Deputaților să fie nevoită să voteze un proiect legislativ ale cărui prevederi se puteau aplica doar până la 31 decembrie 2015, potrivit formei adoptate la Senat.

Așadar, Guvernul României nu a adoptat în 2015 nicio ordonanță de urgență pentru a pune capăt exportului de masă lemnoasă. 

Între timp, devastarea pădurilor României continuă, după cum au arătat într-o nouă anchetă jurnaliștii Antena 3.

Fișa proiectului legislativ poate fi consultată aici.

FOTO: Valeriu Zgonea, Președintele Camerei Deputaților, psnews.ro

P.S.: Prin comparație, legea care prevede instituirea unei zile a limbii maghiare în România a fost adoptată de Parlamentul României în doar opt luni. Când este vorba de salvarea pădurilor României parlamentarii sunt însă mai domoli. Sau mai complici?

Voi ce părere aveți? Vă aștept comentariile.

Tags: , , , , , , , , , , ,

facebook comments:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*